Home » Știință » Momentul în care meteoriţii se ciocnesc de Lună a fost suprins

Momentul în care meteoriţii se ciocnesc de Lună a fost suprins

Publicat: 05.08.2018
În spaţiu există nenumărate roci şi uneori acestea se ciocnesc de alte obiecte. Pe Pământ atmosfera distruge mare parte din ele. însă acest lucru nu are loc şi pe Lună, telescoapele ESA au reuşit să înregistreze două astfel de ciocniri în doar 24 de ore.

Cele două impacturi ce au avut loc pe 17-18 iulie au fost provocate de deşeurile din ploaia de meteoriţi „Alpha Capricornids”, fenomen anual ce are loc în momentul în care Pământul şi Luna trec prin coada cometei 169P/NEAT. 

Conform Science Alert, deşi par destul de mici, produs o lumină impresionantă când se prăbuşesc. Aceste fenomene lunare tranzitorii sunt extrem de dificil de studiat din cauza vitezei cu care au loc. De aceea programul Moon Impacts Detection and Analysis System (MIDAS) foloseşte puterea a trei obervatoare din Spania pentru a identifica lumina produsă de aceste impacturi.

„Prin studierea meteoriţilor de pe Lună putem determina cât de multe roci se prăbuşesc pe satelitul natural şi cât de des are loc fenomenul”, a declarat astrofizicianul Jose Maria Madiedo din cadrul Universităţii din Huelva, Spain.

Pentru a uşura detectarea acestor fenomene, cercetătorii caută impactul luminos pe zona întunecată a Lunii. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Heinrich Rudolf Hertz, inventatorul undelor radio. „Nu cred că undele fără fir pe care le-am descoperit vor avea vreo aplicație practică”
Heinrich Rudolf Hertz, inventatorul undelor radio. „Nu cred că undele fără fir pe care le-am descoperit vor avea vreo ...
Abuzul de alcool, diabetul și poluarea cresc riscul de Alzheimer și Parkinson
Abuzul de alcool, diabetul și poluarea cresc riscul de Alzheimer și Parkinson
Vânzările de lux ale grupului LVMH au depăşit exporturile agricole ale Franței
Vânzările de lux ale grupului LVMH au depăşit exporturile agricole ale Franței
Cercetătorii au găsit o genă care protejează împotriva Alzheimer
Cercetătorii au găsit o genă care protejează împotriva Alzheimer
Fără el, lumea ar fi arătat cu totul altfel. Ziua în care s-a născut un dictator care a frânt destinele a milioane de oameni
Fără el, lumea ar fi arătat cu totul altfel. Ziua în care s-a născut un dictator care a frânt destinele a milioane ...
Hugh Grant a renunțat la procesul împotriva tabloidului The Sun
Hugh Grant a renunțat la procesul împotriva tabloidului The Sun
Cel mai căutat fugar american, prins în Piața Sf. Petru din Vatican
Cel mai căutat fugar american, prins în Piața Sf. Petru din Vatican
„Străzi deschise” weekendul 20 și 21 aprilie: O nouă zonă din București devine pietonală
„Străzi deschise” weekendul 20 și 21 aprilie: O nouă zonă din București devine pietonală
Prețul petrolului și al aurului a crescut după loviturile asupra Iranului
Prețul petrolului și al aurului a crescut după loviturile asupra Iranului
Veniturile din toată lumea se vor micșora până în 2050 din cauza schimbărilor climatice
Veniturile din toată lumea se vor micșora până în 2050 din cauza schimbărilor climatice
O nouă specie de dinozauri este printre cele mai mici descoperite vreodată
O nouă specie de dinozauri este printre cele mai mici descoperite vreodată
(P) Descoperiți ce se ascunde în construcția unui model de masă rece de top
(P) Descoperiți ce se ascunde în construcția unui model de masă rece de top
(P) Descoperă surprizele din Bodrum, într-un sejur în Turcia spectaculos!
(P) Descoperă surprizele din Bodrum, într-un sejur în Turcia spectaculos!
Ce culoare aveau cele mai vechi molecule colorate de pe Pământ?
Ce culoare aveau cele mai vechi molecule colorate de pe Pământ?
Inteligența Artificială a găsit originea psihozei în creier
Inteligența Artificială a găsit originea psihozei în creier
Test de cultură generală. De ce pisicile dorm atât de mult?
Test de cultură generală. De ce pisicile dorm atât de mult?
O teorie bizară spune că în Univers există un singur electron
O teorie bizară spune că în Univers există un singur electron
Tulburătoare și Înălțătoare discuția dintre Ana Blandiana și Adrian Artene | ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE
Tulburătoare și Înălțătoare discuția dintre Ana Blandiana și Adrian Artene | ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE