Home » Cultură » ”Oraşul liniştii” în care numărul morţilor este mai mare decât cel al cetăţenilor vii – Galerie Foto

”Oraşul liniştii” în care numărul morţilor este mai mare decât cel al cetăţenilor vii – Galerie Foto

”Oraşul liniştii” în care numărul morţilor este mai mare decât cel al cetăţenilor vii – Galerie Foto
Publicat: 09.10.2016
În sudul oraşului San Francisco se află micul oraş Colma, unde numărul persoanelor decedate îl depăşeşte pe cel al persoanelor vii.

În interiorul oraşului care se întinde pe o distanţă de cinci kilometri pătraţi se află 17 cimitire în care se află peste 1,5 milioane de persoane decedate.

Galerie foto

vezi galeria
6 foto

Aproape toţi decedaţii au fost rezidenţi ai oraşului San Francisco, însă la sfârşitul secolului trecut oraşul a introdus o ordonanţă prin care a fost interzisă înmormântarea decedaţilor în limitele oraşului. Guvernul a argumentat decizia declarând că cimitirile răspândesc boli, însă motivul real a fost reprezentat de preţul crescut al terenelor din interiorul oraşului, pe care guvernul nu a dorit să-l irosească. 

Sute de mii de cadavre au fost deshumate şi transportate pe terenuri libere din sudul oraşului, precum Colma. În mare parte, locuitorii oraşului Colma sunt gropari, florari sau sculptori. Abia din 1980 în oraş au început să apară afecerişti. 

Istoria oraşului Colma începe în secolul XIX, începând cu goana după aur din California, din 1849. Dorinţa îmbogăţirii rapide a adus în California nenumăraţi imigranţi, comercianţi şi prospectori. Însă căutarea aurului nu era uşoară, sute de oameni au murit din cauza bolilor precum holera.

În 1900, oficialităţile oraşului San Francisco au declarat că nu mai există spaţiu în oraş pentru cimitire, interzicând înmormântările viitoare.

În prezent, în Coma trăiesc 1.800 de oameni, iar în cimitire se află aproximativ 1,5 milioane de decedaţi, inclusiv personalităţi faimoase americane, precum Levi Strauss. 

Numărul extrem de mare al decedaţilor i-a conferit oraşului porecla de ,,Oraşul Liniştii” 

Sursa: Amusing Planet

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
(P) Cum Poți Utiliza Camera de Inspecție în Viața de Zi cu Zi?
(P) Cum Poți Utiliza Camera de Inspecție în Viața de Zi cu Zi?
De ce au dispărut vânători-culegătorii din Europa?
De ce au dispărut vânători-culegătorii din Europa?
Sonda europeană Mars Express a observat „păianjeni” pe planeta Marte
Sonda europeană Mars Express a observat „păianjeni” pe planeta Marte
Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier
Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier
Un veteran NASA a inventat un propulsor care sfidează legile fizicii
Un veteran NASA a inventat un propulsor care sfidează legile fizicii
Experții avertizează că bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice
Experții avertizează că bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice
„Milioane” de lucruri frumoase spune Nicola, în EXCLUSIVITATE, la Altceva cu Adrian Artene
„Milioane” de lucruri frumoase spune Nicola, în EXCLUSIVITATE, la Altceva cu Adrian Artene
Reacția șefului TikTok după promulgarea legii care interzice aplicația în SUA
Reacția șefului TikTok după promulgarea legii care interzice aplicația în SUA
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai
Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine