Home » Natură » A fost descoperită gena ce îi ajută pe elefanţi să nu dezvolte cancer

A fost descoperită gena ce îi ajută pe elefanţi să nu dezvolte cancer

A fost descoperită gena ce îi ajută pe elefanţi să nu dezvolte cancer
Publicat: 17.08.2018
Corpul uman este alcătuit din 30 de trilioane de celule, iar în timp ce creştem acestea se divid pentru ca cele noi să le înlocuiască pe cele vechi. Însă uneori pot apărea erori care duc deseori la apariţia cancerului.

Statistic animalele mai masive sunt constituite din mai multe celule, aşadar riscul de dezvoltare al cancerului ar trebui să fie mai mare. Conform National Geographic acest lucru nu se aplică şi elefanţilor. Un studiu recent furnizează informaţii despre gena „zombie”. 

„Din perspectiva evoluţiei biologice este fascinant. Este un punct de început bun, însă sunt necesare mai multe teste pentru confirmarea descoperirii”, a declarat Joshua Schiffman, oncolog din cadrul Universităţii din Utah. 

În 2015, Schiffman şi echipa sa publicau o lucrare privind o descoperire critică a lipsei de consecvenţă întră rata dezvoltării cancerelor şi mărimea organismelorSpecialiştii au descoperit că elefanţii au copii în plus ale genei P53 ce suprimă dezvoltarea cancerului. În timp ce oamenii au o copie, elefanţii au 20. Întimp ce genele din organism se divid, această genă acţionează ca un medic ce are ca scop triajul genetic. „P53 poate recunoaşte degradările din ADN”, a declarat Amy Boddy, biolog din cadrul Universităţii din California. 

Celulele cu probleme minore pot fi reparate, dar dacă sunt mult prea degradate devin un factor de risc pentru dezvoltarea cancerului, aşadar P53 decide că acestea trebuie distruse. Deşi în cazul multor organisme este aleasă repararea celuelor, la elefanţi în mare parte celulele degradate sunt distruse, a explicat autorul studiului, Vincent Lynch, biolog din cadrul Universităţii din Chicago. 

Lynch şi echipa sa au căutat şi alte diferenţe genetice întâlnite în special la elefanţi. Una dintre acestea este Factorul Inhibator al Leucemiei  (FIL) care mai are ca rol şi creşterea fertilităţii.  De obicei oamenii au doar o copie a acestei gene, dar elefanţii şi alte animale apropiate speciei au între 7 şi 11 copii. Dintre acestea doar gena FIL6 are o funcţie. 

FIL6 a apărut la elefanţi în urmă cu 59 de milioane de ani, conform autorilor studiului. iniţial aceasta nu avea niciun scop, însă după evoluţia strămoşilor elefantului aceasta a devenit o genă „zombie” funcţională. Lynch a descoperit că degradările ADN-ului fac ca hena P56 să activeze gena FIL6 care distruge celulele degradate. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase