Prima pagină Cultura

Un român scoate din buzunar doar 4 euro pe an pentru a-şi cumpăra cărţi. Mica ţară din UE în care se cheltuie de 10 ori mai mult

Dorin Oancea 11.28.2017 | ● Vizualizări: 741

Să zicem că trăiţi într-o societare distopică şi că, de-a lungul unui an sunteţi condamnat la un trai vegetativ timp de 355 de zile şi că ieşiţi la aer şi soare şi iarbă verde doar 10 zile pe an, în două runde, la sfârşitul primăverii şi la un moment dat în toamnă.

Puţin soare, puţin aer şi mai puţină iarbă verde şi pe urmă, din nou, capul la cutie timp de luni bune.
 
Este ceea ce trăieşte de o bună bucată de vreme piaţa cărţilor din România, condamnată să fie, cum altfel, una dintre cele mai mici din Europa, raportată la numărul locuitorilor, şi care învie de două ori pe an, în mai şi în noiembrie, cu ocazia celor două mari târguri de carte organizate – Bookfest şi Gaudeamus. Cele două târguri cumulează vârfurile de vânzări pentru edituri, asigură cititorilor titlurile dorite, prilejuiesc cea mai mare parte a lansărilor de carte şi izbutesc să adune suficiente forţe şi manifestări încât să menţină piaţa de carte în viaţă.
 
În România se vând anual cărţi în valoare de 60 de milioane de euro, iar dacă includem şi manualele, ajungem la 100 de milioane de euro. Pentru comparaţie, să spunem că în Slovenia, ţară cu 2 milioane de oameni, piaţa de carte valorează 75 de milioane de euro.
 
La debutul crizei economice, în 2008, piaţa a scăzut cu circa 20%, de la o valoare totală de 120 de milioane de euro, reducerea fiind recuperată în următorii patru ani. La valoarea actuală de 100 de milioane de euro s-a ajuns în 2012, şi de atunci a rămas la această valoare. "Diferenţa faţă de cifrele oficiale este că în topuri de vorbeşte de cifre de afaceri şi nu de încasări, sunt facturi emise şi nu încasări, iar în spatele lor este o dinamică a pieţei, dispar multe edituri, iar cele care rămân ocupa piaţa, de unde creşterile de cifră de afaceri", explică Mihai Mitrică, directorul executiv al Asociaţiei Editorilor.
 
Citeşte ontinuarea în Mediafax.
 



 

 

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI