Home » Cultură » Structura comitetului premiului Nobel pentru literatură modificată

Structura comitetului premiului Nobel pentru literatură modificată

Structura comitetului premiului Nobel pentru literatură modificată
Publicat: 22.11.2018
Comitetul care va decide câştigătorii premiului Nobel pentru literatură va include şi persoane din afara Academiei Suedeze, după scandalul sexual care a afectat instituţia anul acesta, potrivit The New York Times.

Doi scriitori, doi critici şi un traducător – toţi suedezi – se vor alătura celor cinci membri ai academiei în comitetul care va decide laureaţii din 2019 – inclusiv cel din 2018, premiul fiind suspendat anul acesta – şi 2020.

Decizia a fost luată după discuţii cu Fundaţia Nobel, care administrează prestigioasele premii, a anunţat Anders Olsson, secretar permanent al Academiei Suedeze, într-un comunicat.

Academia suedeză este implicată într-un scandal sexual, care a izbucnit la sfârşitul anului 2017 şi care a avut ca punct culminant decizia, anunţată pe 4 mai, de a suspenda premiul Nobel pentru literatură de anul acesta, scrie Mediafax.

„Credem că este necesar să treacă un timp pentru a recâştiga încrederea publicului în academie, înainte ca următorul laureat să fie anunţat”, a declarat la momentul respectiv Anders Olsson, secretarul permanent al instituţiei, într-un comunicat. Acesta a mai spus că Academia suedeză a acţionat astfel „din respect pentru precedenţii şi viitorii laureaţi ai premiilor pentru literatură, pentru Fundaţia Nobel şi public în general”.

„Premiul Nobel pentru literatură pe 2018 va fi acordat şi anunţat în acelaşi timp cu cel pe 2019”, se mai arăta în comunicat.

Regulile Fundaţiei Nobel stipulează că premiile pot fi amânate cu un an. De la înfiinţarea premiului Nobel pentru literatură, în 1901, Academia suedeză a ales să nu îl acorde de şapte ori: în 1914, 1918, 1935, 1940 şi între anii 1941-1943. În şase din cele şapte dăţi, premiul a fost amânat cu un an, după ce comitetul Nobel a stabilit că nominalizările nu întruneau criteriile menţionate în testamentul lui Alfred Nobel.

La începutul lunii octombrie, Jean-Claude Arnault, un francez în vârstă de 72 de ani care a provocat scandalul Nobel, a fost condamnat la doi ani de închisoare, pentru violarea unei femei.

În noiembrie 2017, publicaţia suedeză Dagens Nyheter a scris că mai multe membre, precum şi soţii şi fiice ale unor membri ai Academiei Suedeze ar fi fost abuzate sexual de fotograful francez Jean-Claude Arnault, soţul dramaturgului Katarina Frostenson, la momentul respectiv membră a secţiei de literatură care decernează anual premiul Nobel. Arnault conducea un club cultural, Forum, în Stockholm, care beneficia de finanţare din partea secţiei de literatură a Academiei Nobel. Publicaţia suedeză a prezentat şi mărturiile a 18 femei care spuneau că au fost abuzate sexual sau violate de respectivul bărbat. Abuzurile sexuale au avut loc în perioada 1996 – 2017, potrivit Dagens Nyheter.

Academia Nobel a rupt între timp legăturile cu Arnault.

Acuzaţiile au fost dezvăluite de cotidianul suedez prima dată ca parte din campania online #MeToo, care a dat în vileag abuzuri sexuale săvârşite de importanţi oameni de la Hollywood. Ulterior, scandalul a afectat grav şi cercurile artistic, media şi politic din Suedia, una dintre ţările în care se respectă cel mai mult egalitatea de gen.

Niciuna dintre femei nu a reclamat abuzurile şi la poliţie, care însă a deschis imediat o anchetă preliminară. În luna martie, procuratura din Stockholm a anunţat că o parte dintre acuzaţiile de viol şi abuz sexual nu mai pot fi cercetate, pentru că nu există probe concludente sau faptele s-au prescris. Însă ancheta a continuat privind alte câteva acuzaţii, au confirmat procurorii în luna mai.


 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom