Prima pagină Stiinta

O pată bizară întunecată a fost descoperită la polul nord al planetei Jupiter. ”Este acolo de foarte multă vreme”

Alexandru Voiculescu | 04.18.2017 | ● Vizualizări: 2095
Credit: J. Nichols/University of Leicester, NASA, ESA     + zoom
Galerie foto (1)

Pata aceasta reprezintă a doua pată imensă de pe gigantul gazos, dar spre deosebire de Marea Pată Roşie, aceasta nou descoperită este mult mai rece şi se găseşte în proximitatea aurorei nordice a planetei.

Din această cauză, cercetătorii cred că aurora a jucat un rol important în crearea petei întunecate, relatează Science News Magazine.

Această descoperire fost publicată în Geophysical Research Letters, la data de 10 aprilie. Tom Stallard, un membru al echipei de cercetare care a studiat această pată susţine că „nu putem spune cu exactitate cum s-a format această pată, dar suntem siguri că este acolo de multă vreme pentru că am observat-o de nenumărate ori”.

În urma studiilor, cercetătorii au ajuns la concluzia că pata s-a aflat în acelaşi loc în ultimii 15 ani. Deşi poziţia a rămas aceeaşi, dimensiunea şi forma s-au schimbat. Aceste schimbări apar datorită faptului că pata este influenţată de influxul particulelor energetice din atmosfera lui Jupiter care provin de pe satelitul natural Io.

Pe Terra, aurorele pot produce vârtejuri în atmosfera superioară care sunt mai reci decât gazul din jur. Marea Pată Rece poate indica un fenomen similar a cărui intensitate se schimbă odată cu aurora jupiteriană.

Jeffrey Morgenthaler, cercetător al Planetary Science Institute, precizează că „existenţa acestui fenomen în această regiune a atmosferei este un lucru ciudat”. Cercetătorii credeau iniţial că diferenţele de temperatură cauzate de auroră vor fi echilibrate rapid, astfel descoperirea unui vortex în straturile superioare ale atmosferei care există de cel puţin 15 ani este surprinzătoare.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Descoperire surprinzătoare: Jupiter nu se învârte în jurul Soarelui - VIDEO

Eveniment istoric: Sonda spaţială Juno s-a plasat pe orbita planetei Jupiter. ''Am reuşit cel mai greu lucru. Acum începe distracţia''

Prima imagine color cu planeta Jupiter, trimisă de către sonda spaţială Juno - FOTO+VIDEO

Naveta spaţială care va studia planeta Jupiter a fost setată pe pilot automat. Marţi este ziua cea mare - AUDIO