Home » Știință » O descoperire dă planurile medicilor peste cap. ”Călcâiul lui Ahile” al cancerului la ficat nu elimină tumorile, ba dimpotrivă

O descoperire dă planurile medicilor peste cap. ”Călcâiul lui Ahile” al cancerului la ficat nu elimină tumorile, ba dimpotrivă

O descoperire dă planurile medicilor peste cap. ”Călcâiul lui Ahile” al cancerului la ficat nu elimină tumorile, ba dimpotrivă
Publicat: 24.06.2017
O echipă de cercetători a descoperit că atunci când blochează un anumit proces metabolic al şoarecilor - un tratament despre care se credea că va limita creşterea tumorilor - numărul tumorilor s-a dublat.

Kyle Hoehn, de la University of New South Wales (UNSW) şi autor al acestui studiu, dezvăluie că „descoperirea a fost complet contraintuitivă, dar indică în mod clar că orice tratament al cancerului hepatic cu aceste medicamente va fi abordat cu grijă, întrucât pot exista consecinţe imprevizibile”.

Oamenii de ştiinţă au investigat un tratament care blochează procesul metabolic numit lipogeneză, care transformă o moleculă din corp numită Acetyl-CoA (glucide) în acizi graşi, notează Science Alert.

Astfel, cercetătorii de la UNSW au blocat acest proces în celulele hepatice ale şoarecilor, sperând să oprească şi creşterea celulelor canceroase; dar efectul a fost tocmai opus, şoarecii sfârşind prin a avea de două ori mai multe tumori decât subiecţii cărora nu li s-a aplicat acest tratament.

Hoehn menţionează că „rezultatele au fost foarte surprinzătoare” şi că poate exista o explicaţie a fenomenului: „în blocarea lipogenezei, am îmbunătăţit sistemul antioxidant al celulelor. Acest lucru a făcut ca celulele precanceroase să supravieţuiască”.

De asemenea, celulele canceroase au folosit mai multe lipide din sânge, iar lipidele preexistente, dinaintea tratamentului care a oprit producţia, au fost folosite într-un mod mai eficient. „Celulele canceroase par să aibă întotdeauna o cale de scăpare”, precizează Hoehn.

Partea plină a paharului este că acum se ştie ce nu funcţionează, astfel studiile se pot îndrepta către alte procese care pot opri cancerul. În plus, există două noi aspecte care merită analizate: mecanismul care face să funcţioneze sistemul antioxidant şi asimilarea lipidelor de către celulele canceroase.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Premieră URIAŞĂ! Terapia revoluţionară care a SALVAT pacienţi aflaţi în faza terminală de cancer. ”Datele sunt fără precedent”. VIDEO

A fost descoperit anticorpul pentru cancer

Împăratul tuturor bolilor: scurtă istorie a cancerului

STUDIU: Tumorile tiroidiene nu sunt o formă de cancer

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase