Home » Natură » Cele mai frumoase fotografii: Wildlife Photographer of the Year Award 2010

Cele mai frumoase fotografii: Wildlife Photographer of the Year Award 2010

Publicat: 23.10.2010
O uimitoare fotografie care infatiseaza o colonie de furnici taietoare de frunze din Costa Rica a castigat, de curand, prestigiosul premiu Wildlife Photographer of the Year (WPY) din 2010. In acest material va prezentam cele mai frumoase 50 de fotografii care au luat parte la concursul WPY din acest an.

Poate cel mai uimitor lucru la fotografia castigatoare este
faptul ca a fost facuta in toiul noptii – in vreme ce colonia de
furnici, extrem de numeroasa si bine organizata, a fost surprinsa
in actiune. Juriul, alcatuit din fotografi de prestigiu,
academicieni si membri ai Natural History Museum din Londra, a
ovationat fotografia castigatoare, realizata de ungurul Bence Mate,
pentru impresia sa artistica. Fotografia va face parte, impreuna cu
celelalte 100 de poze castigatoare la diverse categorii, dintr-o
expozitie impresionanta, gazduita de celebrul muzeu londonez.

Editia din 2010 a Wildlife Photographer of the Year este
sensibil diferita fata de cea de anul trecut (ale carei fotografii
senzationale le puteti admira aici): pe langa surprinderea
spectacolului naturii si a diferitelor specii de animale in
actiune, fotografii s-au concentrat si pe interactiunea dintre om
si animale si pe impactul negativ pe care-l au activitatile umane
asupra vietii animalelor.

Fotografia castigatoare, care ilustreaza coperta acestui
material, a fost facuta de Mate, in varsta de 25 de ani, in timpul
unei expeditii de 6 saptamani in Costa Rica. In timpul acestei
expeditii, ungurul, care a mai castigat premii YWP in urma cu 3
ani, a devenit fascinat de furnicile taietoare de frunze. Spre
nefericirea lui, a descoperit, in scurt timp, ca micile vietati
sunt active numai in timpul noptii, iar fotografierea lor
„artistica” este o pacoste. Mate a gasit solutia salvatoare montand
un flash in spatele frunzelor.

Va invitam, in continuare, sa va delectati cu celelalte
fotografii castigatoare ale concursului.

Sursa foto: NHM

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase