Home » Cultură » Filmul „Lemonade”, de Ioana Uricaru, are premiera mondială la Berlinale 2018

Filmul „Lemonade”, de Ioana Uricaru, are premiera mondială la Berlinale 2018

Filmul „Lemonade”, de Ioana Uricaru, are premiera mondială la Berlinale 2018
Publicat: 19.02.2018
"Lemonade", debutul în lungmetraj al regizoarei Ioana Uricaru, produs de Cristian Mungiu, are premiera mondială luni, de la ora 22.30, în secţiunea competiţională Panorama a Festivalului de Film de la Berlin, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Lungmetrajul „Lemonade”, care are la bază întâmplări reale, prezintă contrastul dintre două feluri de a vedea lumea şi imposibilitatea de a le reconcilia. America descrisă în film nu este deloc cea la care visează migranţii înainte să plece din ţara natală. Nu este o lume modernă, avansată tehnologic, plină de posibilităţi, ci mai degrabă o lume provincială, locuită de oameni cu mentalităţi înguste şi prejudecăţi. Sentimentul de a fi prins între două lumi, dureros de familiar oricărui imigrant, se rezumă la o singură întrebare: merită?

„Lemonade” spune povestea Marei, în vârstă de 30 de ani, care se stabileşte în Statele Unite împreună cu Dragoş, fiul ei de nouă ani, după ce s-a căsătorit cu americanul Daniel. Filmul prezintă mai multe întâlniri pe care eroina le are pe parcursul a câteva zile şi în urma cărora descoperă că „visul american” rămâne un ideal greu de atins pentru cei care nu-şi permit să plătească preţul, scrie Mediafax.

„«Lemonade» este un film care aparţine atât cinematografiei româneşti, cât şi celei americane, aşa cum mă văd şi pe mine ca aparţinând celor două culturi. Văd «Lemonade» ca pe un film poziţionat între cinematografia europeană de autor şi unele filme independente americane mai curajoase. Reuşeşte asta prin natura temei propuse, a producţiei (care s-a desfăşurat pe două continente) şi a esteticii”, spune Ioana Uricaru.

Rolul Marei, protagonista din film, este jucat de Mălina Manovici („Bacalaureat”, regizor Cristian Mungiu). Distribuţia este completată de actorii canadieni şi români Steve Bacic („The 6th Day”, „X-Men 2”, „Andromeda”), Dylan Scott Smith („The Mummy”, „Star Wars: Battlefront II”, „300”), Milan Hurduc şi Ruxandra Maniu – câştigătoarea marelui premiu al Galei Tânărului Actor HOP „Ştefan Iordache”.

Ioana Uricaru a coregizat lungmetrajul colectiv „Amintiri din Epoca de Aur” (produs de Mobra Films, 2009) şi scurtmetrajul „Stopover” (produs de Mobra Films în 2010). A mai regizat „National Treasure” (documentar, 2007, coregizor Wang Ying), „The Sun and The Moon” (scurtmetraj, 2007) şi „The Witness” (scurtmetraj, 2012).

Filmul „Lemonade” este o coproducţie internaţională România (Mobra Films)/ Canada (Peripheria)/ Germania (42film)/ Suedia (Filmgate Films, Film i Väst).

La actuala ediţie a Festivalului de Film de la Berlin, compania românească Voodoo Films este prezentă cu două lungmetraje: „Lemonade”, de Ioana Uricaru, şi „Fotbal Infinit”, de Corneliu Porumboiu, care a avut premiera mondială vineri, în secţiunea necompetiţională Forum.

Participarea la Festivalul de Film de la Berlin 2018 are loc cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Institutului Cultural Român de la Berlin.

Festivalul de film de la Berlin are loc anul acesta în perioada 15 – 25 februarie.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase