Home » Cultură » Organizatorii Neversea au lansat o campanie de donaţii pentru Cazinoul din Constanţa

Organizatorii Neversea au lansat o campanie de donaţii pentru Cazinoul din Constanţa

Organizatorii Neversea au lansat o campanie de donaţii pentru Cazinoul din Constanţa
Publicat: 20.06.2018
Organizatorii festivalului Neversea au lansat luni o campanie de donaţii pentru Cazinoul din Constanţa, aflat de mai mulţi ani în paragină, spunând că reprezintă ”o invitaţie către toţi românii care vor să rămână în istorie printre cei care au contribuit la salvarea acestei clădiri”.
Organizatorii festivalului, alături de Primăria Constanţa, au anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, lansarea campaniei “S.O.S Cazino”, prin care iniţiatorii doresc să pună în valoare clădirea simbol a României, dar şi să contribuie la procesul de salvare a clădirii, scrie Mediafax.
 
”Pe lângă festival şi pe lângă ceea ce oferim în cele patru zile, noi credem şi în amprenta pe care vrem să o lăsăm în comunitate, dincolo de perioada festivalului. Ne-am dorit să fim iniţiatorii, dar şi catalizatorii unei campanii care să pună în valoare oraşul Constanţa, iar obiectivul ales în acest sens este una dintre clădirile simbol ale României, Cazinoul din Constanţa. Toţi cei pe care îi leagă o amintire de această splendidă clădire pot contribui şi împreună o putem salva”, a declarat Edy Chereji, director de marketing şi comunicare Neversea.
 
Conform organizatorilor festivalului, ”S.O.S Cazino” reprezintă o invitaţie către toţi românii care vor să rămână în istorie printre cei care au contribuit la salvarea Cazinoului din Constanţa.
 
Fiecare doritor poate să doneze, începând de astăzi până pe 1 noiembrie, pe site-ul www.neversea.com/sos-cazino. Pe lângă iniţiativa acestei campanii, organizatorii Neversea vor dubla suma strânsă din donaţiile făcute de către public.
 
”Anul acesta, pentru a doua ediţie a festivalului Neversea, organizatorii îşi doresc să se implice şi să fie un catalizator pentru comunitatea din Constanţa, un oraş care a primit cu atâta căldură cel mai mare eveniment muzical de pe plajă din România, dar şi pe cei peste 153.000 de participanţi din întreaga lume”, au spus organizatorii.
 
La rândul său, primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, a declarat că municipalitatea are banii necesari pentru conservarea şi apoi renovarea clădirii Cazinoului, dar o astfel de acţiune are şi rolul de a strânge oamenii în jurul unei clădiri simbol a Constanţei.
 
”Bineînţeles că municipalitatea are bani să conserve Cazinoul şi are toate sumele deja alocate, doar că am considerat că împreună putem face mai mult. Pentru că nu este vorba doar de a pune nişte scânduri, a repara câteva bucăţi de acoperiş şi a înlocui câteva geamuri, este vorba de a coagula în jurul acestui simbol, Cazinoul, întreaga comunitate, astfel încât el să nu mai ajungă niciodată în această stare”, a spus Făgădău.
 
Lucrările de conservare vor începe la sfârşitul lunii septembrie şi vor fi terminate până la mijlocul lunii noiembrie. Potrivit lui Făgădău, şi acţiunea de restaurare a clădirii ar putea să intre în linie dreaptă, odată cu modificarea legislaţiei în domeniul achiziţiilor.
 
Cazinoul din Constanţa, unul dintre simbolurile litoralului românesc, se află de mai mulţi ani în paragină.
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase