Home » Cultură » Cea mai frumoasa poveste. De ce nu putem evada din Istoria noastră

Cea mai frumoasa poveste. De ce nu putem evada din Istoria noastră

Cea mai frumoasa poveste. De ce nu putem evada din Istoria noastră
Publicat: 02.06.2016
Cartea tratează perioada imediată celui de-al Doilea Război Mondial, când Romania a intrat în sfera intereselor sovietice.

Istoricul Adrian Cioroianu, delegat permanent al României pe lângă UNESCO, lansează la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, sâmbătă, 4 iunie, la ora 12:00, volumul “Cea mai frumoasa poveste.Nu putem evada din Istoria noastră”, despre România de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Sâmbătă, 4 iunie 2016, începând cu ora 12:00, Curtea Veche Publishing îi invită pe cititori în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest la lansarea celui de-al doilea volum din seria “Cea mai frumoasă poveste”, “Nu putem evada din Istoria noastră” de Adrian Cioroianu. La eveniment vor participa istoricul Constantin Corneanu, redactorul-şef al revistei Historia, Ion M. Ioniţă şi directorul editurii Curtea Veche, Grigore Arsene. Lansarea se va desfăşura la standul Curtea Veche Publishing şi va include o sesiune de autografe.

Cartea tratează perioada imediată celui de-al Doilea Război Mondial, când Romania a intrat în sfera intereselor sovietice, pierzându-şi identităţile care plasaseră ţara în elita naţiunilor. Instaurarea regimului comunist, existenţa unui aparat represiv şi industrializarea ţării au dus la mărirea şi decăderea unor corifei ai politicii culturale, totul încheindu-se cu declinul şi prăbuşirea regimului şi, implicit, a conducătorului.

Născut în 1967, la Craiova, este doctor în Istorie al Universităţii Laval din Québec, Canada, şi al Universităţii Bucureşti. Specializat în Istoria Contemporană a României, lucrează din 1993 în Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (în prezent profesor şi decan), unde susţine cursuri de istorie a regimului comunist din România şi de istorie a Rusiei postsovietice.

Din octombrie 2011 este director al Departamentului Istoria Românilor şi a Sud-Estului Europei din Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti. Redactor şi ulterior colaborator permanent al revistei Dilema/ Dilema veche (din 1998 până în prezent), Adrian Cioroianu publică constant în revistele Foreign Policy – România, Historia, Istorie şi civilizaţie şi Scrisul românesc.

Din 2012, Cioroianu este decan al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Adrian Cioroianu a fost numit în 2015 delegat permanent al României pe lângă UNESCO.

Letitia Provian, [email protected]

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase