Home » Cultură » Ritualul MACABRU practicat de un trib din Indonezia. Ce se întâmplă cu cadavrele fiecărui membru al comunităţii o dată la 3 ani

Ritualul MACABRU practicat de un trib din Indonezia. Ce se întâmplă cu cadavrele fiecărui membru al comunităţii o dată la 3 ani

Ritualul MACABRU practicat de un trib din Indonezia. Ce se întâmplă cu cadavrele fiecărui membru al comunităţii o dată la 3 ani
Publicat: 11.09.2016
Ritualul este realizat pentru a îngreuna procesul de descompunere al cadavrelor.

O dată la trei ani, membrii tribului Toraja din insula indoneziană Sulawesi practică unul dintre cele mai macabre ritualuri existente în momentul de faţă. Ei îşi dezgroapă morţii, îi spală, îi îmbracă cu haine noi şi fac fotografii împreună, totul în cadrul unui festival denumit de localnici ,,Ma’nane” (,,Ceremonia Curăţării Cadavrelor”). 

Unul dintre cele mai importante evenimente din viaţa indonezienilor Toraja este ritualul funerar. Mulţi dintre ei economisesc toată viaţa pentru a avea o ceremonie de înmormântare respectabilă pentru ei şi membrii familiilor lor. În unele cazuri, înmormântările au loc chiar şi după câteva luni sau ani de la data decesului, pentru ca familia celui răposat să poată strânge bani şi să îi organizeze o ceremonie funerară fastuoasă. 

Înmormântarea nu este, însă, ultimul moment în care familia îl poate vedea pe cel trecut în nefiinţă. De fiecare dată când un sătean în vârstă moare, cadavrul său este îmbrăcat cu mai multe rânduri de haine (pentru a preveni descompunerea lui), după care este îngropat.

La fiecare trei ani, cadavrul este dezgropat, pentru a putea fi curăţat şi îmbrăcat în haine noi. Sicriul în care trupul a stat timp de 3 ani este fie reparat, fie înlocuit, pentru a îngreuna, pe cât posibil, descompunerea cadavrului. 

Sursa:youtube.com/UK NEWS 99

Membrii tribului Toraja trăiesc în munţii din insula indoneziană Sulawesi, într-o zonă atât de izolată încât a rămas complet autonomă până în anii ’70, la venirea misionarilor olandezi. Din acest motiv, localnicii sunt încurajaţi să se căsătorească între ei, cu condiţia să nu fie rude apropiate. 

În credinţa Toraja, moartea nu reprezintă pasul final, ci doar o etapă în viaţa spirituală a fiecăruia. Băştinaşii cred că spiritul unei persoane trebuie întotdeauna să se întoarcă în satul de origine, motiv pentru care familiile celor decedaţi parcurg distanţe lungi pentru a aduce trupurile şi a le îngropa în satul lor natal. 

Sursa: Mail Online

Vă mai recomandăm şi: Cele mai secrete biblioteci din istorie. Una dintre ele a fost descoperită de un evreu român 

                                    Detaliile OBSCENE ascunse de Michelangelo în pictura Capelei Sixtine pentru a înfrunta Biserica Catolică

                                        Muntele Bromo, unul dintre cei mai activi vulcani. Cum îi stăpânesc localnicii furia, cu o practică care durează de sute de ani

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase