Home » Cultura » Distracţie şi cultură de weekend. Pentru ce puteţi opta

Distracţie şi cultură de weekend. Pentru ce puteţi opta

08.19.2016
Distracţie şi cultură de weekend. Pentru ce puteţi opta
Weekend-ul ăsta pe terasa blocului Magheru One se pune la cale o nocturnă de poezie. La Macaz, pe Moşilor e concert Poetrip.

O expoziţie de fotografii Polaroid suprinde poveşti din România pe film analog, la Galeria Kube Musette. În afara Bucureştiului,e festivalul Cuca.

Iată recomandările, potrivit Mediafax:

VINERI

21 de Nocturne. Poezie contemporană, muzică şi vin

A.R.C.E.N. aduce poezia contemporană deasupra oraşului, în mijlocul Bucureştiului. Pe 19 august, de la ora 21:00, pe terasa blocului Magheru One, va avea loc a treia nocturnă de poezie contemporană din acest sezon, dedicată Svetlanei Cârstean, Doinei Ioanid şi Alinei Purcaru, cu participarea Svetlanei Cârstean care va citi o serie de poeme inedite.

Accesul la eveniment este gratuit şi se face doar pe bază de rezervare, prin completarea formularului disponibil aici.

„21 de Nocturne” este un proiect ARCEN care cuprinde o serie de 21 de evenimente dedicate culturii şi fenomenelor artistice contemporane: poezie, proză, teatru, film de artă, dans sau muzică experimentală.

Mai multe detalii pe pagina de Facebook a evenimentului.

SÂMBĂTĂ

Concert Poetrip în barul Macaz, pe Moşilor 106

AŞA CEVA NU E MUZICĂ / POETRIP – LIVE @ MACAZ. Iată ce spun membrii trupei Poetrip:

Avem o poftă de cântat uriaşă! Imediat după încheierea campaniei de crowdfunding, am butonat şi pistonat noile instrumente şi am ajuns în zone muzicale turbate, care ne-au crescut tensiunea şi ne-au umflat venele la tâmple.

Ca nişte sălbăticiuni scăpate din lanţ, suntem gata să alergăm cu limbile scoase prin savanele muzicale, cu balele curgând pe clape şi codiţele fluturând vesele în vântul schimbării. Fără teamă de public, de noi înşine şi de penibil, am hotărât să dăm frâu liber vietăţilor care sălăşluiesc în noi şi să le lăsăm să se manifeste, ca să vedem ce au de zis.

Aşadar, dacă aveţi chef să dansaţi pe cea mai dereglată muzică a mileniului şi vă plac locurile intime şi prietenoase, unde oamenii se respectă şi se iubesc, iar băutura curge liber la preţuri oneste, vă aşteptăm sâmbătă seară la Macaz.

Trupa:

Ştefan – de toate
Oana Maria – la restul

Susţinere tinerele speranţe: 10 lei

Mai multe detalii pe pagina de Facebook a evenimentului.

Expoziţia Emotion in Motion, la Galeria Kube Musette

Lumea închisă într-o fotografie Polaroid este un ţărm nestăvilit de emoţie şi o poveste cu o viaţă proprie secretă, în culori calde pe care nu ne mai săturăm să le privim pentru că descriu o lume precum cele care ne apar în vise, spunea poeta şi prozatoarea Nora Iuga la întâlnirea cu Romanian Polaroid Photographers, în 2015.

Romanian Polaroid Photographers s-a născut în mai 2015 ca un index fotografic dedicat pasionaţilor de film instant din România şi din jurul lumii. www.polaroids.ro este o capsulă despre magie, inspiraţie şi storytelling prin puterea unor imagini vibrante, fără vârstă şi care poartă mai departe nostalgia generaţiilor de artişti care au iubit acest format fotografic greu de uitat. Fondat de Ioana Cristina Casapu şi Dragoş Mălăescu, proiectul este o poveste de dragoste cu unul dintre cele mai frumoase formate de film analog existente şi un tribut adus artiştilor Andy Warhol, Andrei Tarkovsky sau Helmut Newton.

„Emotion in Motion” este prima expoziţie Romanian Polaroid Photographers din Bucureşti, după ce proiectul a debutat anul trecut la Barcelona şi a călătorit prin lume, spunând poveştile a tot mai mulţi artişti şi ţesând o reţea globală de fotografi români care au îmbrăţişat imaginarul Polaroid.

„Emotion in Motion” înseamnă 9 artişti români răspândiţi prin toate colţurile lumii şi 3 invitaţi străini ce vor expune între 15 şi 22 august 2016 la KubeMusette, pe Calea Victoriei 114 din Bucureşti.

Mai multe detalii pe pagina de Facebook a evenimentului.

DUMINICĂ

Potluck Veggie Brunch

Locul: Restaurantul Raw-Vegan Rawmazin – Intrarea Gădinţi nr.3 – zona Victoriei-Buzeşti- Dr.Iacob Felix, de la 11:00

Ce este un potluck?
Cuvântul „pot-luck” a apărut pe la mijlocul secolului XVI şi înseamnă „hrană oferită unui musafir neaşteptat, inopinant” – norocosul.
Astăzi, un eveniment de tip „potluck”, înseamnă că ne strângem într-un loc şi fiecare aduce câte ceva de mâncare de-acasă, pe care îl împarte cu ceilalţi. Un fel de „schimb de mâncare”, de reţete, de idei, de pasiuni, de cunoştinţe.

Potluck Veggie Brunch este un eveniment de nutriţie holistică în cadrul căruia omaenii învaţă să se hrănească sănătos, fizic şi metafizic.

Mai multe detalii pe pagina de Facebook a evenimentului.

În afara Bucureştiului

CUCA 2016, la Cârtişoara

A doua ediţie a evenimentului independent bienal Cuca, organizat de Fundaţia DALA, va avea loc între 19 şi 21 august 2016 în localitatea Cârţişoara, din judeţul Sibiu. Având o structură tridimensională, formată dintr-un grup de artişti aflaţi în rezidenţă, care va explora, cerceta şi lucra in situ, o serie de ateliere performative şi o listă polisemantică de muzicieni, Cuca 2016 mizează pe experienţa unică a unei interacţiuni relaxate şi avansate într-un spaţiu utopic de la poalele Munţilor Făgăraş.

”În 2016, CUCA propune publicului un happening 3D la umbra Transfăgărăşanului, construit din muzici, ateliere şi artişti în rezidenţă. Printre numele pe care publicul le poate accesa se numără Negură Bunget, Balkan Taksim, Karpov Not Kasparov, Sâmbăta Sonoră, Sgomot, Ia cu stele, Joystick Club, Lea Raszovsky, Adrian Preda, Casandra Vidrighin. Dar şi alţii, la fel de apetisanţi.”, spune Ovidiu Daneş, organizator al evenimentului care urmează a se desfăşura weekend-ul acesta la Cîrţişoara.

În cadrul CUCA 2016 vor avea locateliere performative în cadrul cărora participanţii vor putea interacţiona cu medii tradiţionale şi contemporane de producţie.

Caligrafie – Synopsis. Participanţii vor avea ocazia să se întâlnească cu scrierea care a stat la baza renaşterii italiene.
Astronomie – Ia cu stele. O plimbare printre stele pentru cei pasionaţi de astronomie.

Poveştile cobzei – Saşa-Liviu Stoianovici. Pe lângă întâlnirile în care participanţii vor asculta înregistrări vechi şi noi cu muzică tradiţională interpretată la cobză, aceştia îl vor cunoaşte pe rapsodul Neculai Florea, din judeţul Iaşi, unul dintre puţinii interpreţi tradiţionali la cobză.

Filţuială Mastăr Blastăr – Soap Art Kollectiv. Un atelier care utilizează materiale cât mai naturale pentru fericirea ochiului şi a sufletului, sănătatea trupului şi a minţii.

Field recording – Sâmbăta Sonoră. Atelierul se concentrează asupra capacităţii termenului de peisaj sonor de a „pune în scenă” tematici ce ţin de domeniul patrimoniului cultural imaterial, natură, societate şi creaţie.

Audio playground – Sgomot. Un loc de joacă sonor şi spaţiu al explorărilor de sunete electronice, în care copiii sunt încurajaţi să descopere în cel mai zgomotos mod cu putinţă tot felul de instrumente şi device-uri electronice.

Bandă desenată – Kape Illustration. Activitatea ilustratorilor constă în colecţii de afişe pentru diverse evenimente culturale, diferite categorii de ilustraţii, design de copertă de album muzical şi vinil, câteva benzi desenate scurte, o bandă desenată – Păsări aprinse, şi un roman grafic în curs de realizare – Suferar.
Serigrafie – Atelierul de serigrafie de pe lângă Librăria Jumătatea Plină. Atelierul îşi propune să reiniţializeze anastatic contactul cu fiul comunei, Badea Cârţan.

Artiştii în rezidenţă care vor performa la Cuca sunt: Adrian Preda, Alexandru Petre, Lea Razovzsky, Roberta Curcă, Casandra Vidrighin.

Mai multe detalii pe pagina de Facebook a evenimentului.

Sursa: Mediafax

Cele mai noi articole
Zece hectare de pășuni, restaurate pentru hrana faunei sălbatice din Maramureș
Zece hectare de pășuni, restaurate pentru hrana faunei sălbatice din Maramureș
MESAJE DE SFÂNTA MARIA. Cele mai frumose, originale, inspirate şi amuzante mesaje, SMS-uri şi felicitări de Sfânta Maria
MESAJE DE SFÂNTA MARIA. Cele mai frumose, originale, inspirate şi amuzante mesaje, SMS-uri şi felicitări de Sfânta Maria
10 factori asociați cu un risc crescut pentru apariția maladiei Alzheimer
10 factori asociați cu un risc crescut pentru apariția maladiei Alzheimer
Cercetătorii de la MIT au testat un dispozitiv inspirat de filmul „Inception” care permite manipularea viselor
Cercetătorii de la MIT au testat un dispozitiv inspirat de filmul „Inception” care permite manipularea viselor
Cercetătorii folosesc Luna pentru a descoperi viața extraterestră
Cercetătorii folosesc Luna pentru a descoperi viața extraterestră
Cum au evoluat costumele de baie de-a lungul istoriei. Top 30 de imagini unice
Cum au evoluat costumele de baie de-a lungul istoriei. Top 30 de imagini unice
Victorie pentru castorii din Marea Britanie. Au primit „dreptul de a rămâne” în țară după o absență de 400 de ani
Victorie pentru castorii din Marea Britanie. Au primit „dreptul de a rămâne” în țară după o absență de 400 de ani
România, clasată pe primul loc într-un raport privind rata deceselor provocate de COVID-19 în UE
România, clasată pe primul loc într-un raport privind rata deceselor provocate de COVID-19 în UE
Cele mai ciudate fobii ale oamenilor legate de animale
Cele mai ciudate fobii ale oamenilor legate de animale
Televizorul transparent de la Xiaomi, o revoluție în tehnologie
Televizorul transparent de la Xiaomi, o revoluție în tehnologie
Jocul care poluează cel mai mult. Generează emisii totale de 600 de milioane kg de CO2
Jocul care poluează cel mai mult. Generează emisii totale de 600 de milioane kg de CO2
Ruperea unui cablu a avariat grav Arecibo Observatory, al doilea cel mai mare radiotelescop din lume
Ruperea unui cablu a avariat grav Arecibo Observatory, al doilea cel mai mare radiotelescop din lume
Cum studiază cercetători din Cluj riscul importului țânțarilor exotici în aeronave
Cum studiază cercetători din Cluj riscul importului țânțarilor exotici în aeronave
Top 10 exoplanete care ar putea susține viața
Top 10 exoplanete care ar putea susține viața
O cascadă din Australia a început să curgă invers. Ce se ascunde în spatele fenomenului?
O cascadă din Australia a început să curgă invers. Ce se ascunde în spatele fenomenului?
Armata SUA a dezvăluit noi imagini din timpul unui test cu o rachetă hipersonică
Armata SUA a dezvăluit noi imagini din timpul unui test cu o rachetă hipersonică
„Hagia Sofia, între creștinism și islamism”, un documentar de excepție dedicat uneia dintre cele mai grandioase construcții din istorie, un monument între două religii, VINERI, de la ora 22.00, pe B1 TV
„Hagia Sofia, între creștinism și islamism”, un documentar de excepție dedicat uneia dintre cele mai grandioase construcții ...
Motivul pentru care o regiune din Spania a interzis fumatul la terase
Motivul pentru care o regiune din Spania a interzis fumatul la terase