Home » Natură » Rămăşiţele unui liliac gigantic ce se deplasa pe patru membre au fost descoperite în Noua Zeelandă

Rămăşiţele unui liliac gigantic ce se deplasa pe patru membre au fost descoperite în Noua Zeelandă

Publicat: 15.01.2018
Cercetătorii au descoperit fosilele unor lilieci gigantici care au trăit în urmă cu milioane de ani în Noua Zeelandă.

O echipă de cercetători din cadrul Universităţii South Wales a descoperit oasele şi dinţii speciei dispărute de liliac. Conform Tech Times, specia era de două ori mai mare decât cele din prezent şi mergea în patru membre.

Rămăşiţele fosilizate descoperite în Noua Zeelandă au o vechime de 16-19 milioane de ani. Liliecii din familia Mystacinidae se găsesc doar în Noua Zeelandă în prezent, însă în trecut exista şi în Australia. Spre deosebire de alte specii de lilieci aceasta nu zbura, ci alerga în câutarea plantelor şi a animalelor, pentru a se hrăni. 

Fosilele descoperite cântăresc aproximativ 40 de grame, fiind cel mai mare liliac din familia Mystacinidae descoperit până în prezent. ”Sunt înrudiţi cu liliecii-vampir şi cei care consumă broaşte sau peşti,” a declarat Sue Hand, principala autoare a studiului. 

Liliecii Vulcanops jennyworthyae au o dietă extrem de variată ce include insecte, nectar, fructe şi animale mci vertebrate. 
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului

România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”

Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine

(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață

Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ

(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut

Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere

O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari

Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?

Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani

165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore

Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția

Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%

Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?

Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control

A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom

Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?

Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?