Home » Natură » Savanţii ruşi recreează Epoca de Gheaţă, inclusiv cu MAMUŢI în carne şi oase. ”Vă jucaţi de-a Dumnezeu… Deja facem asta. De ce să nu o facem mai bine?”

Savanţii ruşi recreează Epoca de Gheaţă, inclusiv cu MAMUŢI în carne şi oase. ”Vă jucaţi de-a Dumnezeu… Deja facem asta. De ce să nu o facem mai bine?”

Publicat: 13.03.2017
Cercetătorii ruşi doresc să formeze o rezervaţie de circa 130 de kilometri pătraţi în nord-estul Siberiei (imagine) care să conţină ecosistemul găsit în Pleistocen, acum 12.000 de ani.

Motivul pentru care cercetătorii doresc să creeze acest ecosistem este reprezentat de lupta împotriva încălzirii climatice, relatează Daily Mail.

Deşi această perioadă este cunoscută pentru era glaciară, păşunile stepei siberiene dominau mare parte din suprafaţă. Miza este de a stopa topirea permafrostului prin transformarea acestui ecosistem. Ceea ce este în joc nu poate fi subestimat: încălzirea solului va duce la eliberarea cantităţii imense de carbon depozitate, iar gazul cu efect de seră ar duce la o încălzire şi mai accentuată a climei.

De asemenea, păşunile vor reflecta căldura solară, permiţând astfel o răcire mai accentuată şi adâncă a solului.

„Piesa de rezistenţă” este reprezentată de reînvierea mamuţilor printr-o tehnică genetică revoluţionară.

”Pleistocene Park”, numit după o epocă ce a început acum 2,6 milioane de ani şi s-a terminat acum 12.000, a fost fondat în 1996 de către Sergey Zimov.

De atunci până astăzi, acesta, alături de fiul său Nikita, a transformat rezervaţia într-un adevărat ecosistem care conţine cai sălbatici, bizoni şi tauri, specii esenţiale pentru o păşune (imaginile de mai jos).

De asemenea, Nikita intenţionează să introducă şi prădători precum lupii şi tigrii siberieni.

Acest demers a fost totuşi ţinta multor critici, din cauza intenţiei de a se „juca de-a Dumnezeu”. Nikita Zimov a răspuns că „deja facem asta. De ce să nu o facem mai bine?”.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Microbii din permafrost vor decide soarta planetei

Cratere misterioase, gheaţă care arde şi copaci „beţi”: ce fenomen provoacă toate aceste efecte bizare?

Veveriţa din ”Epoca de Gheaţă” a existat cu adevărat. I-a ajutat pe cercetători să aducă la viaţă o floare care a trăit acum 30.000 de ani

Ruşii şi francezii au făcut o descoperire neaşteptată în solul îngheţat din Siberia. ”Este gigant”

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase