Home » Cultură » Puteţi afla povestea orgilor din bisericile fortificate transilvănene în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu

Puteţi afla povestea orgilor din bisericile fortificate transilvănene în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu

Puteţi afla povestea orgilor din bisericile fortificate transilvănene în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu
Publicat: 09.06.2017
Filmul documentar “Orgile din Transilvania. O călătorie în timp” a fost inclus în programul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu şi va fi proiectat chiar în prima zi de festival. Documentarul reprezintă o călătorie inedită prin istoria orgilor vechi de sute de ani ale bisericilor fortificate din Transilvania, elemente unice pe plan mondial.
Ecranizarea abordează o temă foarte actuală care ţine de protejarea şi perpetuarea patrimoniului aşezărilor transilvănene odată locuite de către saşi. Prin muzica lor, orgile bisericilor evanghelice continuă să spună povestea celor care au fost nevoiţi să le părăsească astfel încât generaţiile tinere care “îşi caută rădăcinile” să le poată înţelege semnificaţia şi să se poată identifica natural cu această moştenire valoroasă.
 
Filmul prezintă periplul Sabinei, fiica unei familii de saşi emigraţi în Germania, născută la Munchen, studentă la arte. Sabine revine pentru prima dată în locul în care au trăit părinţii săi şi revelaţii fantastice îi stăpânesc pelerinajul. Filmul “Orgile din Transilvania. O călătorie în timp.” reuşeste să transpună în magia vremurilor de odinioară, atât prin intermediul imaginilor emblematice, cât şi prin muzica ce completează perfect atmosfera comunităţilor de altă dată.   
 
Proiecţia ilustrează cele mai impozante şi cele mai interesante obiective, precum Muzeul de orgi din Codlea şi cea mai veche orgă din eparhia evanghelică, cu elemente datând din anul 1724.
Filmul poate fi vizionat la Librăria Habitus din Piaţa Mică a Sibiului, în data de 9 iunie începând cu ora 16.00. 
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase