Home » Știință » Criogenia, escrocherie? Ce şanse sunt ca morţii conservaţi în nitrogen lichid să fie readuşi la viaţă? – VIDEO

Criogenia, escrocherie? Ce şanse sunt ca morţii conservaţi în nitrogen lichid să fie readuşi la viaţă? – VIDEO

Criogenia, escrocherie? Ce şanse sunt ca morţii conservaţi în nitrogen lichid să fie readuşi la viaţă? – VIDEO
Publicat: 29.03.2017
Mii de corpuri de oameni morţi sunt deja îngheţate, aşteptând ca ştiinta sau o civilizaţie extraterestră pe care omenirea o va întâlni să găsească soluţii pentru a le readuce la viaţă. Iar numărul celor care plătesc înainte de a deceda bani grei firmelor de criogenie este în creştere.

 Totuşi, care sunt şansele ca un cadavru să fie reînviat? Unii cercetători spun că nanotehnologia ar putea fi o soluţie pentru a readuce morţii printre cei vii. Alţii se îndoiesc însă că acest lucru este posibil şi spun că totul este o simplă fantezie.

Chiar şi oamenii de ştiinţă care agreează ideea readucerii la viaţă a morţilor cred că acest lucru nu se poate face mai devreme de un secol de acum încolo, potrivit Go4it.

Cea mai mare companie din lume care oferă servicii de criogenie, Alcor Life Extension Foundation din Arizona, taxează cu 150.000 de dolari îngheţarea unui corp întreg în nitrogen lichid şi cu 80.000 de dolari conservarea unui cap.

Ralph Merkle este un expert în nanotehnologie şi director în cadrul Alcor. El este unul dintre cei care cred ca nanoboţii vor putea repara corpurile moarte la nivel celular, acestea putând fi apoi readuse la viaţă.

„Vorbim de o tehnologie medicală mult mai puternică decât cea pe care o avem astăzi. Oamenii vor suferi vătămări grave şi totuşi îşi vor putea reveni complet”, a declarat Merkle.

Profesorul şi naturalistul Robert Todd Carroll îl contrazice însă pe cercetătorul de la Alcor: „O afacere bazată pe puţin mai mult decât speranţă sau pe descoperirile pe care le poate aduce ştiinta este o escrocherie. Există puţine motive să credem că promisiunile companiilor de criogenie vor fi vreodată respectate”.

„Şansele ca oamenii declaraţi morţi să mai aibă ceva din funcţionalitatea creierului sunt apropiate de zero. Celulele din creier mor destul de repede şi ar trebui restaurate într-o ordine specifică pentru a redeveni funcţionale. Obstacolele sunt atât de uriaşe încât este o investiţie prostească. Mai bine ai folosi banii aceia pentru a-ţi îmbunătăţi viaţa de acum sau pentru a face ceva care să merite pentru ceilalţi”, spune şi psihiatrul Stephen Barrett.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Viata in stand-by – stiinta criogeniei

”Se poate trezi peste 200 de ani şi nu va avea pe nimeni”. O fată de 14 ani, care a decedat în urma unei forme agresive de cancer, a fost criogenizată la cererea mamei ei

Casca criogenica iti salveaza viata

Criogenia salveaza dihorii de la disparitie

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase