Home » Cultură » „Jurnalul unui medic militar, 1917-1918”, de Raul Dona,va fi lansat joi la Humanitas

„Jurnalul unui medic militar, 1917-1918”, de Raul Dona,va fi lansat joi la Humanitas

„Jurnalul unui medic militar, 1917-1918”, de Raul Dona,va fi lansat joi la Humanitas
Publicat: 28.06.2018
Jurnalul doctorului Raul Dona, scris între ianuarie 1917 şi noiembrie 1918, va fi lansat, cu titlul "Jurnalul unui medic militar, 1917-1918", joi, de la ora 19.00, la librăria Humanitas de la Cişmigiu din Bucureşti, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de editura Humanitas.
Cartea, publicată la mai bine de un secol de la primele însemnări, include acuarele şi desene de Niculina Delavrancea-Dona, în îngrijirea Iuliei Vladimirov şi a Vioricăi Milicescu, scrie Mediafax.
 
Potrivit editorilor, jurnalul doctorului Raul Dona începe pe 29 ianuarie 1917, cu prilejul aniversării fiicei sale în vârstă de trei luni, şi se încheie pe 12 noiembrie 1918, într-un Bucureşti devastat de război.
 
Martor al retragerii grăbite şi violente a germanilor, cartea „ne poartă, alături de autor, în vremea pribegiei din Moldova. Graţie acestor pagini, ajungem să-i cunoaştem pe membrii familiei sale, pe prieteni şi apropiaţi sau pe cei care-i erau potrivnici, zugrăviţi în luminile şi umbrele inerente unui demers atât de personal, pe fondul desfăşurării celor mai dramatice momente pe care le-a traversat România în timpul Marelui Război. Însemnările lui Raul Dona sunt un veritabil tablou de epocă, în care viaţa personală absoarbe ecourile conflagraţiei ce cuprinsese lumea”, potrivit editorilor.
 
Raul Dona (1873 – 1924) s-a născut în familia generalului Nicolae Dona şi a Emiliei, fiica lui Cristian Virt Pester, antreprenor al Şcolii de Arte. După obţinerea titlului de doctor în medicină şi a dreptului de liberă practică, Raul Dona şi-a început cariera în 1898, la Roşiorii de Vede, încheindu-şi stagiul de medic secundar la Bucureşti, în 1903. În februarie 1916, s-a căsătorit cu Niculina Delavrancea, cea de-a treia fiică a scriitorului Barbu Delavrancea, absolventă a Şcolii de Belle Arte din Bucureşti. Înfrângerile suferite de armata română la scurt timp după intrarea în Marele Război şi apropierea trupelor germane de Capitală l-au determinat pe doctorul Dona să se retragă în Moldova, alături de familie.
 
Jurnalul lui Dona, absolut inedit, reprezintă o tulburătoare mărturie a lunilor petrecute în pribegie, consemnând evenimentele vieţii de familie pe fundalul unui episod istoric decisiv pentru România în timpul Primului Război Mondial, se arată în comunicat.
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului
Cercetătorii au identificat regiunea din creier implicată în controlul atenției
Cercetătorii au identificat regiunea din creier implicată în controlul atenției
În 1816, Pământul nu a avut vară. Ce s-a întâmplat?
În 1816, Pământul nu a avut vară. Ce s-a întâmplat?
Ce rol au dat comuniștii Cetățuii Brașovului după Al Doilea Război Mondial?
Ce rol au dat comuniștii Cetățuii Brașovului după Al Doilea Război Mondial?
Șeful celei mai mari organizații pentru căutarea vieții extraterestre spune că „este viață dincolo de Pământ” dar SUA nu au și nici nu au avut vreodată dovezi
Șeful celei mai mari organizații pentru căutarea vieții extraterestre spune că „este viață dincolo de Pământ” ...