Home » Cultură » ”Zidurile Misterioase din Berkley”, structurile neobişnuite considerate reminiscenţe ale Marelui Zid Chinezesc. Se întind pe 80 de kilometri – FOTO

”Zidurile Misterioase din Berkley”, structurile neobişnuite considerate reminiscenţe ale Marelui Zid Chinezesc. Se întind pe 80 de kilometri – FOTO

Publicat: 18.09.2016
Specialiştii presupun că ele au fost construite în epoca preistorică.

În zona East Bay din statul american California există rămăşiţele unor ziduri de piatră a căror origine nu a fost identificată până acum. Istoricii cunosc aşa-numitele ,,Ziduri Misterioase din Berkley” de peste 100 de ani, însă nu au putut afla cât de vechi sunt acestea, cine le-a construit şi din ce motiv. 

Zidurile se întind pe o lungime de aproximativ 80 de kilometri, pe dealurile şi în văile care despart oraşele Berkley şi San Jose. Structurile au o înălţime maximă de 1,5 metri, fiind construite din bolovani care, în unele cazuri, cântăresc chiar şi o tonă. Zidurile sunt plasate în zone neobişnuite şi inaccesibile, motiv pentru care ele nu par să fi fost ridicate dintr-un motiv anume. Cu toate acestea, experţii susţin că este posibil ca structurile să fi fost ridicate în epoca preistorică. 

Foto:atlasobscura.com

Locuitorii din zonă spun că ,,Marele Zid al Californiei” exista în momentul în care s-au mutat în regiunea East Bay. Amerindienii Ohlone susţineau acelaşi lucru. La începutul secolului XX, specialiştii de la Universitatea din Berkley erau de părere că zidurile sunt reminiscenţe ale Marelui Zid Chinezesc. 

Foto:atlasobscura.com

Cei care doresc să studieze zidurile misterioase din California o pot face vizitând Tilden Regional Park din Orinda, Ed. R. Levin County Park din Santa Clara sau Mission Peak Regional Preserve din Alameda County. 

Sursa: atlasobscura.com

Vă mai recomandăm şi: Oraşul construit în interiorul unui crater. Are o vechime de peste 1.100 de ani

                                         Cea mai spectaculoasă pasarelă din lume. Cum arată construcţia realizată la 1.500 de metri înălţime

                                          Muntele Bromo, unul dintre cei mai activi vulcani. Cum îi stăpânesc localnicii furia, cu o practică care durează de sute de ani

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase