Home » Cultură » Organizatorii UNTOLD lansează NEVERSEA, cel mai mare festival pe plajă de la malul Mării Negre

Organizatorii UNTOLD lansează NEVERSEA, cel mai mare festival pe plajă de la malul Mării Negre

Organizatorii UNTOLD lansează NEVERSEA, cel mai mare festival pe plajă de la malul Mării Negre
Publicat: 11.04.2017
Primarul Municipiului Constanţa, Decebal Făgădău şi directorul general al festivalului UNTOLD, Bogdan Buta şi au semnat, luni, un protocol oficial de colaborare pentru organizarea unui festival muzical de amploare, NEVERSEA, eveniment ce îşi propune să strângă peste 150.000 de participanţi.
Potrivit lui Decebal Făgădău, Constanţa merită să găzduiască cel mai important festival desfăşurat în aer liber, la malul mării, oraşul urmând să devină un punct important pe harta festivalurilor din Europa, informează Mediafax.
 
Făgădău crede că un astfel de eveniment va atrage mii de turişti străini şi români, iar economia oraşului va avea extrem de mult de câştigat.
 
„Pe mine mă interesează să setez două lucruri. Primul este legat de deschidere. Asta înseamnă, o dată, legarea oraşului cu din ce în ce mai multe destinaţii, astfel încât toată lumea să poată ajunge mai repede şi mai uşor la Constanţa. Iar apoi, o agendă de evenimente. Anul acesta avem o agendă de evenimente încărcată. (…) Pe lângă cele ce s-au născut anul trecut, vom veni şi vom adăuga evenimente cu deschidere mare, către toate generaţiile”, a spus Decebal Făgădău.
 
Reprezentanţii UNTOLD şi ai Primăriei Constanţa îşi doresc ca noul proiect să aducă un plus de imagine litoralului românesc, „deschizând şi mai mult apetitul străinilor pentru Marea Neagră”.
 
„Determinarea noastră este să construim un eveniment cu o identitate proprie, o poveste frumoasă, o poveste la malul mării, o poveste care să crească de la an la an”, a precizat primarul Constanţei.
 
Festivalul NEVERSEA îşi va deschide porţile, pentru prima dată, în perioada 7 – 9 iulie 2017, fiind singurul festival din Europa ce va transforma experienţa muzicală de la malul Mării Negre într-o călătorie unică.
 
„Peste 100 de artişti internaţionali de top, printre care nume ce au făcut senzaţie la UNTOLD, dar şi artişti care vor veni pentru prima dată în România, îi vor călăuzi pe festivalieri prin tărâmul plin de magie. Drumul spre insula misterioasă, unde timpul stă în loc, va începe pe plaja NEVERSEA, în zona Faleză Nord din Constanţa, aceasta fiind una dintre cele mai mari plaje de pe litoralul românesc, măsurând peste 200.000 de metri pătraţi. Timp de trei zile, cele şapte scene amplasate pe ţărmul mării îi vor ajuta pe cei peste 150.000 participanţi să redescopere diversitatea muzicală, interacţiunea prin muzică, magia naturală a Mării Negre şi, bineînţeles, răsăritul la malul mării”, arată organizatorii festivalului.
 
Director general al UNTOLD, Bogdan Buta, spune că s-a dorit dezvoltarea unui festival cu o poveste şi o identitate nouă, care să se muleze pe potenţialul şi specificul zonei.
 
„Am alocat foarte multe resurse pentru a gândi o poveste nouă, o poveste care noi credem că va avea un succes foarte mare încă de la prima ediţie. Ne propunem să-l poziţionăm, încă de la prima ediţie, ca al doilea eveniment de mare succes în România, imediat după UNTOLD, cu impact internaţional puternic. În acest sens, pe lângă faptul că am creat o poveste nouă, originală, la fel ca în poveştile tradiţionale, ne propunem ca timp de trei zile şi trei nopţi să asigurăm distracţia tuturor participanţilor la eveniment şi să le creăm o experienţă aparte”, a declarat Bogdan Buta.
 
Pentru organizarea primei ediţii a festivalului NEVERSEA este estimat un buget de aproximativ 5 milioane de euro. Preţul final al unui abonament la festivalul NEVERSEA va fi de 420 de lei, plus taxe, iar cei care se înregistrează pe www.neversea.com vor avea şansa să cumpere unul dintre primele 5.000 de abonamente la preţul promoţional de 200 de lei, plus taxe. Abonamentele VIP vor fi disponibile de la 600 de lei, plus taxe. Prima rundă de abonamente va fi disponibilă începând de miercuri, 12 aprilie, de la ora 18.00, doar celor care s-au înregistrat pe www.neversea.com.
 
Potrivit „legendei” NEVERSEA, undeva în apele Mării Negre există o insulă misterioasă, unde timpul stă în loc. Generaţii de temerari au încercat să o găsească încă de mii de ani încoace, însă fără sorţi de izbândă. O profeţie milenară spune că cei care vor naviga cu o Arcă fermecată spre plajele insulei îşi vor putea trăi tinereţea fără bătrâneţe. Din reflexia lunii pline, în apa liniştită a mării s-a ridicat o fiinţă milenară, Yana, protectoarea mărilor. Se spune despre Yana că ea ar fi fost prima care a trecut prin portal către Neversea, cu mii de ani în urmă şi că este singura care îi poate călăuzi pe oameni, către deschiderea portalului spre locul unde nisipul din clepsidra timpului nu-şi pune amprenta asupra vieţii.

 

 

 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului
Cercetătorii au identificat regiunea din creier implicată în controlul atenției
Cercetătorii au identificat regiunea din creier implicată în controlul atenției
În 1816, Pământul nu a avut vară. Ce s-a întâmplat?
În 1816, Pământul nu a avut vară. Ce s-a întâmplat?
Ce rol au dat comuniștii Cetățuii Brașovului după Al Doilea Război Mondial?
Ce rol au dat comuniștii Cetățuii Brașovului după Al Doilea Război Mondial?
Șeful celei mai mari organizații pentru căutarea vieții extraterestre spune că „este viață dincolo de Pământ” dar SUA nu au și nici nu au avut vreodată dovezi
Șeful celei mai mari organizații pentru căutarea vieții extraterestre spune că „este viață dincolo de Pământ” ...
Un studiu arată că oamenii inteligenți au tendința să fie de stânga
Un studiu arată că oamenii inteligenți au tendința să fie de stânga
Clipitul nu doar umezește ochii, dar și crește puterea semnalului vizual, arată un nou studiu
Clipitul nu doar umezește ochii, dar și crește puterea semnalului vizual, arată un nou studiu
Test de cultură generală. Câte ore are o săptămână?
Test de cultură generală. Câte ore are o săptămână?