Home » Cultură » Minunea arhitecturală din Hamburg. Clădirea Filarmonicii

Minunea arhitecturală din Hamburg. Clădirea Filarmonicii

Minunea arhitecturală din Hamburg. Clădirea Filarmonicii
Publicat: 18.01.2017
Filarmonica din Hamburg a fost inaugurată oficial în urmă cu câteva zile şi a atras deja admiraţia vizitarilor de pretutindeni. Elbphilharmonie, după numele german, sau #Elphi după numele din social media, este concepută ca un spaţiu complex în care muzica poate fi ascultată şi apreciată.

Impresionanta clădire a Filarmonicii din Hamburg este deja prezentată de site-ul Trip Advisor ca o locaţie de neratat pentru turişti. Faţada construcţiei este de cărămidă şi datează din anul 1966. De fapt, faţada aparţine depozitului Kaispeicher A, pe locul căruia a fost construită Filarmonica.

Deasupra bazei de cărămidă se ridică o structură de sticlă, cu un acoperiş în valuri. Acest acoperiş este unul din cele mai mari atuuri ale clădirii, fiind admirat atât de turişti, cât şi de arhitecţi.

Filarmonica se mândreşte cu o orgă cu 68 de registre construită de Klais Orgelbau. În clădire va exista şi un centru pentru activităţi educaţionale numit Kaitstudio.

Pasionaţii de muzică vor putea asculta concerte în trei săli. Sala cea mare poate primii până la 2.100 de spectatori. Acustica a fost realizată de celebrul Yasuhisa Toyota, care a instalat aproximativ 10.000 de plăci de rigips care permit suntelui să se disperseze.

Sala de recitaluri, sau Kleiner Saal, poate găzdui o audienţă de până la 550 de persoane. Aici se cântă muzică de cameră. Kleiner Saal este construită cu ajutorul unor panouri de lemn din stejar franţuzesc, conform publicaţiei Forbes.

„Pan“ din „Cele şase metamorfoze după Ovidiu“, compus de Benjamin Britten, a fost prima operă muzicală ce s-a interpretat în clădire. Concertul de deschidere a fost dirijat de Thomas Hengelbrock.

Ca orice proiect de amploare, Filarmonica din Hamburg nu este lipsită de controverse. Clădirea a depăşit de 10 ori bugetul adoptat iniţial, de 77 miloane de euro.

Până la această dată au fost vândute toate cele 500.000 de bilete disponibile pentru evenimente planificate până în vara acestui an.

Partea estică a clădirii va fi închiriată şi transformată în hotelul Westin Hamburg Hotel. Vor exista 244 de camere şi o parcare cu 433 de locuri.

Un tur virtual al clădirii poate fi făcut accesând acest link.

Sursa: Mediafax

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cele mai spectaculoase staţii de cale ferată din lume. Una dintre acestea poartă denumirea de ”Gara-Catedrală” – GALERIE FOTO

LEGĂTURA dintre ”sataniştii” iubitori de heavy metal şi fanii muzicii clasice. Descoperire neaşteptată făcută de oamenii de ştiinţă – VIDEO

Requiem pentru Pavarotti

Exista muzica clasica? Un eveniment cu dirijorul Tiberiu Soare

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Sonda europeană Mars Express a observat „păianjeni” pe planeta Marte
Sonda europeană Mars Express a observat „păianjeni” pe planeta Marte
Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier
Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier
Un veteran NASA a inventat un propulsor care sfidează legile fizicii
Un veteran NASA a inventat un propulsor care sfidează legile fizicii
Experții avertizează că bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice
Experții avertizează că bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice
„Milioane” de lucruri frumoase spune Nicola, în EXCLUSIVITATE, la Altceva cu Adrian Artene
„Milioane” de lucruri frumoase spune Nicola, în EXCLUSIVITATE, la Altceva cu Adrian Artene
Reacția șefului TikTok după promulgarea legii care interzice aplicația în SUA
Reacția șefului TikTok după promulgarea legii care interzice aplicația în SUA
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai
Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ