Home » Știință » Gestul pe care îl fac majoritatea oamenilor cu medicamentele pe care le au în casă. Este PERICULOS şi ILEGAL

Gestul pe care îl fac majoritatea oamenilor cu medicamentele pe care le au în casă. Este PERICULOS şi ILEGAL

Gestul pe care îl fac majoritatea oamenilor cu medicamentele pe care le au în casă. Este PERICULOS şi ILEGAL
Publicat: 05.08.2017
Cu toţii avem prin casă medicamente, unguente, siropuri, dispozitive medicale sau alte produse de îngrijire personală pe care nu le mai folosim, din diverse motive: au expirat, au ambalajele deteriorate sau pur şi simplu nu ne mai sunt necesare (ne-am însănătoşit, am schimbat sau am întrerupt tratamentul).
Din păcate, nefiind conştienţi de pericol sau poate doar din comoditate, majoritatea oamenilor le aruncă direct la gunoi, la chiuvetă sau la toaletă. Un astfel de gest nu doar că este nociv pentru mediu şi pentru sănătate, dar este şi ilegal.
Medicamentele sunt produse cu statut special, întrucât conţin substanţe active chimice care au rolul de a preveni sau de a trata afecţiuni – atâta timp cât sunt administrate în condiţii bine definite, iar traseul lor pe tot parcursul ciclului lor de „viaţă” trebuie să fie strict controlat. Lăsate la voia întâmplării, pot avea însă efecte nocive, existând riscul să contamineze solul şi apa, populate la rândul lor cu vieţuitoare.
 
Spre exemplu, în cazul în care ajung pe gropile de gunoi, intemperiile pot distruge în timp ambalajele, iar substanţele chimice prezente în medicamente pot să fie spălate de apa de ploaie, ajungând în levigat. Dacă groapa de gunoi nu este una ecologică, nu deţine staţie de epurare sau nu are geo-membrană, situaţie valabilă pentru cel puţin jumătate din deponeele de deşeuri din România, levigatul poate ajunge în pânza de apă freatică, contaminând-o. Dat fiind că sunt situaţii în care apa este consumată de către populaţie direct din puţuri şi fântâni, fără să fie tratată în prealabil, au fost semnalate numeroase cazuri de îmbolnăviri din această cauză. În plus, nu de puţine ori, medicii au constatat că organismul uman nu mai reacţionează la o serie de antibiotice clasice.
 
Legea spune clar: medicamentele expirate, cu ambalajul deteriorat sau pe care nu le mai folosim trebuie predate farmaciilor. Conform Ordinului Ministerului Sănătăţii Nr. 119/2014, această categorie de produse trebuie dusă în mod obligatoriu la farmacii, care au contracte cu operatori specializaţi în colectarea, transportul şi eliminarea acestora prin incinerare ecologică, în cele mai bune condiţii de siguranţă. 
 
Pe de altă parte, legea nu este completă şi nici specifică, întrucât nu este clar cine trebuie să plătească toate aceste proceduri (farmacia, producătorii sau cetăţenii?), care sunt eventualele amenzi şi cine este până la urmă responsabil. Sunt farmacii care au contracte cu firme specializate în eliminarea deşeurilor periculoase şi dispun de un sistem de preluare a medicamentelor expirate de la populaţie pus la punct, însă multe nu au. În consecinţă, acestea sunt în situaţia de a refuza persoanele cu spirit eco-civic. 
 
Medicamentele expirate, periculoase şi dacă sunt păstrate în casă
 
Există riscul să fie ingerate de copii sau bătrâni, fapt nu tocmai recomandat pentru sănătatea lor, întrucât pot da efecte adverse severe. Specialiştii recomandă în general păstrarea tuturor medicamentelor într-o singură cutie sau sacoşă, depozitarea lor în spaţii greu accesibile copiilor – de exemplu la înălţime, ideal sub cheie, şi sortarea acestora periodic, prin separarea celor expirate sau cu ambalajul deteriorat. 
 
În România, aproximativ 1500 tone medicamente ajung la gunoi
 
Din păcate, în ţara noastră nu există statistici concrete cu privire la acest fenomen îngrijorător. Dar dacă facem o comparaţie cu alte ţări europene, mult mai riguroase şi cu legislaţie clară menită să diminueze considerabil această situaţie, estimăm că în România aproximativ 1500 de tone de medicamente ajung în fiecare an pe gropile de gunoi sau în reţeaua publică de canalizare.
 
Cum este situaţia în alte ţări?
 
În Franţa se fac de ani buni paşi pentru diminuarea considerabilă a acestui fenomen, cu rezultate vizibile. Guvernul francez a înfiinţat Cyclamed, o fundaţie care are ca scop colectarea medicamentelor expirate de la populaţie, prin intermediul farmaciilor. Anul trecut, 80% dintre francezi declară că au colectat şi au predat în farmacii medicamentele pe care nu le utilizează, conform Cyclamed. Cantităţile colectate în 2016 au fost de cca. 12.000 tone, echivalentul a 181 grame pe locuitor. Mai mult, acestea sunt valorificate în scop energetic, asigurând iluminarea şi încălzirea pentru cca. 7000 de locuinţe. Toate aceste realizări au fost posibile şi datorită unor campanii consistente de educare şi informare, scopul final fiind transformarea acestui gest, iniţial inconfortabil, într-unul reflex. 
 
În Germania, Italia, Portugalia şi Ungaria, predarea medicamentelor expirate la farmacii sau la medicii de familie este obligatorie. De asemenea, în SUA există reglementări precise, mai ales în contextul îngrijorător în care geologii au examinat 39 de cursuri de apă din 30 de state, iar 80% conţineau urme de substanţe medicamentoase.
 
Ce se întâmplă cu medicamentele expirate, după ce au fost predate în farmacii?
 
Cosmin Mănăilă, Director Reglementări Stericycle România, companie activă în domeniul gestionării deşeurilor periculoase, evidenţiază care sunt paşii principali:
 
– Ambalarea în saci PE poziţionaţi în containere securizate, din plastic rigid, cu un volum 20-70 litri, marcate şi etichetate “Medicamente expirate colectate de la populaţie”, “Exceptând psihotrope şi stupefiante”.
– Transportul cu maşini ADR – Acordul european referitor la transportul internaţional rutier al mărfurilor periculoase
-Eliminarea doar prin incinerare ecologică, la temperaturi minim 850°C, în staţiile regionale, dotate cu sisteme de filtrare şi monitorizare a noxelor.
 
Este incinerarea o modalitate sigură pentru eliminare?
 
Incinerarea este singura metodă permisă în Uniunea Europeană pentru eliminarea deşeurilor anatomopatologice, a substanţelor cu regim special (citotoxice/citostatice) şi a medicamentelor inutilizabile. Sistemele automate de filtrare, neutralizare şi monitorizare a gazelor cu care sunt dotate instalaţiile moderne de incinerare previn poluarea, asigurând protecţia mediului şi sănătatea umană. De asemenea, incinerarea previne posibila contaminare a pânzei de apă freatică. 
 
Cosmin Mănăilă, Director Reglementări Stericycle România, precizează care ar fi soluţiile pentru diminuarea acestui fenomen: completarea legislaţiei, prin consultări reale între toate părţile implicate – decidenţii politici, companiile specializate în eliminarea deşeurilor prin incinerare, experţii de mediu, comunitatea medicală, companiile din lanţul farmaceutic şi societatea civilă; campanie puternică de conştientizare a populaţiei; controale riguroase – pentru a se verifica în ce măsură legea este respectată; aplicarea de amenzi în cazul neregulilor.
 
În condiţiile în care avem atâtea surse de poluare, adăugarea gestului inconştient şi comod de a arunca medicamentele la gunoi este o poluare inutilă şi complet evitabilă, atrage atenţia acesta.
Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Criza climatică crește frecvența valurilor oceanice mortale, indică un studiu
Criza climatică crește frecvența valurilor oceanice mortale, indică un studiu
(P) Cum Poți Utiliza Camera de Inspecție în Viața de Zi cu Zi?
(P) Cum Poți Utiliza Camera de Inspecție în Viața de Zi cu Zi?
De ce au dispărut vânători-culegătorii din Europa?
De ce au dispărut vânători-culegătorii din Europa?
Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier
Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier
Test de cultură generală. Cum rămâne aprinsă torța Olimpică?
Test de cultură generală. Cum rămâne aprinsă torța Olimpică?
Un veteran NASA a inventat un propulsor care sfidează legile fizicii
Un veteran NASA a inventat un propulsor care sfidează legile fizicii
Experții avertizează că bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice
Experții avertizează că bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice
„Milioane” de lucruri frumoase spune Nicola, în EXCLUSIVITATE, la Altceva cu Adrian Artene
„Milioane” de lucruri frumoase spune Nicola, în EXCLUSIVITATE, la Altceva cu Adrian Artene
Reacția șefului TikTok după promulgarea legii care interzice aplicația în SUA
Reacția șefului TikTok după promulgarea legii care interzice aplicația în SUA
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai
Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”