Home » Știință » Memoria musculară este cât se poate de reală – ceea ce reprezintă o veste bună pentru toţi

Memoria musculară este cât se poate de reală – ceea ce reprezintă o veste bună pentru toţi

Publicat: 02.03.2018
Conform unor studii recente, dacă ai făcut sport şi te-ai lăsat pentru un timp îndelungat, nu vei pleca din nou din acelaşi punct, indiferent de starea şi aspectul care ar spune că nu ai făcut sport niciodată. Muşchii „au ţinut minte” atunci când erau mai viguroşi şi au păstrat amintirile acestea în ADN.

Procesul are loc prin ceea ce se numeşte epigenetică, care abordează modul în care mediul înconjurător poate influenţa modul în care activează genele; iar acest lucru nu poate fi schimbat. Ce poate fi schimbat este modul în care genele îşi exercită influenţa. Studiile au arătat că dieta, stresul, odihna şi aditivii chimici pot schimba modul în care anumite gene activează, cauzând sau prevenind anumite boli şi condiţii, scrie Curiosity.

Studiul recent care a dovedit existenţa memoriei musculare, publicat în Scientific Reports, a constat în analizarea a opt voluntari pe o perioadă de 21 de săptămâni, cât a durat un program de antrenament de forţă alternat cu o perioadă de repaus. Antrenamentele au avut loc de trei ori pe săptămână timp de şapte săptămâni. În următoarele săptămâni, nu s-au mai antrenat deloc, iar apoi au mai participat la şapte săptămâni de antrenamente de trei ori pe săptămână. După fiecare fază, cercetătorii au prelevat biopsii din muşchi din cvadriceps pentru analizarea ADN-ului.

După examinarea ADN-ului în 850.000 de locuri diferite, au găsit că anumite gene din celulele musculare erau „marcate” sau „nemarcate”. Marcajele determinau modul în care genele activau, pornindu-le sau oprindu-le. Mai important este că marcajele au rămas chiar şi după ce programul de antrenament a fost oprit şi păreau să aibă un efect atunci când începeau din nou. De aceea, forţa lor a crescut mai rapid în timpul ultimei faze decât în prima fază a experimentului.

O implicaţie a studiului este aceea că exerciţiile fizice au un efect pe o durată mai lungă decât s-a crezut anterior. Înseamnă că cei care participă la competiţii în diferite sporturi când sunt copii pot rămâne viguroşi şi când devin adulţi, iar revenirea la sport după o perioadă îndelungată de repaus este mai uşoară decât începutul de la 0.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Roboţii umanoizi sunt mai aproape de a deveni realitate cu ajutorul unei noi invenţii: muşchiul sintetic care poate ridica de 1.000 de ori greutatea lui

Au fost creaţi, în premieră, primii muşchi funcţionali din celule stem

Muşchii scheletici au fost creaţi din celule stem. Terapia ar putea revoluţiona tratarea unei boli grave

Iată ce se întâmplă în braţul tău atunci când îţi flexezi degetele – VIDEO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?
Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu
Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu
Sonda Voyager 1 comunică în sfârșit cu Pământul după luni bune de mesaje fără sens
Sonda Voyager 1 comunică în sfârșit cu Pământul după luni bune de mesaje fără sens
Test de cultură generală. Cât de veche este specia Homo sapiens?
Test de cultură generală. Cât de veche este specia Homo sapiens?
Oamenii de știință au folosit Inteligența Artificială pentru a edita ADN-ul uman
Oamenii de știință au folosit Inteligența Artificială pentru a edita ADN-ul uman
Meteorologii au anunțat până când mai ține vremea rece
Meteorologii au anunțat până când mai ține vremea rece