Home » Cultură » Cel mai cunoscut cântec din lume nu mai este protejat de lege. Oricine îl poate cânta – VIDEO

Cel mai cunoscut cântec din lume nu mai este protejat de lege. Oricine îl poate cânta – VIDEO

Cel mai cunoscut cântec din lume nu mai este protejat de lege. Oricine îl poate cânta – VIDEO
Publicat: 15.02.2016
Până în toamna acestui an, grupul Warner a încasat redevenţe de la oricine dorea să cânte şi să difuzeze cântecul

Compania Warner/Chappell Music a ajuns la un acord judiciar, în SUA, prin care ar urma să achite 14 milioane de dolari pentru a pune capăt unui proces pe tema drepturilor de proprietate intelectuală asupra melodiei „Happy Birthday To You”, probabil cea mai celebră din lume, scrie The Guardian.

 În urma unui acord care a fost încheiat în cadrul unei proceduri judiciare ce a vizat compania Warner/Chappell Music, în decembrie 2015, celebrul cântec „Happy Birthday To You” urma să intre în domeniul public. Melodia va putea fi cântată fără restricţii judiciare din martie 2016, dacă tranzacţia menită să rezolve litigiul va fi aprobată.

Procedura a fost iniţiată în 2013, în cadrul unui recurs colectiv al unui grup de artişti şi realizatori muzicali, care au solicitat rambursarea unor plăţi în valoare de mai multe milioane de dolari efectuate de-a lungul anilor pentru utilizarea cântecului.

Grupul Warner a aplicat legea drepturilor de autor începând din 1988, după ce a cumpărat Birch Tree Group, succesorul Clayton F. Summy Co., care susţinea că deţine drepturile de proprietate intelectuală asupra celebrului cântec.

George King, un judecător federal din Los Angeles, a decis în luna septembrie că Warner/Chappell Music, divizia de publishing a companiei Warner Music, nu posedă drepturile de autor asupra versurilor cântecului „Happy Birthday To You”.

Termenii acordului încheiat cu grupul Warner nu apar în documentele judiciare publicate miercuri, dar, potrivit unei surse apropiate de acest dosar, noua hotărâre judecătorească echivalează cu faptul că, de acum înainte, cântecul „Happy Birthday To You” aparţine domeniului public şi că reproducerea sau utilizarea sa sunt libere de drepturi.

„Deşi, cu tot respectul necesar, suntem în dezacord cu decizia tribunalului, avem plăcerea de a vă anunţa că am ajuns la o soluţie în acest proces”, a precizat compania Warner/Chappell într-un comunicat.

Până în toamna acestui an, grupul Warner a încasat redevenţe de la oricine dorea să cânte şi să difuzeze „Happy Birthday To You” – cu versuri – în cadrul unui mecanism de marketing care aduce profituri însemnate. Redevenţele erau colectate cel mai adesea de la producătorii de spectacole de teatru şi musică, seriale TV, filme şi felicitări scrise. Însă, chiar şi aceia care voiau să cânte „Happy Birthday” în public, dacă făceau parte dintr-o afacere – de exemplu, un patron de restaurant care oferea torturi aniversare angajaţilor săi -, din punct de vedere tehnic, trebuiau să plătească pentru dreptul de a folosi acest cântec. Din acest motiv, patronii de restaurante au inventat versiuni pline de creativitate ale piesei originale, pentru a evita plata acelor redevenţe.

Faptul că acest cântec aniversar nu putea fi interpretat şi difuzat fără permisiunea grupului Warner reprezenta un fel de curiozitate surprinzătoare pentru oamenii de rând, însă pentru Warner Music Group a însemnat o afacere foarte mare. Doi dintre cineaştii care au iniţiat acest proces au plătit 1.500 de dolari, respectiv 3.000 de dolari pentru drepturile de folosire a cântecului, a precizat avocatul lor. Cineastul Steve James a plătit grupului Warner 5.000 de dolari pentru a folosi cântecul în documentarul său „Hoop Dreams” din 1994.

„Happy Birthday” aduce venituri de aproximativ două milioane de dolari în fiecare an grupului Warner, potrivit estimărilor unor specialişti.

Această saga complexă a unui cântec ce are doar şase note muzicale s-a întins pe durata a peste 120 de ani, traversând două războaie mondiale şi mai multe epoci şi versiuni ale legilor din domeniul drepturilor de autor. Cântecul „Happy Birthday” a fost imprimat pe discuri de vinil, casete audio, CD-uri şi, în prezent, poate fi ascultat pe site-urile de streaming muzical.

Povestea a început în 1893, cu o învăţătoare din Kentucky şi sora ei mai mare. Patty Smith Hill şi Mildred J. Hill au compus un cântec pentru copiii de la grădiniţa unde preda Patty şi l-au intitulat „Good Morning To All”. Versurile originale compuse de Patty erau următoarele: „Good morning to you / Good morning to you / Good morning, dear children / Good morning to all”.

Ulterior, Patty a dezvăluit că a colaborat cu sora ei pentru a compune o melodie simplă care să se potrivească acestor versuri şi care să fie uşor de interpretat de către copii. Cele două surori au publicat cântecul într-o carte intitulată „Song Stories for the Kindergarten” şi au încredinţat drepturile de autor editorului lor, Clayton F. Summy Co., în schimbul unui procent din vânzările cărţii.

Acesta a fost doar începutul unui zbuciumat proces în instanţă asupra drepturilor de autor, în cadrul căruia numeroşi avocaţi s-au pronunţat în privinţa acelora care au sau nu au dreptul de a emite pretenţii asupra unuia dintre cele mai cunoscute cântece din lume.

Atât grupul Warner, cât şi reclamanţii din acest proces au fost de acord cu faptul că melodia popularului cântec, cunoscut mai întâi cu titlul „Good Morning To All”, a intrat în domeniul public în urmă cu multe decenii. Însă grupul Warner afirmă că încă deţine drepturile asupra versurilor de la „Happy Birthday”, pe baza unui brevet de drepturi de autor din 1935.

 

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase