Prima pagină Cultura

Legenda Bufniţei Cenuşii: britanicul care s-a transformat în indian ojibwa

Nicu Pârlog 07.25.2014 | ● Vizualizări: 1734
Talisman al indienilor ojibwa     Sursa foto: Shutterstock + zoom
Galerie foto (6)

Cel care avea să fie cunoscut prosterităţii sub titulatura de Bufniţa Cenuşie, adică numele său de indian ojibwa, s-a remarcat drept unul dintr ecei mai dedicaţi şi influenţi militanţi pentru ocrotirea naturii şi menţinerea culturii amerindienilor din Canada. În anii în care ecologia şi protejarea identităţii culturale erau concepte despre care auziseră doar o mână de americani, fiind luate în serios de încă mai puţini oameni acest personaj real cu destin aparte trăge deja semnale serioase de alarmă cu privire la pericolele progresului şi industrializării. Atât personajul în sine, cât mai ales munca şi activitatea sa neostoită, rămân şi astăzi un reper solid şi o minunată sursă de inspiraţie pentru toţi cei care aleg să lupte pentru salvarea Naturii şi a tradiţiilor străvechi!

 
 
Indianul cel alb


 
 
Pe numele său îndrăgit pe care l-a adoptat pe loc – Wenjiganooshiinh sau Bufniţa Cenuşie în limba indienilor ojibwa, avut cu adevărat un destin aparte de împlinit. Acest britanic sadea, născut din părinţi englez-american, nu s-a sfiint deloc de dubla identitate de „sălbatic”/civilizat, identitate care avea să facă în totalitate parte din fiinţa sa. Archibald Belaney s-a născut în Hastings, Marea Britanie, pe data de 18 septembrie 1888.
 
Copilul avea să fie crescut de cele două mătuşi din partea tatălui, care era mai tot timpul plecat. Despre mama sa, micul Archibald nu ştia nimic decât că era o femeie din Statele Unite. Ambiguitatea cu privire la identităţile părinţilor săi, l-a făcut pe copilul cu fire visătoare şi atras de universul amerindienilor să creadă că mama sa ar fi fost o femeie dintr-un trib amerindian, iar el prin definiţie ar fi fost pe jumătate indian. Dar nu era!
 
Fapt care ulterior nu l-a împiedicat deloc să se implice în lupta pentru cauza indienilor. Copilul şi-a dedicat mai apoi studierii serioase a triburilro native ale Americii de Nord. Se juca cu prietenii săi de-a indienii, şi în micul său bloc notes desena stângaci chipuri şi aspecte ale vieţii de zi cu zi a acestor oameni.
 
Un „Prinzător de Vise”, obiect tradiţional al şamanilor amerindieni.    Sursa foto: Shutterstock
 
La adolescenţă, tânărul Archibald era deja decis să scape de cele două mătuşi cicălitoare şi să fugă în Canada unde vroia să trăiască printre indieni şi să înveţe tainele lor de a supravieţui în natură. Ajuns în Canada, Belaney s-a împrietenit rapid cu băştinaşii din triburile ojibwa care trăiau de-a lungul Insulei Ursului din Ontario. De la aceşti oameni „sălbatici” şi liberi, tânărul englez a învăţat primele taine ale traiului în pădurile canadiene, de la cum să-şi facă rachete pentru zăpadă, să-şi cioplească o canoe, şi să-şi înjghebe rapid un adăpost, până la arta de pune capcane pentru păsări şi animale.
 
Tot atunci, tânărul englez şi-a petrecut nenumărate seri în faţa focurilor de tabără, unde a pătrus adânc în ritualurile, mitologia şi credinţele acestor oameni. În anul 1910, Archibald s-a însurat cu o femeie ojibwa, dar cum tânărul moştenise spiritul neliniştit al tatălui său, nu a durat mult până în momentul în care şi-a părăsit soţia pentru a explora pădurile şi tundrele din nord.
 
Însă când Primul Război Mondial s-a declanşat, Archibald nu şi-a uitat originile engleze şi s-a îmbarcat alături de câţiva prieteni amerindieni pentru a lupta în Europa. La sfârşitul conflagraţiei, avea să se întoarcă înapoi spre nordul împădurit al Canadei.
 
Rachete de zăpadă - obiecte indispensabile în iernile din Canada.     Sursa foto: Shutterstock
 
 Acolo, britanicul avea să fie adoptat definitiv de indienii ojibwa drept unul de-al lor. Prin urmare, a avut loc un ritual special. Britanicul şi-a vopsit în culoarea neagră părul lăsat lung, după care şi-a s-a frecat ep tot coprul cu henna pentru ca pielea sa să aibă aspectul şi culoarea celei de amerindian sadea. De Ziua Reginei, în anul 1924, tribul ojibwa a organizat o adevărată „ceremonie de război” în Biscotasing, Ontario. Jucând rolul unei căpetenii de trib, Belaney a legat în mod simboluic un prizonier alb de un stâlp şi ia- recitat acestuia toate relele, injustiţiile, crimele şi furturile de care oamenii albi se făceau vinovaţi faţă de amerindieni încî de la descoperirea celor două Americi.
 
Un mod neobişnuit de a sărbători ziua reginei, dar spectacolul a fost un mare succes şi a primit multe articole în ziarele canadiene. În cadrul aceleiaşi ceremonii, Archibald a primit numele simbolic al totemului său-Bufniţa Cenuşie, ca o recunoaştere a dragostei  şi înţelepciunii sale.
 
 
Ecolog înainte de Ecologie şi de ecologişti
 
 
Vocaţia şi cariera sa de apărător al pădurilor şi băştinaşilor nu s-a făcut totuşi auzită înainte ca acest personaj să treacă de vârsta de 40 de ani. Schimbarea priorităţilor sale a avut loc se pare, în urma unor revelaţii şi conştientizări personale. Bufniţa Cenuşie era  profund deranjat nu numai de distrugerea modului de viaţă al nativilor americani, dar şi de pierdierea teritoriilor acestor oameni precum şi de influenţa nefastă a culturii albilor.
 
Tot el a înţeles curând că marile păduri ale Canadei începeau să dispară încet dar sigur sub tăişul fierăstraielor şi topoarelor. Creşterea preţului blănurilor şi a lemnului, coroborată cu apariţia căilor ferate aveau să ducă la o adevărată invazie agresiv-distructivă a nordului. Mii de tăietori de lemne, vânători şi căutători de aur se pregăteau să asalteze sălbăticia. Absolut toţi aceşti oameni priveau Natura doar ca pe o sursă de stors bani şi nu aveau nici cele mai banale concepte de protejare a mediului.
 
Bufniţa Cenuşie era cum nu se poate mai mâhnit. Cum de indienii fuseseră în state să trăiască făsă să schimbe natura din jurul lor, iar albii nu puteau trăi în păduri decât cu preţul distrugerii lro şi al uciderii tuturor animalelor? Aceasta era întrebarea care nu-i dădea deloc pace. Picătura care a dat pe dinapoi paharul dezgustului a fost cea referitoare la cruzimea şi brutalitatea de care dădeau dovadă vânătorii care puneau capcane pentru animalele cu blană preţioasă.
 
Cuţitnul este cea mai importantă unealtă a unui vânător sau supravieţuitor în pădurile Americiii de Nord şi nu numai acolo.    Sursa foto: Shutterstock
 
După ce Bufniţa Cenuşie şi noua lui soţie, o indiancă mohawk crescuseră o pereche de pui de castor orfani şi se ataşaseră de drăgălăşenia şi inteligenţa acestor animale, fostul Belaney a jurat că va face orice să limiteze pe cât posibil, dacă nu putea opri definitiv, vânătoarea la capcane. A început prin a scrie articole şi seriale în cele mai importante jurnale ale vremii din Canada, SUA şi Marea Britanie. Perseveranţa şi patosul de care dădea dovadă l-au propulsat în atenţia publicului şi Bufniţa Cenuşie a început să fie tot mai cunoscută în Canada natală şi Statele Unite. În anul 1928, Direcţia Parcurilor Naţionale a făcut un prim film documentar intitual „Oamenii Castorilor” în care apăreau chiar Bufniţa Cenuşia şi soţia sa de neam mohawk, Anahareo.
 
Filmul avea la bază scenariul scris tot de Bufniţă despre cei doi pui de castor care apăreau la rândul lor pe peliculă. Impulsionat de faptul că începuse să stârnească interesul populaţiei faţă de problemele serioase de mediu, Bufniţa Cenuşie a început să scrie o serie de cărţi în care prezenta şi detalia atât bogăţia biodiversităţii Canadei, plus cultura amerindienilor, cât şi pericolele care erau pe cale să distrugă aceste lumi aparte.
 
Prima, şi probabil cea mai celebră carte a sa, „Oamenii Ultimei Frontiere” se constituie într-un adevărat manifest ecologist alături de o pledoarie pentru redeşteptarea dragostei oamenilor pentru animale şi natură. Ideea generală a cărţii este că oamenii începuseră deja să vâneze fără nicio oprelişte toate animalele cu blană preţioanse, iar acestea aveau să dispară dacă vânătoarea nu urma să fie reglementată.
 
Oripilat de lăcomia şi cruzimea cu care oamenii exploatau Natura, Bufniţa Cenuşie profeţea deja că în vremurile sfârşitului, vânătorii şi tăietorii de lemne vor trebui izgoniţi cu arma din ultimele petice de pădure care vor rămâne. Această carte de bază se constituia fără doar şi poate într-un strigăt disperat care să-i trezească pe locuitorii Canadei pentru ca aceştia să ia atitudine contra distrugerii ţării lor coroborate cu defrişările fără limite.
 
 
„Apostolul Castorilor” doborât de alcoolism
 
 
Bufniţa Cenuşie a fost probabil primul ecolog, etnolog şi conservaţionist care a anticipat corect rolul imens al presei şi cinematografiei în educaţia şi conştientizarea oamenilor referitor la importanţa protejării naturii. Fostul britanic deveni un adevărat om al pădurilor a început şi o colaborare pe termen lung cu Autoritatea Naţională a Parcurilor şi Rezervaţiilor Naturii din Canada, for care în acei ani se numea Dominion Parks Branch.
 
Munca sa de teren, dăruirea, convingerea şi elocvenţa cu care pleda pentru ocrotirea naturii şi a băştinaşilor aveau să-i deschidă multe uşi importante. Filmele, cărţile şi articolele sale militante le-au făcut pe autorităţile canadiene să-i ofere un post important în cadrul Riding Mountain National Park, o sucursală a Autorităţii Naţionale a Parcurilor şi Rezervaţiilor Naturii din Canada. A fost repartizat însă într-o zonă cu habitat impropriu pentru castori, animalele sale favorite, aşa că a cerut o altă zonă unde să-şi desfăşoare activităţile. Autorităţile i-au sugerat să-şi aleagă singur un teritoriu de pe suprafaţa uriaşului Parc Naţional Prince Albert. Bufniţa Cenuşie s-a declarat mulţumit şi s-a stabilit acolo alături de soţie şi animale. Tot acolo avea să i se nască şi unicul copil, o fetiţă pe nume Shirley Dawn. 
 
Bufniţa Cenuşie fotografiat în anul 1936.    
 
Între anii 1935-1936 şi 1937-1938, Bufniţa Cenuşie a efectuat mai multe călătorii şi conferinţe în Canada şi Marea Britanie pentru a-şi promova cărţile şi concepţiile ecologiste. Popularitate asa a atras numeroşi curioşi şi susţinători în condiţiile în care vindea circa 5.000 de exemplare lunar din cărţile sale, un număr record în acele timpuri. Atent la mesajul şi imaginea sa, ex-Archibald avea grijă să apară de fiecare dată în faţa auditoriului îmbărcat în costumul tradiţional al indienilor ojibwa.
 
Cu toate că mătuşile sale l-au recunoscut cu ocazia uneia din conferinţele sale din oraşul său natal, Bufniţa Cenuşie nu a dorit să-şi mai aducă aminte de originile sale britanice. Faima sa era pe val, astfel încât în anul 1937 a fost invitat să ţină o conferinţă în faţa familiei regale britanice.
Din nefericire, omul stindard al conservării, pionierul ecologismului militant avea să piardă lupta cu singurul demon pe care nu l-a putut înfrunta: Alcoolul!
 
Începuse să bea încă de când se întorsese din război, sub pretextul că vroia să uite ororile acestuia. Din nefericire, odată cu trecerea timpului, Bufniţa Cenuşie începuse să bea tot mai des, şi nu era o privelişte neobişnuită pentru el să apară beat în public. Conusumul excesiv de alcool i-a adus necazuri şi de-a lungul carierei, căci mesajul său avea de suferit uneori din cauza lipsei sale de credibilitate provocată de beţiile tot mai dese.
 
Cabana unde a trăit şi este astăzi îngropat Bufniţa Cenuşie.    
 
Alcoolismul deja instalat, alături de oboseala provocată de călătoriile frecvente aveau să-i slăbească organismul, aşa că Bufniţa a făcut o formă severă de pneumonie care l-a răpus pe data de 13 aprilie 1938. Viitorul simbol al ecologiei avea să fie înmormântat în curtea cabanei sale îndrăgite. Mormântul său este vizitat şi astăzi de mulţi turişti, iar Bufniţa Cenuşie este considerat la ora actuală drept unul dintre cei mai importanţi canadieni din istoria acestei ţări.
 

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI