Prima pagină Cultura

"Consiliul Tehnic Superior", de Nicolae Şt. Noica - despre istoria dispărută a acestei ţări

Stelian Turlea | 01.10.2019 | ● Vizualizări: 177
Foto: Mediafax     + zoom
Galerie foto (1)

"Comentariile şi analizele profesorului Noica pe marginea documentelor «desprăfuite» şi riguros studiate se constituie într-o lecţie - cu actuale cote de modernitate - pentru pregătirea studenţilor de azi. Dar şi pentru dezbaterile actuale" (Acad. Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR)

O nouă carte-document, semnată de Nicolae Şt. Noica, despre istoria dispărută a acestei ţări, istoria arhitecturală.
 
"Activitatea Consiliului Tehnic Superior este un model de ceea ce înseamnă grija faţă de siguranţa şi funcţionalitatea lucrărilor de construcţii realizate, dar şi grija faţă de cheltuirea banului public, model ce ar trebui avut în vedere şi de politicienii noştri de astăzi" - afirmă autorul în Argumentul albumului.
 
În 1881, când România devenea Regat, a fost înfiinţat Consiliul Tehnic al Lucrărilor Publice. În urmă cu 100 de ani, în anul Marii Uniri, instituţia s-a reorganizat, devenind Consiliul Tehnic Superior, sub ministeriatul inginerului Anghel Saligny. Decretul regal de constituire, semnat de Regele Ferdinand, consfinţea "o instituţie cu structură modernă şi puternică şi cu exigenţe nenegociabile, folosind o sită deasă în selecţionarea membrilor consiliului, cu ridicate standarde de pregătire, de competenţă, de conştiinţă profesională şi socială, de cinste şi onestitate în cheltuirea banului public".
 
Constantin Buşilă, colaborator apropiat al lui Saligny, declara atunci: "Conducătorii ţării, ce se perindează în capul afacerilor statului, vor trebui să ţină seama de studiile specialiştilor, să nu mai lucreze, în numele ţării, după alte consideraţiuni decât ale interesului general...".
 
Două capitole mari, îmbogăţite cu portrete de arhitecţi, ingineri şi constructori, fotografii de epocă, desene, planşe, secţiuni în planurile arhitecţilor se referă la construcţiile aprobate între 1901 şi 1918 şi apoi între 1918 şi 1944.
 
"Profesorul Noica - scrie Guvernatorul Băncii Naţionale - subliniază apăsat, în cartea domniei sale, că asigurarea consultării specialiştilor într-un cadru juridic şi administrativ a făcut posibilă aducerea laolaltă a mai multor minţi pentru a găsi şi a impune, de fiecare dată, cea mai bună soluţie. Premisă ce excludea din start improvizaţiile, compromisul, construcţiile făcute oricum. Este remarcată în carte o cifră semnificativă pentru grila aspră a criiteriilor de aprobare sau de respingere a proiectelor: în aproape două decenii, doar 12 la sută din proiecte au fost avizate fără obervaţii corective. Soluţiile vizau construcţii demne de o ţară cu aspiraţii - e drept, greu de atins, dar îndreptăţite! Un standard ridicat al conştiinţei instituţionale se degajă din rapoartele şi extrasele selecţionate de profesorul Noica în acest compendiu. Într-o ţară ce ambiţiona racordarea la veac şi la pretenţiile europene ale veacului, dezvoltarea durabilă însemna să construieşti! Să construieşti drumuri moderne în locul «dregerii» drumurilor naturale; să construieşti poduri solide în locul improvizaţiilor de conjunctură; să construieşti căi ferate şi gări, palate de justiţie sau administrative, uzine şi reţele electrice; însemna să faci din văgăunile depărtate şi uitate un mediu prietenos de locuire, să faci şcoli, spitale, canalizări sau parcuri şi muzee, monumente şi locuinţe. La urma urmei, adevărata modernitate presupune o adevărată filosofie a locuirii, în aşa fel încât, până în cel mal îndepărtat cătun, condiţiile să se apropie de cele din centrele urbane. Ideea că «locuinţa pregăteşte viitorul psihic şi fizic al unui popor», reluată în cartea profesorului Noica, îşi impune valabilitatea de adevăr axiomatic".
 
"Respectarea coeziunii organice între clădiri şi mediu sau aceea dintre spaţiile interioare - fiecare cu destinaţia şi funcţionalitatea lui - era urmărită cu acribie de specialiştii Consiliului Tehnic Superior. Rapoartele lor pretindeau executarea riguroasă a corecţiilor cerute atât în proiectare, cât şi în executare. Şi la lucrările publice, şi la cele de locuire, amănunţite explicaţii sau observaţii urmăreau nu numai siguranţa, exigenta alegere a materialelor şi echilibrul construcţiilor, dar fixau explicit şi norme de etică, de jalonare estetică sau ferme criterii de armonizare a arhitecturii şi a proporţiilor cu cele ale vecinătăţilor, deci o integrare armonioasă în peisajul urban sau rural.
 
Comentariile şi analizele profesorului Noica pe marginea documentelor «desprăfuite» şi riguros studiate se constituie într-o lecţie - cu actuale cote de modernitate - pentru pregătirea studenţilor de azi. Dar şi pentru dezbaterile actuale".
 
Albumul se încheie cu un al treilea capitol masiv, poate chiar mai interesant, intitulat "Personalităţi ale Consiliului Tehnic Superior", care cuprinde portrete de arhitecţi, ingineri şi constructori, pentru prima oară adunate laolaltă în număr atât de mare: Anghel Saligny, Elie Radu, Nicolae Herjeu, Emil S. Miclescu, Mihail M. Romniceanu, Alexandru Davidescu, Grigore Stratilescu, Ion Vardala, Petre Antonescu, Ion Ionescu, Victor E. Bruckner, Dionisie Germani, Duiliu Marcu, Nicolae Vasilescu-Karpen, Antgon Chiricuţă, Constantin Buşilă.
 
Nicolae Şt. Noica - "Consiliul Tehnic Superior şi lucrările publice aprobate de acesta - la 100 de ani". Cuvânt-înainte de academician Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României. Editurea Vremea. 208 pag.