Home » Știință » 15 dintre cele mai scumpe materiale din lume. Unul dintre acestea costă 30.000 de dolari per gram – VIDEO

15 dintre cele mai scumpe materiale din lume. Unul dintre acestea costă 30.000 de dolari per gram – VIDEO

15 dintre cele mai scumpe materiale din lume. Unul dintre acestea costă 30.000 de dolari per gram – VIDEO
Publicat: 29.05.2016
Nu toate materialele prezentate pot fi prelucrate pentru a obţine produse de lux.
În cazul în care dragonul Smaug din ,,The Hobbit” şi-ar fi păzit comoara în anul 2016, pe Pământ, printre obiectele valoroase pe care le-ar fi avut s-ar fi aflat, cu siguranţă, aur şi pietre preţioase. Dar, pe lângă acestea, ar fi fost, de asemenea, grămezi mici de metal, cu un aspect neobişnuit, o substanţă lipicioasă, cu miros de peşte, dar şi  monede  Bitcoin.
 
Este posibil ca unii dintre noi să nu se oprească niciodată din a visa că trăiesc într-un castel în care găseşti doar aur, marmură şi tot felul de obiecte scumpe şi rare. De altfel, în momentul de faţă, există oameni care traversează ţări în avioanele lor personale încercând să îi convingă pe ceilalţi că averea pe care au strâns-o este total justificată. Ar trebui, însă, să ne gândim dacă toate beneficiile materiale descrise anterior ne-ar face, într-adevăr, mai fericiţi. 

Sursa:youtube.com/#Mind Warehouse
 
Unul dintre cele mai spectaculoase materiale prezentate în videoclip este tritiu, a cărui valoare se ridică la peste 30.000 de dolari per gram. El este un izotop radioactiv al hidrogenului, având un rol esenţial în cadrul procesului de fuziune desfăşurat în cadrul reactoarelor nucleare. 
 

Vă mai recomandăm şi: Cel mai preţios metal al secolului, găsit pe un câmp imens din Deşertul Atacama – VIDEO

                                        Excrementele de panda, secretul celui mai scump ceai din lume

                                        A fost descoperită bacteria care ,,naşte” aur

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase