Home » Știință » VIDEO. O invenţie recentă poate revoluţiona industria energetică: centralele solare termice vor fi mai eficiente şi pot exploata hidrogenul, resursa ecologică a viitorului

VIDEO. O invenţie recentă poate revoluţiona industria energetică: centralele solare termice vor fi mai eficiente şi pot exploata hidrogenul, resursa ecologică a viitorului

Publicat: 19.10.2017
Savanţii au reuşit să pompeze cu succes metal topit la temperaturi de 1.400 de grade Celsius, într-un dispozitiv nou-inventat, un pas înainte important pentru creşterea producţiei de energie electrică a centralelor solare termice din întreaga lume.

În mod obişnuit, deplasarea metalului lichid la temperaturi mai mari de 1.000 de grade Celsius cauzează deteriorarea materialului de susţinere, limitând astfel cantitatea de energie care poate fi stocată în formă de căldură, scrie Science Alert.

Pentru a depăşi acest impediment, o echipă de cercetători de la Georgia Institute of Technology din Stanford şi de la Purdue University, din Indiana, au inventat un nou dispozitiv din material ceramic care poate face faţă dilatării şi contractării care vine odată cu temperaturile extreme. Apoi, pompa a fost izolată cu grafit şi umplută cu azot.

Alături de aceste materiale, pompa are şi un sistem de două roţi zimţate care se află la o distanţă mai mare şi care se aliniază la temperaturi ridicate, atunci când se dilată.

„Cu cât operezi la temperaturi mai ridicate, cu atât ai mai multă energie termică pentru a o converti în energie mecanică sau electrică”, a precizat Asegun Henry, de la Georgia Tech. „Dar atunci când materialele care trebuie să conţină metale devin fierbinţi, acestea devin moi, ceea ce limitează toată infrastructura”, adaugă cercetătorul.

Noua pompă permite o modalitate mai bună de a stoca energia pe care o capturăm de la Soare, putând fi folosite şi materiale precum staniu topit sau siliciu topit, care în trecut nu puteau fi utilizate din cauza punctului ridicat de topire.

Astfel, noul aparat aduce o mai mare eficienţă a centralelor solare termice, chiar şi cu 50%, reducând costurile cu 20-30%, conform estimărilor savanţilor.

De asemenea, cercetătorii consideră pe viitor că pompele care suportă temperaturi extrem de mari pot ajuta la extragerea hidrogenului din metan fără să genereze dioxid de carbon, reprezentând altă posibilitate de a folosi hidrogenul ca resursă ecologică.

Deşi materialul ceramic arată semne de uzură, experţii consideră că pentru acesta există loc de îmbunătăţiri, iar în viitor aceştia susţin că o versiune îmbunătăţită a pompei poate susţine şi temperaturi de peste 2.000 de grade Celsius.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cum arată cea mai mare centrală solară din lume. Asigură energie electrică pentru 140.000 de locuinţe (GALERIE FOTO)

Japonia planifică construcţia celei mai mari centrale de energie solară plutitoare din lume. FOTO+VIDEO

A fost inaugurată prima centrală electrică solară ce funcţionează şi noaptea!

Ce păţesc păsările care zboară deasupra cele mai mari centrale solare din lume. Autorităţile sunt îngrijorate

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?
Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu
Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu
Sonda Voyager 1 comunică în sfârșit cu Pământul după luni bune de mesaje fără sens
Sonda Voyager 1 comunică în sfârșit cu Pământul după luni bune de mesaje fără sens