Home » Natură » Controlul asupra vremii este real, însă nu tot timpul este utilizat în scopuri bune. Când natura devine ARMĂ

Controlul asupra vremii este real, însă nu tot timpul este utilizat în scopuri bune. Când natura devine ARMĂ

Publicat: 23.09.2017
Atunci când oamenii discută despre controlul vremii şi însămânţarea norilor, majoritatea consideră că este vorba despre teoriile conspiraţiilor sau acţiunea guvernelor care doresc să-şi distrugă inamicii prin intermediul inundaţiilor sau al uraganelor. Deşi sunt limitate, există documente care atestă încercările guvernelor de dezvoltare a armelor de control ale vremii. Însă majoritatea programelor de acest tip au fost utilizate în scopuri bune, pentru prevenirea secetei, creşterea producţiei culturilor sau curăţarea atmosferei.

List Verse prezintă 10 exemple în care controlul asupra vremii a fost utilizat în scopuri bune sau rele:

10. China înlătură ploile pentru desfăşurarea Jocurilor Olimpice din 2008

Înaintea Jocurilor Olimpice din 2008, organizate la Beijing, guvernul chinez a pus în funcţiune programul de însămânţare a norilor pentru ca în timpul desfăşurării ceremoniei de deschidere să fie ploaie sau alte evenimente meteorologice neplăcute. 

Peste 1.000 de rachete au fost lansate în nori cu câteva zile înainte de ceremonie, pentru a înlătura ploaia care ar fi distrus evenimentul. Pentru chinezi, însămânţarea norilor nu este o activitate nouă, deseori autorităţile din această ţară utilizează această tehnică deseori înaintea evenimentelor importante. De asemenea, tehnica a fost utilizată şi pentru producerea ploii, anterior evenimentelor pentru ca aceasta să cureţe smogul şi poluarea

9. CIA utilizează natura pe post de armă

În decembrie 2005, climatologul Alan Robock, familiar cu experimentele din cadrul CIA, a admis că instituţia a folosit arme pentru controlul vremii. Printre exemplele oferite de Robock se numără misiuni desfăşurate pe o perioadă de cinci ani în timpul Războiului din Vietnam. Avioanele militare ale SUA au efectuat misiuni de însămânţare a norilor pentru a prelungi anotimpul musonului. Au utilizat aceeaşi tehnică pentru a induce ploi excesive în Cuba, pentru ca recoltele de trestie de zahăr să fie distruse. Dacă ar fi să-l credem pe Robock, multe ţări ale lumii au utilizat vremea pe post de armă, prin introducerea chimicalelor care produc ploaia în nori. 

8. Proiectul Cirrus a dus la schimbarea direcţiei unui uragan

Unul dintre cele mai documentate experimente de control ale vremii a fost cel realizat de SUA şi care poartă denumirea de Proiectul Cirrus. Apărut în octombrie 1947, experimentul a vizat iniţial schimbarea direcţiei unui uragan. Furtuna care se îndrepta către mare şi-ar fi schimbat direcţia şi ar fi produs distrugeri masive în Savannah, Georgia. După ce au pătruns în interiorul uraganului, avioanele militare americane au lansat 82 de kilograme de gheaţă carbonică măcinată.  Brusc, uraganul şi-a schimbat direcţia, iar întreaga vină a fost atribuită Proiectului Cirrus. 

7. Programul de intensificare a ploilor din Africa de Sud

Utilizarea programului de însămânţare higroscopică a norilor a fost operaţională între anii 1997 şi 2001, pentru a creşte volumul ploilor şi producţia culturilor. Tehnologiile radar şi satelit au fost utilizate pe parcursul experimentelor ce au durat patru ani. În total, 95 de furtuni au fost provocate, apoi în urma monitorizării a fost influenţat şi locul exact în care ploua. În urma experimentului, numărul ploilor s-a dublat faţă de media generală. 

6. Illinois a încercat să modifice vremea în 1970

Statul Illionois se bazează în special pe culturile sale, acestea fiind o parte importantă a industriei din zonă. Aşadar, oficialităţile locale au luat în considerare modificarea vremii încă din iulie 1975. Preşedintele-ales al Asociaţiei pentru Modificarea Vremii, Stanley A. Changnon, afirma că modificarea vremii este un factor important al statului. 

De asemenea, el a declarat că Illinois se confruntă cu diferite schimbări meteorologice, de la furtunile din timpul iernii, la tornadele din perioada primăverii şi ”valul tropical” din timpul verii. Însă proiectul nu a fost implementat niciodată. 

5. Israelul schimbă vremea încă din 1970

Illinois nu a fost singurul stat din lume care a încercat să utilizeze modificarea vremii, în 1975 Israelul a realizat nenumărate cercetări pentru implementarea programului de însămânţare a norilor încă din 1970. Aceştia doreau să crească numărul ploilor. 

În cercetările desfăşurate de-a lungul mai multor ani, a fost descoperit că norii formaţi deasuprea Mării Galileei sunt mult mai susceptibili însămânţării datorită conţinutul crescut de apă sărată. 

4. Emiratele Arabe Unite au fost prima ţară arabă care a utilizat însămânţarea norilor

Este cunoscut faptul că Emiratele Arabe se bucură de cele mai noi tehnologii, de aceea nu este nicio surpriză că aceasta a fost prima ţară arabă care a dezvoltat tehnologii de însămânţare a norilor. Specialiştii din zonă au utilizat sateliţi şi radare, toate zonele din ţară au fost monitorizate 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână. În urma cercetării, specialiştii au reuşit să observe ce nori de pe toată perioada anului vor fi mai susceptibili însămânţării.  

3.  Canada a prevenit distrugerile produse de grindina puternică

În multe zone din Canada, grindina este un fenomen obişnuit, astfel că în cadrul Proiectului Alberta Hail Supression mai multe avioane au fost trimise către nucleul furtunii pentru micşorarea pagubelor. Anual, locuitorii, oamenii de afaceri şi industriile plătesc o taxă pentru realizarea proiectului. Suma la care se ridica intervenţia ajunge la 3 milioane de dolari pe an. 

La scurt timp după ce sunt detectate fenomenele, piloţii ghidează avioanele către centrul lor pentru a elibera iodură de argint.  Fenomenul straniu produs în urma activităţilor este că acestea au devenit tot mai frecvente în anumite părţi ale ţării. 

2.  Momentul în care planul de însămânţare a norilor din Maharashtra a fost pus în funcţiune

În urma secetelor severe din regiune, guvernul indian a anunţat la începutul lui 2017 activarea programului de însămânţare a norilor, desfăşurat pe trei ani. La fel ca în alte ţări şi aici va fi utilizată iodura de argint, transportată de către avioane în atmosferă.. Experimentul a fost planificat cu câţiva ani înainte, dar ironic sezonul ploilor a dus la amânarea programului. 

1. Mexicul plănuieşte să folosească tehnologia de schimbare a vremii

În Mexic, seceta şi durata acesteia sunt în creştere. Un astfel de fenomen a avut loc în ţară în 1940. În afara efectelor cunoscute asupra agriculturii, efectele s-au resimţit şi în cazul generării energiei hidroelectrice. Aşadar, pentru a rezolva această problemă, Mexicul a apelat la iodura de argint. Avioanele au însămânţat norii pe o perioadă de două ore. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un traseu popular din Barcelona, șters de pe Google și Apple Maps din cauza turiștilor prea mulți
Un traseu popular din Barcelona, șters de pe Google și Apple Maps din cauza turiștilor prea mulți
Programul spațial civil al Chinei este de fapt militar, avertizează NASA
Programul spațial civil al Chinei este de fapt militar, avertizează NASA
Ce înseamnă boală transmisă prin aer? OMS și 500 de experți au căzut în sfârșit de acord
Ce înseamnă boală transmisă prin aer? OMS și 500 de experți au căzut în sfârșit de acord
28 de angajați Google, concediați după ce au protestat față de un acord încheiat cu Guvernul Israelului
28 de angajați Google, concediați după ce au protestat față de un acord încheiat cu Guvernul Israelului
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete
Un râs îngropat alături de patru câini, datând din Epoca Romană, îi nedumerește pe arheologi
Un râs îngropat alături de patru câini, datând din Epoca Romană, îi nedumerește pe arheologi
Corpul nu vrea de fapt să îmbătrânească, arată prima hartă a mușchilor umani
Corpul nu vrea de fapt să îmbătrânească, arată prima hartă a mușchilor umani
Știința confirmă: îmbrățișările pot alina durerea, anxietatea și depresia!
Știința confirmă: îmbrățișările pot alina durerea, anxietatea și depresia!
Test de cultură generală. Roșiile sunt fructe sau legume?
Test de cultură generală. Roșiile sunt fructe sau legume?
Companiile de Inteligență Artificială încearcă să-l construiască pe Dumnezeu, spune un director european
Companiile de Inteligență Artificială încearcă să-l construiască pe Dumnezeu, spune un director european
Un studiu ar fi aflat de ce femeile dorm mai puțin și mai prost decât bărbații
Un studiu ar fi aflat de ce femeile dorm mai puțin și mai prost decât bărbații
O femeie a murit otrăvită cu plumb după ce a folosit un unguent pentru hemoroizi
O femeie a murit otrăvită cu plumb după ce a folosit un unguent pentru hemoroizi
Un avocat de 36 de ani este Superman de Brazilia
Un avocat de 36 de ani este Superman de Brazilia
Nicolae Iorga, istoricul savant care s-a lăsat angrenat în manevrele lui Carol al II-lea
Nicolae Iorga, istoricul savant care s-a lăsat angrenat în manevrele lui Carol al II-lea
Corpurile femeilor au devenit „câmpuri de luptă”, avertizează ONU
Corpurile femeilor au devenit „câmpuri de luptă”, avertizează ONU
Escrocherie de peste 1 milion de lire sterline cu bilete la concertele lui Taylor Swift
Escrocherie de peste 1 milion de lire sterline cu bilete la concertele lui Taylor Swift
Studiile arată ce cred femeile despre bărbații chei
Studiile arată ce cred femeile despre bărbații chei
Alergătorul român Alexandru Corneschi a terminat pe locul 20 Maratonul de la Boston
Alergătorul român Alexandru Corneschi a terminat pe locul 20 Maratonul de la Boston