Home » Cultură » Şi în Israel există un Stonehenge, însă este greu de observat de la sol

Şi în Israel există un Stonehenge, însă este greu de observat de la sol

Publicat: 07.11.2016
Acest monument megalitic, ce înfăţişează cercuri concentrice de piatră şi un tumul în centru, cu toate că pare impunător atunci când este văzut de la o înălţime mare, este greu de observat de la sol.

Înălţimea acestor pietre măsoară doar 182 de cm, doar tumulul din centru având o înălţime mai mare. Localizat în mijlocul unei zone pustii din zona Golan Heights, ocupată de Israel (o regiune din Levant), acest monument a fost ignorat timp de secole întregi şi a fost descoperit de către arheologii israelieni doar după ce teritoriul a fost luat de sub dominaţia Siriei, în anul 1967.

Sirienii l-au numit Rujm el-Hiri, iar în ebraică acesta poartă denumirea de Gilgal Refaim, ce înseamnă roata lui Refaim, Refaim reprezentând o rasă antică de giganţi, menţionaţi în Biblie, care se spresupune că au trăit în Israelul Epocii de Fier. Cuvântul Refaim în limba ebraică modernă înseamnă fantome sau spirite. Această referire la giganţi a fost influenţată de către dimensiunile sale, cercul având un diametru de peste 160 de metri. De asemenea, este un mister şi de către cine a fost construit şi de ce.

În componenţa acestui monument intră pietre mari de bazalt, iar în interior se află încă 4 cercuri concentrice de dimensiuni mai mici, fiecare din ce în ce mai subţire.  Pereţii cercurilor sunt conectaţi cu ajutorul unor pietre mai mici, aşezate neregulat, dar perpendiculate cu aceştia. Tumulul are o înălţime de aproximativ 5 metri şi este cel mai înalt element al acestei structuri. Se estimează că Rujm el-Hir conţine mai mult de 40.000 de tone de pietre.

Rujm el-Hir este datat în anul 3000 î.e.n., ceea ce îl face contemporan cu Stonehenge, tocmai de aceea este utilizată şi denumirea de Stonegenge-ul din Levant. Nu există nicio dovadă cu privire la cine a construit acest monument şi care a fost motivul pentru care acesta a apărut. În teorie, acesta ar putea reprezenta un calendar astronomic. Se crede că  în anul 3000 î.e.n., în timpul celei mai lungi zile din an, primele raze ale soarelui atingeau poarta de nord-est. Cu toate acestea, aliniamentul nu era perfect, ceea ce indică o lipsă a unor cunoştiinţe precise sau o lipsă a instrumentelor arhitecturale precise. O altă teorie susţine că Rujm el-Hiri este un mormânt, cu toate că nu au fost descoperite rămăşiţe umane.

Sursa: Amusing Planet

Citeşte şi:

Altar pagan descoperit in Israel

O moneda extrem de valoroasa a fost descoperita in Israel

Ramasitele unei femei saman preistorice, dezgropate in Israel

Teasc vechi de 1400 ani descoperit in Israel

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase