Home » Natură » Descoperire fascinantă şi extrem de rară: o reptilă veche de 180 de milioane de ani a fost găsită cu embrioni între coaste

Descoperire fascinantă şi extrem de rară: o reptilă veche de 180 de milioane de ani a fost găsită cu embrioni între coaste

Descoperire fascinantă şi extrem de rară: o reptilă veche de 180 de milioane de ani a fost găsită cu embrioni între coaste
Publicat: 12.04.2018
Paleontologii de la Universitatea Manchester au descoperit un schelet de 180 de milioane de ani al unei femele de ihtiozaur care avusese în pântec 6-8 embrioni.

Ihtiozaurii reprezintă un grup de reptile complet adaptate la viaţa acvatică şi care trăiau pe vremea când uscatul era dominat de dinozauri.

Noul speciment a fost găsit lângă Whitby, North Yorkshire, Marea Britanie, din era Jurasicului timpuriu, potrivit Science Daily.

Aşa cum reiese din descoperire, este vorba despre reptile care nu eclozau, ci se năşteau asemenea multor mamifere actuale. Este însă prima dată când s-au descoperit embrioni de aceste reptile marine. Mai mult decât atât, este cel mai tânăr specimen cu embrioni din Marea Britanie.

„Am luat în considerare şi ipoteza conform căreia ar fi vorba despre resturi de mâncare, dar e improbabil ca un ihtiozaur să înghită 6-8 embrioni de ihtiozaur deodată”, a precizat Mike Boyd de la Universitatea Manchester şi unul dintre paleontologi. „Şi acesta nu poate fi cazul, întrucât embrionii nu prezintă eroziuni ale oaselor apărute în urma acţiunii acidului gastric”.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cea mai veche reptilă zburătoare descoperită vreodată a fost denumită după un film premiat cu Oscar

Zeci de specii de reptile zburătoare brăzdau cerul Europei în urmă cu 100 de milioane de ani

Paleontologii au descoperit un sit extrem de bogat în fosile ale unor organisme marine de acum 180 de milioane de ani. ”De fiecare dată când mergem, găsim ceva nou”

Paleontologii ruşi anunţă „descoperiri foarte importante” în Siberia: două schelete de dinozauri vechi de 100 milioane de ani

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase