Home » Natură » Pământul este acum o planetă ”hibridă” ca urmare a schimbărilor produse de activitatea umană

Pământul este acum o planetă ”hibridă” ca urmare a schimbărilor produse de activitatea umană

Pământul este acum o planetă ”hibridă” ca urmare a schimbărilor produse de activitatea umană
Publicat: 11.09.2017
Influenţele dramatice pe care omul le exercită asupra Pământului ar putea produce ''hibridizarea'' planetei, înainte ca aceasta să treacă într-o nouă clasă planetară. La baza descoperirii civilizaţiilor extraterestre se află scala Kardaşev propusă în 1964. Aceasta are la bază energia pe care civilizaţiile ipotetice au utilizat-o în decursul existenţei lor.

În prezent, un grup de cercetători au dezvoltat o nouă schemă ce are la bază ideea fluxului nesincronizat de energie al unei planete, acesta fiind la baza prezenţei vieţii, relatează Mail Online. Prin intermediului noului sistem, cercetătorii sugerează că Pământul ar putea tranziţiona de la o planetă încadrată în Clasa IV către categoria finală, Clasa V. 

Prima clasă planetară include lumile în care nu există atmosferă, precum Mercur sau Luna. A doua clasă este reprezentată de planetele care conţin o atmosferă bogată în gaze de seră, dar pe care nu există forme de viaţă, precum Marte sau Venus. Planetele încadrate în Clasa III conţin o biosferă şi activitate biotică, dar evoluţia planetei nu este afectată de acestea. Conform cercetătorilor, în prezent nu există astfel de planete în Sistemul Solar, deşi la început Pământul a făcut parte din această categorie. 

A patra clasă de planete deţin o biosferă groasă, iar fotosinteza şi viaţa de pe suprafaţa sa au un efect dramatic asupra fluxului de energie. În timp ce în clasa V sunt planetele a căror evoluţie este profund afectată de speciile care trăiesc pe ea.

În prezent, Pământul se află în perioada Antropocenului, epocă marcată de impactul uman. Conform cercetătorilor, această activitate este influenţată de evoluţia la scală largă a planetei. ”Premiza noastră este că intrarea Pământului în Antropocen reprezintă din punct de vedere astrobiologic tranziţia către o nouă clasă planetară,” au afirmat cercetătorii din cadrul Universităţii Rochester şi Washington din SUA. 

”Am explorat această problemă din perspectiva Sistemului nostru Solar şi a exoplanetelor studiate. În perspectiva noastră, începutul Antropocenului poate fi catalogat ca o hibridizare a planetei, o tranziţie de la o clasă planetară către alta,” informează studiul. 

Noua clasificare se bazează pe principiul ”non-echilibrului termodinamic. Aşadar, conform clasificării, magnitudinea fluxului energetic devine nesincronizată sub forma tranziţiei de la abiotic la biotic şi tehnologic. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu
Mici, dar istețe: cum influențează lumea insectele și alte nevertebrate?
Mici, dar istețe: cum influențează lumea insectele și alte nevertebrate?
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând pe fiecare poet pe care-l citeam”
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând ...
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului
Cercetătorii au identificat regiunea din creier implicată în controlul atenției
Cercetătorii au identificat regiunea din creier implicată în controlul atenției