Home » Știință » Reuşită de EXCEPŢIE a savanţilor, după ce au sfidat legile naturii. Nu va mai fi nevoie de femei pentru a face copii

Reuşită de EXCEPŢIE a savanţilor, după ce au sfidat legile naturii. Nu va mai fi nevoie de femei pentru a face copii

Publicat: 15.09.2016
Atât bărbaţii, cât şi femeile singure vor putea avea, de asemenea, propriii lor copii.

Un grup de cercetători de la Universitatea din Bath, Regatul Unit, a sfidat legile naturii arătând că, într-o zi, oamenii vor putea avea copii fără a avea contact sexual. Studiul specialiştilor englezi arată că orice tip de celulă din corpul nostru ar putea fi folosită pentru a da viaţă unei noi fiinţe umane. 

În cadrul proiectului lor de cercetare, experţii au dezvoltat o metodă prin care embrionii şoarecilor sunt injectaţi cu spermă pentru a produce noi indivizi. ,,Este pentru prima dată când dezvoltarea completă specimenelor a putut fi obţinută prin injectarea spermei în embrioni. Se credea că doar un ovul ar putea fi capabil să modifice compoziţia spermei, permiţând dezvoltarea embrionului”, susţine Dr. Tony Perry, embriolog la Universitatea din Bath. 

Imagine din timpul aplicării tehnicii dezvoltate de experţii britanici (Foto:bath.ac.uk)

Inovaţia specialiştilor britanici le va permite cuplurilor de homosexuali să aibă propriii copii. Mai mult decât atât, bărbaţii şi femeile singure îşi vor putea fertiliza propriile celule, obţinând urmaşi care vor avea atât genele lor cât şi pe cele ale părinţilor lor. 

La ora actuală, ovulele pot fi criogenizate înainte de a fi expuse efectelor bolilor de care femeile pot suferi, însă, din moment ce celulele sexuale sunt afectate, medicii nu mai pot face nimic pentru a le recupera. Concepţia realizată cu ajutorul spermei şi a celulelor somatice va soluţiona această problemă şi, mai mult decât atât, va ajuta la conservarea unor specii pe cale de dispariţie, din moment ce tehnica nu depinde de procesul de recuperare a ovulelor. 

Sursa:youtube.com/GeoBeats News

În timpul experimentului lor, specialiştii de la Universitatea din Bath au creat embrioni de şoareci, modificând structura unor ovule astfel încât acestea să se dezvolte ca şi cum ar fi fost fertilizate. În mod normal, embrionii produşi în acest mod supravieţuiesc doar câteva zile, însă cercetătorii au descoperit că, injectându-i cu spermă, aceştia pot forma indivizi sănătoşi. 

Pe parcursul studiului au fost obţinuţi 30 de şoareci, cu o rată de succes de 24%. Unele rozătoare au produs, la rândul lor, noi indivizi, iar altele au ajuns deja la a doua generaţie de urmaşi.

Unii dintre şoarecii rezultaţi din embrionii modificaţi au putut produce noi generaţii de indivizi (Foto:bath.ac.uk)

Specialiştii speră acum că vor putea implementa noua tehnică şi în cazul altor celule, nu doar a ovulelor. ,,Aceasta este o lucrare deosebit de importantă, deoarece ne-ar putea ajuta să înţelegem mai bine primele etape ale vieţii umane, dar şi ceea ce controlează viabilitatea embrionilor, mecanisme care ar putea fi importante în procesul de tratare a infertilităţii”, a adăugat Dr. Paul Colville-Nash, membru al Medical Research Council şi finanţator al noului proiect de cercetare. 

Sursa: Mail Online

Vă mai recomandăm şi: Ovule din celule stem: cel mai eficient tratament de fertilitate? 

                                   Descoperire uimitoare făcută de cercetătorii japonezi. Lipsa acestei gene poate face ca spermatozoizii să apară la femele în locul ovulelor

                                             Traficul de ovule – businessul secolului XXI

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase