Home » Știință » Descoperire alarmantă a cercetătorilor: Oceanul Arctic ar putea rămâne fără gheaţă până în 2040

Descoperire alarmantă a cercetătorilor: Oceanul Arctic ar putea rămâne fără gheaţă până în 2040

Publicat: 08.05.2017
Regiunea Oceanului Arctic se încălzeşte de două ori mai rapid decât restul planetei. La această concluzie au ajuns 90 de oameni de ştiinţă, care atrag atenţia într-un studiu că previziunile de până acum au fost “subestimate”.
Cercetătorii ne spun de fapt că tot ce ştiam până în prezent despre topirea gheţii din Oceanul Arctic nu corespunde realităţii. Regiunea s-a încălzit în ultimii 50 de ani de două ori mai repede faţă de restul planetei, potrivit The Independent.
 
Descoperirea vine după ce oamenii de ştiinţă au stabilit că stratul de gheaţă din Oceanul Arctic a fost la cel mai scăzut nivel pentru luna martie de când au început înregistrările cu ajutorul sateliţilor acum 38 de ani.
 
Între timp, NASA a anunţat că în perioada 1996-2013 pierderile de gheaţă în zona arctică s-au dublat faţă de intervalul 1976-1996. Experţii atrag atenţia că ecosistemele din regiune sunt periclitate, unele specii, precum ursul polar, focile, morsele şi chiar o specie de alge, fiind puse în pericol.
 
Partea şi mai proastă e că aşa-numitul “point of no return” a fost atins deja, adică acel punct de la care nu mai există vreo posibilitate de întoarcere. Oamenii de ştiinţă cred însă că eforturile globale pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ar putea atenua impactul schimbărilor climatice asupra Arcticii şi restului planetei.
 
Vestea poate şi mai alarmantă e că topirea gheţurilor arctice scoate la iveală bacterii şi alţi agenţi patogeni, care au stat secole sau chiar milenii la rând bine ascunşi.
 
Citeşte continuarea pe Rfi.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Veniturile din toată lumea se vor micșora până în 2050 din cauza schimbărilor climatice

O nouă specie de dinozauri este printre cele mai mici descoperite vreodată

(P) Descoperiți ce se ascunde în construcția unui model de masă rece de top

(P) Descoperă surprizele din Bodrum, într-un sejur în Turcia spectaculos!

Inteligența Artificială a găsit originea psihozei în creier

Test de cultură generală. De ce pisicile dorm atât de mult?

O teorie bizară spune că în Univers există un singur electron

Tulburătoare și Înălțătoare discuția dintre Ana Blandiana și Adrian Artene | ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE

Suedia a adoptat o lege prin care este redusă vârsta de schimbare a sexului

2023 a fost cel mai bun an pentru bănci din istoria României

Unde se află prima cabană montană construită în România?

Anghel Saligny, inginerul care a testat cu preţul vieţii podul de la Cernavodă

Un traseu popular din Barcelona, șters de pe Google și Apple Maps din cauza turiștilor prea mulți

Programul spațial civil al Chinei este de fapt militar, avertizează NASA

Ce înseamnă boală transmisă prin aer? OMS și 500 de experți au căzut în sfârșit de acord

28 de angajați Google, concediați după ce au protestat față de un acord încheiat cu Guvernul Israelului

Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete

Cel mai bizar vulcan de pe Pământ, poate chiar din Sistemul Solar, este o anomalie