Home » Cultură » Efectul ”Oh, Ramona!” în noaptea premierei de gală: ”Îţi dă sentimentul că vrei să fii acolo”

Efectul ”Oh, Ramona!” în noaptea premierei de gală: ”Îţi dă sentimentul că vrei să fii acolo”

Publicat: 15.02.2019
Efectul ”Oh, Ramona! ” în noaptea premierei de gală a umplut spaţiul dintre senzaţia lucrului împlinit cu”un film plin de viaţă şi o comedie, dar şi o poveste plină de sentimente şi de căldură”, până la exclamaţia unei tinere spectatoare la ieşirea din sală:”îţi dă sentimentul că vrei să fii acolo”.

”M-au recunoscut atunci când mi s-a verificat paşaportul, mi se pare o nebune ce important e în această ţară, primesc multe mesaje în fiecare zi, şi le citesc pe toate, nu pot să le răspund tuturor, dar n-am primit un mesaj defavorabil nici măcar o dată”, a povestit Aggy K. Adams, interpreta personajului Ramona, pentru MEDIAFAX.

”Am venit tocmai pentru a vedea ceva nou, un film nou, românesc”, îşi explică prezenţa la film o domnişoară care spune că partenerul ei a avut rolul hotărâtor în alegerea premierei ”Oh, Ramona!”, în regia Cristinei Jacob, ca destinaţie pentru seara de Sf.Valentin.

”În primul rând am venit din prietenie. În al doilea rând am venit din curiozitate, pentru că, într-un fel am tot auzit despre filmul ăsta, sau i-am auzit pe ei vorbind, şi am văzut în timp, sunt câţiva ani de muncă pentru filmul ăsta, cum au evoluat facerea, post-producţia, am învăţat şi eu ascultându-i pe ei. Şi atunci curiozitatea e cu atât mai mare. O dată pentru că e vorba despre un film românesc, sau, în primul rând pentru că e vorba despre Cristina, pentru că e vorba de ei şi am venit foarte deschis să văd acest film. Sunt un prost spectator, trebuie să recunosc, în general, ajung destul de rar la cinematograf şi am destul de puţin timp pentru film dar, de data asta am venit să văd filmul”, a explicat Marius Tucă pentru MEDIAFAX.

„Filmul ăsta îţi dă sentimentul că vrei să fii acolo”

”Chiar l-aş recomanda cu mare drag. Îmi place foarte mult că este diferit şi pare foarte internaţional” ne explică un tânăr la încheierea proiecţiei.

”A fost o chestie pe care am observat-o când am ieşit din sală, simt că am stat foarte mult, dar nu de plictiseală. Simt că a fost o poveste foarte lungă şi asta presupun că înseamnă că am participat la ce s-a întâmplat. Nicio secundă nu m-am gândit că sunt într-o sală de cinema, am fost prezentă şi a fost bine”, explică o tănără care mărturiseşte că a ţinut să vadă filmul mai ales pentru că îl cunoaşte pe Bogdan Iancu, interpretul rolului principal, jucând alături de ei într-o trupă de teatru.

Tânăra promite că îşi va încuraja colegii şi prietenii să încerce experienţa oferită de ”Oh, Ramona!”: ”O să le spun să îl vadă. O să se distreze… Filmul ăsta îţi dă sentimentul că vrei să fii acolo”.

Bianca a apărut în una dintre scenele din film ca una dintre fetele din clasa Ramonei şi vorbeşte în engleză: ”Mi-a plăcut filmul, a fost aşa distractiv să iau parte la filmări, am jucat rolul uneia dintre colegele de clasă ale Ramonei. A fost o experienţă minunată, şi s-a închegat atât de bine!. Mi-a plăcut finalul. Mi-a dat senzaţia de «Uuuu, ce o să se mai întâmple?». A fost tare nostim!”, spune ea pentru MEDIAFAX.

 

Tehnicile seducţiei

Dacă în loc să îţi spui numele ai spune doar ce crezi despre ”Oh, Ramona!” sunt şanse să aflii mai repede cu cine stai de vorbă.

De la pretenţii mici ca ”N-am mari aşteptări… nu ştiu… să fie bun şi să-mi placă”, până la exigenţe ceva mai detaliate ca ”mă aştept să vedem o acţiune deosebită, mă aştept să fie un film cu morală, mă aştept să fie un film amuzant, şi sunt sigur că o să placă”, toate genurile de cereri se îndreaptă spre pânza albă pe care va rula ”Oh, Ramona!”.

”Aştept să râd mult… foarte mult. Chiar am zis că nu mă uit la nimic, la niciun trailer şi să am o surpriză totală acum”, îşi prezintă poziţia inedită un alt spectator.

Cei care ştiu ce înseamnă să pui la bătaie priceperea artistică au reacţionat imediat ce au văzut ”Oh, Ramona!”: ”Este foarte bun vizual, eu l-aş recomanda în primul şi în primul rând pentru cadre. Muzica este foarte bună… cel puţin Massive Attack ne-a rupt. Foarte bune cadrele, foarte bune tranziţiile vizuale, culoarea şi sunetul. Ştiu că este o problemă la filmele româneşti sunetul. Sunt absolut geniali puştii care au jucat”.

Dialogurile din holul cinematografului se succed rapid:

”Îţi captează atenţia… e dinamic şi te face să râzi”

”Mi se pare o evoluţie pentru România şi pentru cinematografia noastră. Hai să ne ducem puţin şi spre zona comercială. Cred că avem nevoie de chestia asta”

”Eu aşteptam filmul pentru că am citit cartea. Andrei este vecinul meu, Ramona este din Suceava, de unde suntem noi, ştii cum e întrebarea aia cu cât este salariul Andreei Esca, aşa este şi la noi întrebarea «Cine e Ramona?»”

”A fost un film foarte simpatic. Părerea mea că a fost puţin americanizat, stilul ăla de «American Pie»”

”Eu am să-i spun sigur surorii mele, care are 19 ani să-l vadă pentru că mi se pare că target-ul e acolo, undeva, 16-20 şi ceva de ani, dar e bun şi pentru cei din generaţia de 30 de ani să îşi amintească cum erau vremurile la liceu şi să le mai trăiască o dată”

”Sunt foarte multe replici care adună foarte multe categorii de personaje şi de oameni: adolescenţi care au suferit din dragoste, adolescenţi care au fost dezamăgiţi, adolescenţi care n-au fost trataţi aşa cum trebuie din cauza look-ului sau pentru că sunt prea deştepţi, pentru că avem şi genul tocilar” spune Elena şi explică astfel faptul că ceea ce spui despre ”Oh, Ramona!” poate să ţină loc de prezentare.

De partea mamei lui Andrei

”Eu şi Bogdan am avut o conexiune imediat ce ne-am întâlnit. De atunci am ştiut că putem să interpretăm raportul dintre o mamă şi fiul ei. Nu mai era nicio problemă. Ştiam că va fi un film plin de viaţă, şi o comedie, dar şi o poveste plină de sentimente şi de căldură. Mai ales pentru mine şi Bogdan pentru că ne-am înţeles atât de bine. Cred că personajul meu e foarte românesc. Sper că se vede şi am oferit tuturor mamelor din România o descriere potrivită”, Andromeda Godfrey care a povestit pentru MEDIAFAX cum i-a urmărit pe cei din jur ca să înţeleagă cum se poartă o mamă din România şi ce are ea special.

”Sunt şi eu o mamă şi mi se pare că Alfred, personajul pe care l-am jucat făcea totul pentru fiul ei. Gătea pentru el, avea grijă de el… în film, viaţa mea se învârtea în jurul griji pentru fiu, încerca să fie sigură că el va face alegerile cele mai bune”, a povestit actriţa născută în Marea Britanie.

De partea Ramonei

Aşa cum spunea pe scenă Bogdan Iancu, înaintea premierei, toată lumea are o Ramona în viaţă. Probabil că nimeni nu are o accepţiune mai concretă pentru această afirmaţie decât interpreta rolului Ramona din film. Ea a resimţit la prima mână presiunea pe care o aduce un personaj în legătură cu care fiecare om are o părere: ”Ramona este un personaj atât de emblematic în România şi sunt onorată că m-a ales Cristina să interpretez acest rol. Simt că trebuie să îi fac dreptate. A fost o persoană reală, am vorbit cu Andrei, autorul romanului despre ea şi cred că presiunea a venit din faptul că toată lumea a citit cartea, trebuie să mă asigur că o interpretez într-un mod cât mai cinstit, încât spectatorii să îi creadă povestea”, a explicat Aggy K. Adams, pentru MEDIAFAX.

Actriţia a recunoscut că personajul a avut părţile lui de inedit: ”Nu mai jucasem niciodată un personaj care îşi foloseşte sexualitatea ca să-şi restabilească încrederea în sine. Asta a fost foarte nou şi provocator pentru mine. Oricum, m-am simţit foarte bine să îl joc, să îl privesc e mai greu, dar e normal pentru un actor. Ea are foarte multă încredere în ea însăşi dar este o mască, e un joc, dar chiar şi aşa se bate pentru ceea ce vrea şi nu are nicio reţinere. Şi asta e o mare lecţie pentru că eu sunt destul de timidă şi nu ştiu cum să spun ce vreau să zic”.

Cam ce înseamnă să joci personajul al cărui nume dă titlul unei comedii după ce a fost punctul central al uneia dintre cele mai citite cărţi din România pentru adolescenţi tot actriţa, care s-a născut în Polonia, şi trăieşte la Londra, poate să spună: ”Pentru mine, personal, a fost mai complicat faptul că vorbim despre o comedie, dar personajul meu susţine structura dramatică a filmului, aşa că pentru mine s-a pus problema să intru în legătură cu zone emoţionale destul de grele, cu o variaţie afectivă ce seamănă cu un montagne russe, cum aţi văzut în film, e destul de mare, aşa că a fost nevoie să mă asigur că ştiu ce butoane să acţionez în interiorul meu ca să am certitudinea că obţin ceva adevărat şi nu ceva fals. A fost nevoie să găsesc acele locuri. Am avut marele noroc să lucrez cu un instructor de teatru extraordinar, de la Studioul de Actorie Lee Strasberg din New York, Mihaela Mihuţ, care colaborează destul de des cu Cristina Iacob. E o adevărată binecuvântare că m-au ajutat. Sper că, în acest fel, publicul va putea să înţeleagă de unde vine personajul, că nu este doar caricatura şi emblema pe care toată lumea crede că o cunoaşte, că vorbim despre o persoană reală cu motivele ei”, a arătat interpreta Ramonei pentru MEDIAFAX.

Aşteptată, deopotrivă, de fanii cărţii lui Andrei Ciobanu şi de cei ai filmelor „Selfie” şi „Selfie 69” ale Cristinei Jacob, comedia „Oh, Ramona!” este lansată în cinematografele din toată ţara pe 14 februarie 2019, de Ziua Îndrăgostiţilor. 

Aşteptată, deopotrivă, de fanii cărţii lui Andrei Ciobanu şi de cei ai filmelor „Selfie” şi „Selfie 69” ale Cristinei Jacob, comedia „Oh, Ramona!” a fost lansată în cinematografele din toată ţara pe 14 februarie 2019, de Ziua Îndrăgostiţilor. Puteţi afla mai multe din culisele acestei pelicule şi de pe paginile Oh, Ramona de Facebook sau Instagram.

 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase