Prima pagină Stiinta

Premieră la o maternitate din România. Muzică şi terapie cu lumină pentru copiii care se nasc prematur

Simona Tudorache | 05.15.2017 | ● Vizualizări: 284

Maternitatea Panait Sârbu din Bucureşti are o cameră de post- terapie pentru copiii nou născuţi. Aici, terapiile complementare, precum muzico-terapia şi terapia cu lumină, vor ajuta nou născutul care a avut probleme la naştere să îşi îmbunătăţească greutatea, somnul, recuperarea medicală. Proiectul a fost gândit de cei de la Asociaţia Unu şi Unu.

Conform statisticilor, în România se nasc prematur peste 18.000 de copii, 79% dintre bebeluşi sunt născuţi între 32 şi 36 de săptămâni, 10% între 28-31 de săptămâni, iar 11% vin pe lume la doar 28 de săptămâni, scrie Gândul

Aceşti copii veniţi mult prea devreme pe lume, cu un sistem neurologic şi vascular foarte puţin maturizat, sunt incapabili să gestioneze multitudinea de stimuli din mediul exterior sunete puternice 24h/7 zile/săptămână, luminii puternice 24h/7 zile/săptămână şi sunt manevraţi pentru examinare şi intervenţii medicale foarte des. Astfel, copilul nu se poate odihni, îi este îngreunată adaptarea la mediul extern, vindecarea, îi este prelungită spitalizarea, iar digestia este afectată etc. Copiii pot petrece şi 2-3 luni de la naştere la terapie intensivă şi post-terapie.

Camera senzorială este primul proiect de terapie complementară pentru bebeluşii îndelung spitalizaţi într-o secţie de terapie intensivă de gradul III din România. Aceasta a necesitat măsurători ale zgomotului de fond din terapie intensivă pe timp de zi şi de noapte,  consultarea psihologilor şi a specialiştilor în muzico-terapie, inclusiv experţi din SUA.