Home » Natură » A fost descoperită ”o anomalie gravitaţională” misterioasă sub stratul de gheaţă al Antarcticii

A fost descoperită ”o anomalie gravitaţională” misterioasă sub stratul de gheaţă al Antarcticii

Publicat: 02.11.2017
Un obiect masiv care ar putea schimba complet modul în care înţelegem istoria s-ar putea afla sub stratul de gheaţă din Antarctica, susţin specialiştii.

”Anomalia gravitaţională Wilkes” a fost descoperită iniţial în 2006 când sateliţii NASA au descoperit schimbările gravitaţionale ce indicau prezenţa a unui obiect imens pe mijlocul unui crater de 482 de kilometri. Conform TopBuzz, unii cercetători consideră că anomalia ar putea fi reprezentată de rămăşiţele unui asteroid gigantic, posibil cel care a dus la dispariţia dinozaurilor

Desigur şi adepţii teoriilor conspiraţiei au propus o ipoteză ce sugerează că misteriosul obiect este de fapt un OZN sau o bază secretă a  naziştilor utilizată pentru activităţile clandestinilor din cel de-Al Doilea Război Mondial. 

Zona se întinde pe 243 de kilometri şi are o adâncime minimă de 822,96 de metri. Dacă am lua în calcul teoria asteroidului acesta ar fi fost cel care a provocat dispariţia a 96% din vietăţile din mediul subacvatic şi a 70% din cele de la sol. ”Toate schimbările de mediu produse de impactul asteroidului ar fi dus la crearea unui mediu auster, greu de îndurat. Aşadar, dispariţia unei mari părţi din vieţuitoare are mult sens,” a declarat Ralph von Frese, profesor de geologie din cadrul Universităţii Ohio. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului

România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”

Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine

(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață

Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ

(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut

Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere

O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari

Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?

Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani

165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore

Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția

Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%

Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?

Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control

A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom

Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?

Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?