Atunci când au apărut cruciaţii, musulmanii au crezut că au apărut semnele Apocalipsei. Care a fost răspunsul musulmanilor în faţa cruciadelor?

Semnele Apocalipsei

La fel ca în Europa Creştină, ideea apariţiei Apocalipsei era proeminentă şi în mentalitatea musulmană. Textele antice descriu această Apocalipsă, iar pentru că acestea au fost scrise în momentul în care teritoriul islamic era atacat de către creştinii bizantini, unele profeţii îi menţionează pe creştini ca principalii artizani ai acestui fenomen. Primele reacţii ale musulmanilor au fost cele de a vedea aceste invazii ca pe nişte semne ale acestui nefast eveniment.

• Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să…
• Scriitoarea Ana Blandiana, invitată la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, a povestit despre „cea mai grea”…

Ruta primei cruciade în Asia / Sursa: The Vintage News

Sub estimarea problemei

Cu toate că apariţia cruciaţilor a creat o atmosferă de panică, răspunsul iniţial în faţa acestui eveniment nu a fost foarte impresionant. Totuşi, acest lucru a fost o chestiune de politică. Lumea islamică era la fel de divizată ca cea a creştinătăţii, iar disputele politice nu au încetat doar pentru că inamicii au apărut în acel teritoriu. Din cauza acestor politici conflictuale, armatele trimise în Antiochia în 1097 erau necoordonate, iar oraşul nu a putut rezista în faţa cruciaţilor. O altă greşeală a fost faptul că musulmanii au crezut că armata pe care o înfruntau era, de fapt, cea bizantină.

Capturarea Antiochiei în 1098, de Bohemond of Tarente / Sursa: The Vintage News

Cruzimea

Comportamentul cruciaţilor în Ţara Sfântă a fost unul extrem de violent, mulţi civili au fost masacraţi şi nici Ierusalimul nu a fost cruţat. La rândul lor, locuitorii au răspuns acestui comportament tot prin cruzime.

Capturarea Ierusalimului de către cruciaţi. Pictură din secolul XIX / Sursa: The Vintage News

Acest eveniment a fost perceput ca un Jihad

Acest eveniment a fost perceput ca un jihad, un război sfânt, acest concept fiind ideea principală asupra luptei împotriva cruciaţilor. Mai mult, savantul Ali ibn Tahir al-Sulami a perceput comportamentul cruciaţilor ca un război sfânt propriu.

Practicarea Jihad-ului

Unirea forţelor islamice nu a fost uşoară, căci existau dispute politice, care stopau cooperarea militară şi uneori se concretizau prin violenţă. Primul care a fost văzut ca un lider al trupelor a fost Ilghazi, care şi-a asumat acest rol în 1118. A obţinut o victorie la Field of Blood, dar a murit în 1122, fără a îşi îndeplini obiectivele. Cel care i-a urmat, Imad al-Din Zangi, a fost un lider mult mai convingător, având acest rol între anii 1120 şi 1140.  Politica şi pragmatismul au compromis idealul războiului sfânt.

Poezia

În faţa acestui eveniment, s-a înregistrat şi un răspuns cultural. Statul islamic are o cultură poetică bogată, ale cărei rădăcini se regăsesc în lumea arabă pre-musulmană. Valorile tradiţionale ale bărbăţiei, curajului şi generozităţii se potrivesc perfect în descrierile bătăliilor eroice împotriva păgânilor din vest.

În urma acestui eveniment, au apărut o multitudine de poeme care se încadrează în diferite stiluri şi genuri, pentru a celebra lupta împotriva creştinilor. Saladin, aventurierul armatei kurde, a purtat cu el un volum de poezii al lui Usamah ibn Munqidh.

Răspunsul în faţa cruciaţilor a marcat fiecare aspect al societăţii musulmane, şi anume politica, religia şi cultura.

Sursa: War History Online

Citeşte şi:

Asediul de la Maarat

Cruciadele – între mit şi realitate

Razboinici in numele Crucii