Home » Știință » Corneea umană artificială a fost realizată în premieră cu o imprimantă 3D

Corneea umană artificială a fost realizată în premieră cu o imprimantă 3D

Corneea umană artificială a fost realizată în premieră cu o imprimantă 3D
Publicat: 31.05.2018
Primele cornee umane artificiale au fost realizate cu ajutorul unei imprimante 3D de către cercetătorii din cadrul Universităţii Newcastle, Marea Britanie.

Metoda ar putea fi utilizată în viitor pentru crearea unei rezerve nelimitate de cornee. Conform Science Daily, corneea joacă un rol important în sensibilitatea proprioceptivă a ochiului

Însă există un număr redus de cornee disponibile pentru transplant, peste 10 milioane de persoane la nivel global necesită intervenţia chirurgicală pentru prevenirea orbirii din cauza bolilor corneei. De asemenea, peste 5 milioane orbesc din cauza rănilor corneene, cauzate de arsuri şi boli. 

Studiul sugerează că celulele stem au fost amestecate cu acid alginic şi colagen pentru crearea soluţiei din care au fost printate corneele. Acestea au fost create în mai puţin de 10 minute, apoi celule stem au fost lăsate să crească. 

„Gelul nostru unic menţine celulele stem în viaţă în timp ce are capacitatea de a se întări pentru a-şi menţine forma, dar şi de a fi suficient de lichid pentru a fi eliminat de către imprimanta 3D. Studiul are la bază o cercetare anterioară în care am păstrat celulele în viaţă timp de câteva săptămâni, la temperatura camerei, într-un hidrogel similar. În prezent, am realizat o substanţă ce conţine celule stem prin intermediul căreia se poate imprima ţesut fără a fi necesară creşterea separată a celulelor”, a declarat Che Connon, profesor în ingineria ţesuturilor din cadrul Universităţii Newcastle. 

Dimensiunile iniţiale ale ţesutului au fost preluate de la o cornee reală. Prin scanarea ochiului pacientului, specialiştii au putut utiliza datele pentru a imprima rapid o cornee similară ca formă şi mărime. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase