Prima pagină Stiinta

O nouă misiune spaţială chineză va duce insecte şi plante pe Lună într-un efort de a începe colonizarea satelitului nostru natural

Alexandru Voiculescu | 01.09.2018 | ● Vizualizări: 1121
Credit: ESA/Foster     + zoom
Galerie foto (1)

În cadrul programului Chang'e, misiunea Chang'e 4 va începe prin explorarea părţii întunecate a Lunii, unde va studia geologia locală şi va testa efectele gravitaţiei satelitului nostru natural asupra insectelor şi plantelor.

Roverul va fi lansat la sfârşitul anului 2018. „Containerul va conţine cartofi, seminţe de Arabidopsis şi ouă de viermi de mătase pe suprafaţa Lunii. Viermii vor produce dioxid de carbon, în timp ce cartofii şi seminţele vor produce oxigen prin fotosinteză. Împreună, putem stabili un ecosistem simplu pe suprafaţa Lunii”, a precizat Zhang Yaunxun, proiectantul containerului roverului.

Va fi pentru prima dată când se va efectua o misiune în această regiune îndepărtată de pe Lună, care se numeşte Bazinul Aitken din Polul Sud, o regiune vastă de impact care are un diametru de aproximativ 2.500 de kilometri şi o adâncime de 13 kilometri, scrie Universe Today.

De asemenea, zona este interesantă pentru că are o cantitate mare de apă îngheţată. Apa a rămas în această zonă pentru că a fost ferită de radiaţiile solare care ar fi dezintegrat-o.

Mai mult decât atât, miza finală a misiunii este de a determina dacă regiunea îndeplineşte criteriile pentru stabilirea unei colonii umane. Un scop asemănător a fost prezentat şi de ESA şi Roscosmos, care doresc ca până în 2030 să înceapă construirea unui aşezări în zona polară sudică a Lunii. Europenii vor ca până în 2020 să analizeze mostre de gheaţă din Bazinul Aitken.

Noua misiune chineză face aşadar parte din contextul mai larg al reînvierii interesului pentru explorarea spaţială, în particular pentru explorarea şi eventual colonizarea satelitului nostru natural.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Prima misiune la Polul Sud al Lunii va deschide o eră nouă în explorarea spaţială

Descoperire de proporţii: Luna a avut cândva atmosferă. ''Schimbă dramatic modul în care o privim''

Eşecul misiunii Apollo 1: focul fatal şi cum o catastrofă a ajutat la trimiterea primului om pe Lună

Cele mai frumoase fotografii din cadrul misiunilor Apollo (GALERIE FOTO)

Tag-uri: luna | china | insecte | plante | satelit