Home » Cultură » Constantin Brâncuşi, în centrul debutului României la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene

Constantin Brâncuşi, în centrul debutului României la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene

Constantin Brâncuşi, în centrul debutului României la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene
Publicat: 08.01.2019
Preşedinţia românească a Consiliului Uniunii Europene debutează sub semnul lui Constantin Brâncuşi la sediul instituţiei europene. Aici a fost amenajată o secţiune din ansamblul de la Târgu Jiu, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN).
Motto-ul expoziţiei este „arhitectura este sculptură locuită”. Aceasta a fost organizată de România, prin Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, în sala Atrium a clădirii Justus Lipsius a Consiliului Uniunii Europene, fiind atribuită lui Constantin Brâncuşi, menţionează oficialii de la Ministerul Culturii.
 
”Standul expoziţional al României a fost amenajat zilele acestea şi este o reprezentare a unei secţiuni din ansamblul de la Târgu Jiu al lui Constantin Brâncuşi, respectiv Masa Tăcerii. Acesta sugerează un spaţiu de locuire urban, imaginar sau academic – Biblioteca, fiind subliniat, astfel, dialogul dintre diversele tipuri de locuire şi diferitele genuri culturale. În interiorul standului vor fi corpuri de bibliotecă cu cărţi ale autorilor români traduse în limbi de circulaţie internaţională”, se arată în comunicatul MCIN.
 
„România va prezenta în Atrium un fragment din patrimoniul său cultural, integrat în spaţiul universal al culturii europene. Suntem gata să obţinem rezultate concrete în cadrul Preşedinţiei rotative, în interesul cetăţenilor europeni. Este o imensă onoare pentru cultura românească să aibă ocazia de a se manifesta în inima instituţională a Europei”, a precizat Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Valer-Daniel Breaz.
 
România exercită, timp de jumătate de an, începând cu data de 1 ianuarie 2019, Preşedinţia Rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Manifestările culturale organizate în acest context vor urmări promovarea bogăţiei moştenirii culturale, ţările Uniunii Europene fiind legate atât de o istorie cât şi de un sentiment de apartenenţă la un spaţiu cultural comun, scrie Mediafax.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase