Home » Știință » Pericolul din uscătoarele de mâini din toalete: de ce ar trebui evitate

Pericolul din uscătoarele de mâini din toalete: de ce ar trebui evitate

Pericolul din uscătoarele de mâini din toalete: de ce ar trebui evitate
Publicat: 15.04.2018
Dacă, după ce te speli pe mâini într-o toaletă publică, îţi usuci mâinile la un uscător electric, se poate să ieşi cu mâinile mai murdare decât înainte să te speli. Conform unui nou studiu al cercetătorilor americani de la University of Connecticut School of Medicine, aerul suflat de acestea este plin de bacterii.

Uscătoarele nu doar suflă aer, ci şi îl extrag din mediul înconjurător, scrie Live Science.

Aerul este extras împreună cu bacteriile, care includ microbii de la alte persoane, inclusiv cei care provin din excreţiile acestora. Practic, aceştia sunt absorbiţi şi puşi pe mâna celui ce decide să-şi usuce mâinile.

Mai mult decât atât, savanţii de la Universitatea Connecticut au observat că bacteriile nu se rezumă doar la mâinile utilizatorului, nici la întreaga încăpere, ci la întreaga clădire. Altfel spus, uscătoarele de mâini împrăştie microbii din toaletă în toată clădirea din care face parte.

Bacteria din mostre nu provenea în principal din aparat, ci din aerul circulat. Mostrele includeau microbi precum Bacillus subtilis, care se găseşte în mod normal în intestinele umane. Pe lângă acesta, cercetătorii au găsit o diversitate însemnată de floră – 62 de tipuri de diverse bacterii care reprezentau 21 de specii, inclusiv Staphylococcus aureus, o bacterie comună dar care este asociată cu infecţii serioase.

Un demers de a reduce circulaţia bacteriilor în toalete este plasarea de filtre HEPA la uscătoarele de mâini. Când acestea au fost instalate, experţii au observat o reducere semnificativă a numărului de bacterii dispersate. Totuşi, unele tipuri de microorganisme au trecut de aceste filtre, inclusiv potenţiali patogeni.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Iată de ce ar trebui să NU mai foloseşti aparatele de uscat mâini – FOTO

Alcoolul poate distruge bacteriile dăunătoare din intestine, dar există şi efecte adverse

Virusuri şi bacterii periculoase despre care omenirea credea că sunt eradicate revin la viaţă

O bacterie din lapte şi din carnea de vită poate declanşa artrita reumatoidă

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase