Home » Știință » Efectul NEGATIV pe care îl au unele tratamente contra astmului în primii doi ani de viaţă

Efectul NEGATIV pe care îl au unele tratamente contra astmului în primii doi ani de viaţă

Efectul NEGATIV pe care îl au unele tratamente contra astmului în primii doi ani de viaţă
Publicat: 05.10.2015
Copiii care folosesc inhalatoare cu corticosteroizi împotriva astmului în primii doi ani de viaţă se vor confrunta cu o limitare a creşterii în înălţime la vârsta adultă, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii finlandezi, citat de bbc.com.

La acest studiu au participat 12.000 de copii din Finlanda, iar rezultatele, prezentate săptămâna aceasta la o conferinţă a European Society for Paediatric Endocrinology, arată că cei care au folosit pe termen lung inhalatoare cu corticosteroizi, începând cu primii doi ani de viaţă, s-au confruntat cu o limitare a creşterii în înălţime.

Acesta nu este primul studiu care indică o asociere între utilizarea de inhalatoare cu corticosteroizi şi limitarea creşterii în înălţime, ci o nouă cercetare care vine în sprijinul ideii că steroizii trebuie utilizaţi cu măsură în cazul copiilor preşcolari.

Însă experţi britanici de la asociaţia Asthma UK spun că aceşti corticosteroizi joacă un rol crucial în controlarea simptomelor astmului şi reduc frecvenţa vizitelor la spital în cazul preşcolarilor. În Marea Britanie, 1 din 11 copii suferă de astm, aceasta fiind cel mai frecvent întâlnită maladie cronică în rândul micuţilor.

Corticosteroizii sunt substanţe puternice folosite în inhalatoare şi sunt recomandaţi adulţilor diagnosticaţi cu astm şi copiilor care suferă de respiraţie şuierătoare recurentă, însă aceste medicamente au efecte secundare semnificative în cazul unor pacienţi.

Normele medicale în vigoare recomandă evaluarea anuală a greutăţii şi înălţimii copiilor care folosesc inhalatoare cu corticosteroizi în tratarea astmului, pentru a se detecta din timp semnele unei încetiniri a dezvoltării fizice a acestora.

Autorii noului studiu, cercetătorii de la University of Eastern Finland, au analizat informaţiile despre înălţimea părinţilor copiilor participanţi la studiu, precum şi cele despre greutatea celor mici şi tratamentele administrate, pentru a calcula greutatea şi înălţimea la care ar fi trebuit să ajungă aceştia până la vârsta adultă.

Ei au descoperit că acei copii care primeau pe termen lung tratamente cu corticosteroizi aveau la vârsta adultă o înălţime, în medie, cu 3 centimetri mai mică decât cea estimată.

Specialiştii sunt de părere că este nevoie de studii suplimentare, aplicate pe mai multe grupe de vârstă, pentru a stabili cu exactitate impactul inhalatoarelor cu corticosteroizi.

În plus, unii specialişti sunt de părere că impactul asupra creşterii în înălţime este minor. O reducere uşoară a creşterii în înălţime este un preţ mic plătit pentru aceste tratamente care pot salva viaţa copilului bolnav de astm, mai spun aceştia.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?
Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu
Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu
Sonda Voyager 1 comunică în sfârșit cu Pământul după luni bune de mesaje fără sens
Sonda Voyager 1 comunică în sfârșit cu Pământul după luni bune de mesaje fără sens
Test de cultură generală. Cât de veche este specia Homo sapiens?
Test de cultură generală. Cât de veche este specia Homo sapiens?
Oamenii de știință au folosit Inteligența Artificială pentru a edita ADN-ul uman
Oamenii de știință au folosit Inteligența Artificială pentru a edita ADN-ul uman
Meteorologii au anunțat până când mai ține vremea rece
Meteorologii au anunțat până când mai ține vremea rece