Home » Cultură » Femeile de pe front. Câmpul de luptă al Reginei Maria

Femeile de pe front. Câmpul de luptă al Reginei Maria

Publicat: 27.09.2018
O expoziţie dedicată rolului pe care l-au avut femeile în Primul Război Mondial, în frunte cu Regina Maria, va fi deschisă joi la Istanbul.

Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul inaugurează joi, 27 septembrie 2018, ora 19:00, o expoziţie de excepţie, realizată în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a României şi Arhivele Naţionale ale României, se arată într-un comunicat trimis Descoperă.

Expoziţia va fi deschisă la Centrul Cultural „Mustafa Saffet” din Ataşehir până la data de 7 octombrie. În cadrul evenimentului va avea loc prezentarea filmului documentar „Inima Reginei”. Proiectul expoziţional urmează a fi prezentat ulterior, la sediul ICR Istanbul, în perioada 7 – 14 octombrie 2018.

„În anul în care sărbătorim Centenarul Primului Război Mondial şi al Marii Uniri, ICR Istanbul are alături importanţi parteneri naţionali şi locali pentru organizarea acestui dublu eveniment”, se arată în comunicat. Pentru realizarea expoziţiei fotodocumentare „Femeile de pe front. Câmpul de luptă al Reginei Maria”, realizatorii propun un excurs documentar despre contribuţia femeilor din România la Primul Război Mondial, în calitate de combatante pe front sau în spatele liniilor, ca asistente sau infirmiere, ca membre ale Crucii Roşii Române, în spitalele de campanie sau ca activiste în variile asociaţii înfiinţate cu scopul de a-i sprijini pe refugiaţii şi orfanii de război.

Fragmente importante din expoziţie îi sunt dedicate Reginei Maria, a cărei contribuţie la organizarea Crucii Roşii Române şi a serviciului de ambulanţă a fost esenţială. Expoziţia documentează şi abnegaţia cu care Regina a întreprins nenumărate vizite pe front şi în spitalele de campanie pentru a ridica moralul soldaţilor şi al răniţilor, în ciuda condiţiilor deosebit de dificile. Totodată, expoziţia propune şi o bogată galerie de portrete ale unor femei aviator, ofiţer, avocat, adevărate excepţii în epocă, infirmiere, scriitoare, activiste pentru emanciparea femeilor.

 

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce culoare aveau cele mai vechi molecule colorate de pe Pământ?
Ce culoare aveau cele mai vechi molecule colorate de pe Pământ?
Inteligența Artificială a găsit originea psihozei în creier
Inteligența Artificială a găsit originea psihozei în creier
Test de cultură generală. De ce pisicile dorm atât de mult?
Test de cultură generală. De ce pisicile dorm atât de mult?
O teorie bizară spune că în Univers există un singur electron
O teorie bizară spune că în Univers există un singur electron
Tulburătoare și Înălțătoare discuția dintre Ana Blandiana și Adrian Artene | ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE
Tulburătoare și Înălțătoare discuția dintre Ana Blandiana și Adrian Artene | ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE
Suedia a adoptat o lege prin care este redusă vârsta de schimbare a sexului
Suedia a adoptat o lege prin care este redusă vârsta de schimbare a sexului
2023 a fost cel mai bun an pentru bănci din istoria României
2023 a fost cel mai bun an pentru bănci din istoria României
Unde se află prima cabană montană construită în România?
Unde se află prima cabană montană construită în România?
Anghel Saligny, inginerul care a testat cu preţul vieţii podul de la Cernavodă
Anghel Saligny, inginerul care a testat cu preţul vieţii podul de la Cernavodă
Un traseu popular din Barcelona, șters de pe Google și Apple Maps din cauza turiștilor prea mulți
Un traseu popular din Barcelona, șters de pe Google și Apple Maps din cauza turiștilor prea mulți
Programul spațial civil al Chinei este de fapt militar, avertizează NASA
Programul spațial civil al Chinei este de fapt militar, avertizează NASA
Ce înseamnă boală transmisă prin aer? OMS și 500 de experți au căzut în sfârșit de acord
Ce înseamnă boală transmisă prin aer? OMS și 500 de experți au căzut în sfârșit de acord
28 de angajați Google, concediați după ce au protestat față de un acord încheiat cu Guvernul Israelului
28 de angajați Google, concediați după ce au protestat față de un acord încheiat cu Guvernul Israelului
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete
Cel mai bizar vulcan de pe Pământ, poate chiar din Sistemul Solar, este o anomalie
Cel mai bizar vulcan de pe Pământ, poate chiar din Sistemul Solar, este o anomalie
Un râs îngropat alături de patru câini, datând din Epoca Romană, îi nedumerește pe arheologi
Un râs îngropat alături de patru câini, datând din Epoca Romană, îi nedumerește pe arheologi
Corpul nu vrea de fapt să îmbătrânească, arată prima hartă a mușchilor umani
Corpul nu vrea de fapt să îmbătrânească, arată prima hartă a mușchilor umani
Știința confirmă: îmbrățișările pot alina durerea, anxietatea și depresia!
Știința confirmă: îmbrățișările pot alina durerea, anxietatea și depresia!