Prima pagină Cultura

Fratele Takayama: samuraiul creştin care va fi sanctificat

Nicu Pârlog 12.05.2012 | ● Vizualizări: 2436
Ukon Takayama, cel mai renumit samurai crestin din istoria Japoniei     ukon takayama, dom justo, shogun, japonia, iezuiti, crestinism, budism, samurai, shimabara + zoom
Galerie foto (6)

Aventura creştinismului romano-catolic în Ţara Soarelui Răsare s-a desfăşurat pe coordonate cu care Vaticanul nu se mai întâlnise până în acel moment. Extrem de diferiţi de naţiile şi seminţiile supuse procesului de evanghelizare via Vatican, exclusivişti, originali şi mai ales refractari până la extrem faţă de orice influenţă venită din exterior, japonezii medievali au respins noua religie cu o violenţă nemaiîntâlnită până în acel moment. Cu siguranţă una dintre cele mai importante şi interesante figuri ale acelor vremuri tulburi, samuraiul Ukon Takayama s-a impus pentru totdeauna atât în istoria ţării sale, cât şi în aventura creştinismului pe pământ nipon.

Între iezuiţi şi samurai

Cu toate că unii autori istorici îi plasează pe nestorieni drept primii creştini care au păşit pe pământ japonez, puternicul şi influentul ordin romano-catolic al iezuiţilor a fost cel de care se leagă implementarea şi stabilirea (cu statut de cult minoritar, ce-i drept) religiei creştine în Japonia. Episodul misionariatului creştin pe aceste meleaguri poate fi caracterizat pe foarte scurt drept o aventură riscantă, caracterizată de multă violenţă tipică lumii medievale nipone. Nimic altceva decât o exemplificare crudă a conceptului social de "Clash of the Civilizations", evident, cu un pronunţat caracter religios de natură incompatibilă.

Totul a început în anul 1543, când filiala Ordinului Iezuit din regatul portughez a trimis primii misionari în Japonia, cu ordinul expres de creştinare a "păgânilor idolatri" din Insulele de la Soare Răsare, cum era cunoscut europenilor Imperiul Nipon în acele vremuri. Cum Japonia era încă de pe atunci o piaţă de deschidere râvnită de puterile europene, crearea unor enclave de convertiţi locali ar fi servit foarte bine interesului acestora. Alarmat de această perspectivă, Imperiul Spaniol, marele rival al portughezilor din acele vremuri, a trimis la rândul său în anul 1549, proprii misionari care aparţineau preponderent ordinelor călugăreşti ale franciscanilor şi dominicanilor.



Ambele misiuni aveau binecuvântarea Vaticanului, iar principalul scop declarat era acela de a "salva sufletele japonezilor". Cele două puteri se angajau în faţa înaltului Pontif, să respecte şi în cazul Japoniei, prevederile Tratatului de la Tordesillas conform cărora Spania şi Portugalia se angajau să-şi împartă lumea în propriile sfere de influenţă culturală, comerţ şi colonizări. Cum în perioada semnării tratatului, niciuna dintre cele două puteri nu intrase în contact cu Japonia, noul tărâm urma să intre în sfera de influenţă a celei care ajungea prima acolo, respectiv Portugalia.

Primul iezuit ajuns în Japonia a fost călugărul Francis Xavier, care avea cunoştinţe despre acest straniu şi interesat imperiu de la un refugiat nipon pe nume Anjiro, refugiat pe care îl întâlnise în Malacca. Plin de avânt misionar, Xavier a debarcat în Japonia pregătit să salveze de focurile iadului, supuşii unui imperiu a cărui politică din acele vremuri se concentra pe respingerea cu violenţă a oricărui fel de contact sau influenţă venită din exterior.

Xavier avea să se confrunte cu dificultăţi mai mari decât şi-ar fi închipuit vreodată. În primul rând, i-au fost refuzate primele contacte cu împăratul, amănunt decisiv într-o lume în care împăratul avea statut de zeu încarnat. În al doilea rând, japonezii s-au dovedit a fi refractari la convertirea la o nouă religie, ciudată şi greu de acceptat pentru ei. Japonezii nu erau deloc un popor aflat în vreo criză spirituală, cum nu erau nici lipsiţi de fundamentele dogmatice ale unei religii. Budismul Mahayana înflorea aici de sute de ani, în plus, marea majoritate a locuitorilor erau încă credincioşi religiei arhaice Shinto, un fel de şamanism nipon, foarte original în manifestări şi detalii.

În ciuda asemănărilor mesajului christic cu unele din perceptele budiste, japonezii nu puteau concepe existenţa unei entităţi supreme care a creat totul, inclusiv răul, şi care era în esenţă, binele suprem. În plus, prezenţa iadului, i-a deranjat peste poate. Cum japonezii îşi venerau strămoşii (necreştiaţi, evident), nu acceptau deloc ideea existenţei unul loc cumplit, unde sufletele veneraţilor înaintaşi erau damnate la chinuri veşnice. În ciuda acestor diferenţe majore, iezuitul descoperise că japonezii erau în esenţă persoane bune, amabile şi civilizate care puteau fi în cele din urmă convertite. Iniţial, Xavier a fost bine primit de călugării sectei budiste Shingon, însă când aceştia au înteles că iezuitul începuse să predice o religie rivală, s-au dezis imediat de el.

Desen de epocă reprezentând un grup de samurai

Cum misionarii europeni au descoperit că cei mai permisivi japonezi erau partenerii lor de afaceri, creştinismul nipon a debutat în sânul comunităţilor de comercianţi niponi care se aflau în contacte dese cu misionarii. Totul părea pe val, cu atât mai mult cu cât unii daimyo (nobili locali) au acceptat construirea de biserici în feudele proprii. Misionarii nu erau deloc străini nici de acţiuni cu caracter militar. Mulţi daimyo s-au convertit la creştinism din dorinţa pură de a avea astfel acces la salpetrul importat de spanioli şi portughezi, salpetru necesar fabricării prafului de puşcă. În această direcţie, între anii 1553 şi 1620, numai puţin de 86 de daimyo erau deja botezaţi, iar alţii simpatizau cu creştinii.

Rebeliunea şi masacrul de la Shimabara

În ciuda climatului aparent propice dezvoltării creştinismului, orizontul era umbrit de o ameninţare atroce întruchipată în persoana lui Toyotomi Hideyoshi (1536-1598), unul dintre cei mai temuţi lideri militari din istoria Japoniei. După înăbuşirea sîngeroasă a tuturor nobililor care i se opuneau, Hideyoshi a reuşit să unifice Japonia devenind astfel conducătorul de facto al imperiului. Războinicul conducător era deosebit de atent faţă de ameninţările externe, în mod particular expansiunea puterilor europene în estul Asiei.

Bulgărele care a declanşat avalanşa furiei lui Hideyoshi asupra comunităţilor creştine a fost aşa numitul incident San Felipe, unde un căpitan de vas spaniol, în încercarea sa disperată de a-şi recupera galionul naufragiat în golful Urado, i-a declarat că misionarii creştini ar pregăti cucerirea Japoniei. Convertirile forţate practicate de nobilii creştinaţi asupra supuşilor lor au constituit un alt semnal de alarmă pentru Hideyoshi care s-a văzut nevoit să interzică creştinismul.

Măsura a fost primită cu ostilitate de noii credincioşi şi de misionari. Cu toate acestea, persecuţiile căpeteniei militare au fost deosebit de brutale. Un număr de 36 de creştini, printre care se aflau şi 6 misionari europeni, au fost crucificaţi în Nagasaki, ca un apropo funebru al părerii lui Hideyoshi despre creştinism. Cei 36 au fost sanctificaţi în anul 1852 de către Papa Pius al IX-lea, având statutul de sfinţi martiri în calendarul catolic. Cu toate acestea, teribilul eveniment a fost nimic altceva decât un prim episod al persecuşiilor care se prefigurau.

După moartea lui Hideyoshi, shogunul Yeyasu Tokugawa a trecut la măsura capitală. Celebrul shogun a decis în anul 1614 interzicerea catolicismului, expulzarea tuturor misionarilor şi execuţia tuturor convertiţilor. Persecuţia a întâlnit o rezistenţă dură din partea tuturor creştinaţilor autohtoni. Evenimentul maxim a culminat prin izbucnirea aşa numite-i rebeliuni Shimabara. Răscoala a izbucnit pe domeniile Shimabara şi Karatsu, deţinute de nobilii Matsukura Katsuie şi Terasawa Katataka.

Armură a unui samurai nobil

Ceea ce a avut ulterior aura unei persecuţii religioase, fusese iniţial o mişcare socială influenţată de foametea locală şi de creşterea taxelor. Protagoniştii au fost în mare măsură ţărani creştinaţi cărora li s-au adăugat o serie de samurai fără stăpân. La suprimarea răscoalei a participat chiar şi Miyamoto Musashi, considerat cel mai bun luptător cu sabia din istoria Japoniei. Rebeliunea s-a încheiat cu asediul castelului Hara, cartierul general a creştinilor. Cei aproximativ 27.000 de rebeli au avut de înfruntat 125.000 de războinici valoroşi trimişi de shogunul Tokugawa.

După o rezistenţă îndârjită şi eroică a creştinilor, castelul a căzut în mâinile lui Toda Ujikane, comandantul forţelor shogunului. Deznodământul a fost cumplit chiar şi pentru standardele militare nipone ale vremii.

Aproximativ 37.000 rebeli şi susţinători ai acestora au fost decapitaţi pe loc, iar castelul Hara a fost ars şi dărâmat, rămăşiţele fortăreţei fiind îngropate alături de trupurile decapitate ale răsculaţilor, ca şi cum s-ar fi dorit ştergerea completă a acestor evenimente de pe suprafaţa pământului. Măsurile împotriva creştinilor s-au înăsprit şi mai mult, iar acestă religie a supravieţuit doar în condiţii de clandestinitate până în perioada modernă.

Statuia lui Toda Ujikane din oraşul Ogaki, prefectura Gifu


Dom Justo: sfântul japonez

Una dintre cele mai importante personaje legate de începuturile creştinismului japonez a fost cu siguranţă samuraiul Takayama Ukon. Născut în anul 1531 ca fiu al daimyo-ului Takayama Tomoteru, stăpân al castelului Sawa din provincia Yamato, Ukon avea să fie puternic încercat de soartă încă din anii copilăriei. Tatăl său s-a creştinat în anul 1564, Ukon fiind la rândul său botezat în cultul catolic, primind numele de botez de Justo. Tomoteru primise numele creştin de Darie, ar spre sfârşitul vieţii sale a renunţat la creştinism şi s-a întors la religia sa iniţială.

Evenimentele politice aveau sa se precipite. În urma edictului lui Hideyoshi, mulţi daimyo creştinaţi au renunţat la noua religie puşi în faţa alternativei pierderii domeniilor şi a expulzării din imperiu. Nu şi tânărul Justo Takayama Ukon. Cu toate că majoritatea nobililor creştinaţi s-au suspus edictului lui Hideyoshi, tânărul Justo a delarat că mai bine îşi pierde pământurile şi proprietăţile, decât să piardă mântuirea sufletului.

Cu toate acestea, încurcatele iţe ale politicii din Ţara Florii de Cireş nu l-au ocolit deloc.Printr-un straniu concurs de împrejurări, Dom Justo Takayama a trebuit să-l susţină pe Hideyoshi în cadrul invaziei acestuia din Shikoku. Dom Justo provenea dintr-una din cele mai renumite clanuri de samurai prin urmare beneficiase de o valoroasă pregătire militară, amănunt care nu i-a scăpat lui Hideyoshi. Drept mulţumire pentru serviciile oferite, liderul militar îl detaşează pe Justo în Akashi, provincia Harima. Odată instalat acolo, Dom Justo deja "virusat" de morbul misionariatului cu orice preţ, se apucă să convertească în masă populaţia locală, ceea ce duce în cele din urmă la înfurierea călugărilor budişti din provincie. Aceştia înaintează un protest virulent lui Toyotomi Hideyoshi, care însă nu are o reacţie imediată.

Dom Justo s-a văzut totuşi nevoit să-l mai susţină militar şi logistic pe Hideyoshi şi în cadrul invaziei din Kyushu din anul 1587. Acesta a fost de fapt ultima campanie militară la care a participat, Hideyoshi a reuşit să zdrobească răscoala călugărilor războinici din Kyushu, şi s-a instaurat ca lider politic şi militar al întregii ţări. Abia atunci şi-a îndreptat atenţia asurpa creştinaţilor, fiind alarmat de influenţa crescândă a acestora. Ukon Takayama era cunoscut drept un creştin militant şi a început să fie privit ca un daimyo în care noua conducere nu mai putea să aibă încredere.

Statuia lui Dom Justo (Ukon Takayama) din Manila, Filipine

Chiar înainte de campania din Kyushu, "samuraiul papal" fusese lăsat fără fiefurile sale şi a fost forţat de împrejurari să-i găsească adăpost la curtea lui Konishi Yukinaga, unul dintre cei mai puternici şi influenţi daimyo creştini. Ulterior, soarta l-a adus în serviciul clanului Maeda, după ce liderul acestuia, Maeda Toshiie l-a acceptat ca sfetnic. Cu toate că în urma edictului lui Hideyoshi, conducerea clanului Maeda se temea că preţiosul Ukon va porni o luptă pe cont propriu în loc să-şi părăsească ţara cum a făcut marea majoritate a niponilor creştinaţi.

Cu toate acestea, fidel credinţei sale, Dom Justo s-a împăcat cu situaţia şi a ales calea exilului. A ajuns în cele din urmă pe data de 8 noiembrie 1614 în Manila, Filipine, un avanpost al romano-catolicismului în Pacific. A fost primit cu mare bucurie şi căldură de către fraţii iezuiţi de acolo, dar s-a îmbolnăvit şi a murit la doar 40 zile de la debarcarea sa în Manila.

Personalitatea şi eforturile sale nu au fost însă uitate. Ordinul iezuiţilor l-a considerat din acel moment un adevărat stâlp în jurul căruia s-a coagulat nucleul dur al creştinismului japonez. Cu toate acestea, în prezent, samuraiul creştinat nu se bucură de apreciarea istoricilor niponi care îl consideră un simbol al duplicităţii şi misionariatului agresiv creştin din Era Sengoku (mijlocul secolului 15 - începutul secolului 17).

Ieyasu Tokugawa, cu siguranţă unul dintre cei mai importanţi shoguni din istoria Japoniei

După ce Takayama Ukon a fost detaşat în Akashi, circa 18.000 din cei 25.000 locuitori erau deja creştinaţi, o realizare foarte apreciată de iezuiţi, dar blamată de compatrioţii săi care îl acuză şi astăzi de convertire forţată. Un alt punct de cotitură din viaţa sa a fost cel de la funeraliile căpeteniei Oda Nobunaga, când Dom Justo a refuzat să aprindă beţişoare parfumate şi să spună rugăciuni budiste în memoria decedatului. Gestul nu i-a scăpat lui Hideyoshi, adâncind şi mai mult prăpastia dintre cei doi.

În prezent există o statuie impozantă la Plaza Dilao din Manila, statuie în care samuraiul creştinat este reprezentat îmbrăcat în haori (haină japoneză) şi hakama (pantaloni largi purtaţi de samurai). Don Justo ţine o sabie japoneză orientată cu vârful în jos, peste care este suprapus un crucifix de mari dimensiuni. După moartea sa, autorităţile spaniole din Filipine l-au îngropat cu mari onoruri militare, fiind primul şi unicul daimyo înhumat în Filipine. La ora actuală Ukon Takayama aşteaptă pe ilustra listă a celor propuşi pentru sanctificare în cadrul Bisericii Romano-Catolice.

A primit numărul de protocol 1241, semnat şi aprobat de Congregaţia pentru Cauza Sfinţilor din cadrul Curiei Romano-Catolice. Povestea sa conţine însă multe pete albe studiate şi în prezent de către istoricii niponi.

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI