Home » Știință » Savanţii au dezvoltat o metodă inedită prin care pot edita gene în creierul uman

Savanţii au dezvoltat o metodă inedită prin care pot edita gene în creierul uman

Savanţii au dezvoltat o metodă inedită prin care pot edita gene în creierul uman
Publicat: 23.10.2017
Cercetătorii au creat o tehnică care permite editarea genetică asupra neuronilor - ceva ce înainte se credea a fi imposibil. Această nouă abordare va aduce noi oportunităţi în cercetarea neuroştiinţelor.

În cercetarea neurologică era necesară editarea cu precizie, ceea ce până acum a fost imposibil. Mulţumită cercetătorilor de la Max Planck Florida Institute for Neuroscience (MPFI), se poate edita genomul neuronilor maturi, scrie Futurism.

Noua tehnică este bazată pe CRISPR Cas9, tehnologia care recent a revoluţionat genetica.

Noua tehnică a fost denumită ”vSLENDR” şi permite neuronilor să folosească un mecanism de reparare numit HDR (homology directed repair) alături de AAV (adeno-associated virus), care este nontoxic. Cercetătorii au testat tehnica pe şoarecii bătrâni care sufereau de Alzheimer şi au dovedit că poate fi aplicată, chiar şi la vârste avansate cu condiţii severe precum cea mai sus menţionată, având rezultate mulţumitoare.

Altfel spus, oamenii de ştiinţă au demonstrat că vSLENDR poate realiza editarea precisă a informaţiei genetice chiar şi în celulele nervoase, unde până acum o astfel de tehnică a fost imposibilă.

De asemenea, noua tehnică îi va ajuta pe savanţi să înţeleagă mai bine bolile neuropatologice şi aducă un plus capacităţii de a studia şi a devolta noi tratamente sau chiar tratamente inovative împotriva condiţiilor neurologice.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Metoda CRISPR, ”tehnologia incerdibilă ”care modifică genele în doar câteva săptămâni, a fost testată, pentru prima oară, pe oameni. Ce vor să facă americanii

Savanţii de la Harvard şi MIT au obţinut dreptul de a folosi o tehnică genetică revoluţionară

Un nou tratament revoluţionar poate fi răspunsul la vindecarea cancerului după ce la doi nou-născuţi rezultatele au fost pozitive

Testele genetice pe embrioni: cum se fac şi cui sunt recomandate

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Heinrich Rudolf Hertz, inventatorul undelor radio. „Nu cred că undele fără fir pe care le-am descoperit vor avea vreo aplicație practică”
Heinrich Rudolf Hertz, inventatorul undelor radio. „Nu cred că undele fără fir pe care le-am descoperit vor avea vreo ...
Ce au descoperit astronomii după ce au studiat o galaxie masivă din Universul primordial
Ce au descoperit astronomii după ce au studiat o galaxie masivă din Universul primordial
Abuzul de alcool, diabetul și poluarea cresc riscul de Alzheimer și Parkinson
Abuzul de alcool, diabetul și poluarea cresc riscul de Alzheimer și Parkinson
Vânzările de lux ale grupului LVMH au depăşit exporturile agricole ale Franței
Vânzările de lux ale grupului LVMH au depăşit exporturile agricole ale Franței
Cercetătorii au găsit o genă care protejează împotriva Alzheimer
Cercetătorii au găsit o genă care protejează împotriva Alzheimer
Fără el, lumea ar fi arătat cu totul altfel. Ziua în care s-a născut un dictator care a frânt destinele a milioane de oameni
Fără el, lumea ar fi arătat cu totul altfel. Ziua în care s-a născut un dictator care a frânt destinele a milioane ...
Hugh Grant a renunțat la procesul împotriva tabloidului The Sun
Hugh Grant a renunțat la procesul împotriva tabloidului The Sun
Cel mai căutat fugar american, prins în Piața Sf. Petru din Vatican
Cel mai căutat fugar american, prins în Piața Sf. Petru din Vatican
„Străzi deschise” weekendul 20 și 21 aprilie: O nouă zonă din București devine pietonală
„Străzi deschise” weekendul 20 și 21 aprilie: O nouă zonă din București devine pietonală
Prețul petrolului și al aurului a crescut după loviturile asupra Iranului
Prețul petrolului și al aurului a crescut după loviturile asupra Iranului
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului
Veniturile din toată lumea se vor micșora până în 2050 din cauza schimbărilor climatice
Veniturile din toată lumea se vor micșora până în 2050 din cauza schimbărilor climatice
O nouă specie de dinozauri este printre cele mai mici descoperite vreodată
O nouă specie de dinozauri este printre cele mai mici descoperite vreodată
(P) Descoperiți ce se ascunde în construcția unui model de masă rece de top
(P) Descoperiți ce se ascunde în construcția unui model de masă rece de top
(P) Descoperă surprizele din Bodrum, într-un sejur în Turcia spectaculos!
(P) Descoperă surprizele din Bodrum, într-un sejur în Turcia spectaculos!
Ce culoare aveau cele mai vechi molecule colorate de pe Pământ?
Ce culoare aveau cele mai vechi molecule colorate de pe Pământ?
Inteligența Artificială a găsit originea psihozei în creier
Inteligența Artificială a găsit originea psihozei în creier
Test de cultură generală. De ce pisicile dorm atât de mult?
Test de cultură generală. De ce pisicile dorm atât de mult?