Prima pagină Cultura

Descoperite importantă a oamenilor de ştiinţă. De unde provin jumătate dintre tulpinile de HIV

Florin Badescu 03.04.2015 | ● Vizualizări: 2599

Jumătate dintre tulpinile principalului tip de virus al imunodeficienţei umane, HIV-1, provin de la gorilele din Camerun şi au făcut tranziţia spre oameni, infectându-i prin intermediul consumului de carne de maimuţă, au anunţat oamenii de ştiinţă, luni, vorbind despre modul în care a apărut SIDA.

HIV-1, virusul care declanşează SIDA, conţine patru grupuri de tulpini virale, iar fiecare dintre acestea reprezintă o transmisie separată între specii a versiunii simiene a virusului, care a trecut de la maimuţe la oameni, informează Reuters.

Studiile anterioare au identificat cimpanzeii din sudul Camerunului drept sursă a grupului M din cadrul HIV-1, un virus care a infectat peste 40 de milioane de oameni pe plan mondial şi a declanşat pandemia de SIDA. Aceeaşi origine o are şi grupul N, limitat geografic, identificat la doar aproximativ 20 de persoane.

Până la noul studiu, sursa celorlalte două grupuri, O şi P, nu a fost confirmată. Noua cercetare, publicată în Proceedings of the National Academy of Sciences, a arătat faptul că cele două tulpini virale îşi au originea în gorilele de câmpie din sudul Camerunului.



"Astfel, s-a arătat că atât cimpanzeii, cât şi gorilele găzduiesc virusuri care sunt capabile să depăşească bariera dintre specii şi să ajungă la oameni, cauzând pandemii majore", a declarat medicul virusolog Martine Peeters, de la Institutul de cercetare şi dezvoltare din cadrul Universităţii Montpellier din Franţa.

Cercetătorii au examinat mostre de fecale provenind de la mai multe populaţii de gorile din centrul Africii, inclusiv de la cele de câmpie vestice, cele de câmpie estice şi cele de munte care trăiesc în Camerun, Gabon, Republica Democrată Congo şi Uganda, încercând să depisteze prezenţa versiunii simiene a HIV.

Analizele genetice au indicat faptul că gorilele de câmpie vestice reprezintă sursa grupurilor virale O şi P din cadrul HIV-1.

"Modul de transmitere a virusului a constat cel mai probabil în expunerea la sângele infectat şi/sau ţesuturi infectate în timpul tranşării cărnii animalelor vânate", a precizat Martine Peeters.

Virusurile din grupul O, al doilea ca frecvenţă din clasa HIV-1, s-au răspândit în Camerun, Gabon, Nigeria şi în ţările învecinate şi au infectat peste 100.000 de persoane. Virusurile din grupul P au fost identificate la doar doi pacienţi din Camerun.

Oamenii de ştiinţă spun că grupul O a apărut la începutul secolului al XX-lea. Grupul P a apărut puţin mai târziu în acelaşi secol.

Beatrice Hahn, microbiolog la Universitatea Pennsylvania din Statele Unite, coautor al studiului, consideră că în organismul uman nu există proprietăţi moştenite care să fie capabile să prevină tulpina din grupul viral O să devină cauzator de pandemii, aşa cum a făcut-o deja grupul M. "În acest caz, oamenii au avut pur şi simplu noroc", a spus cercetătoarea americană.

Un alt tip de virus, denumit HIV-2, este restricţionat în principal la vestul Africii, este mai puţin transmisibil decât HIV-1 şi determină o progresie mai lentă către SIDA. Acest virus a fost transmis la oameni de o specie de maimuţe - sooty mangabey - care trăiesc în Africa de Vest.

Sursa: Mediafax

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI