Home » Cultură » Actorul Bruno Ganz a murit. Este foarte cunoscut pentru că i-a interpretat pe Hitler şi pe îngerul Damiel

Actorul Bruno Ganz a murit. Este foarte cunoscut pentru că i-a interpretat pe Hitler şi pe îngerul Damiel

Publicat: 16.02.2019
Actorul elveţian Bruno Ganz, care l-a interpretat pe Adolf Hitler în filmul "Ultimele zile ale lui Hitler/ Der Untergang" şi pe îngerul Damiel în ”Cerul Deasupra Berlinului/ Der Himmel über Berlin”, a murit vineri noapte, la Zurich, la 77 de ani, informează bbc.co.uk.

Ganz a fost diagnosticat ca suferind de cancer la colon în 2018, în timp ce lucra pentru Festivalul de la Salzburg. Moartea actorului a fost confirmată de agenta sa, Patricia Baumbauer, potrivit Mediafax.

Filmul „Ultimele zile ale lui Hitler”, care spune povestea ultimelor zile din viaţa lui Hitler, într-un buncăr din Berlin, a obţinut încasări de 92 de milioane de dolari şi aprecierea criticilor de specialitate. În acest film joacă şi actriţa de origine română Alexandra Maria Lara.

Bruno Ganz, a cărui carieră a debutat în anii ’70 şi care a colaborat cu o serie de regizori germani de marcă, precum Werner Herzog, Volker Schloendorff şi Wim Wenders, s-a remarcat în filmele „Prietenul american/ Der Amerikanische Freund” (1977), în care a jucat alături de Dennis Hopper, „Nosferatu, fantoma nopţii/ Nosferatu: Phantom der Nacht” (1979), „Circle of Deceit”, „Cerul Deasupra Berlinului/ Der Himmel über Berlin” (1987) şi în continuarea acestei pelicule, „In weiter Ferne, so nah!” (1993).

Credit foto: Hepta

Ulterior, actorul elveţian a fost distribuit în comedia italiană „Pâine şi lalele/ Pane e tulipani” (2000), regizată de Silvio Soldini, în thrillerul „Candidatul altora/ The Manchurian Candidate” (2004), în drama „Gruparea Baader Meinhof/ Der Baader Meinhof Komplex” (2008), de Uli Edel, şi în „Cititorul/ The Reader” (2008), de Stephen Daldry.

Rolul său memorabil din filmul „Ultimele zile ale lui Hitler/ Der Untergang”, regizat de Oliver Hirschbiegel în 2004, în care l-a interpretat pe Adolf Hitler, şi o adevărată explozie de parodii inspirate din acest lungmetraj, care au făcut furori pe internet, i-au adus celebritatea pe plan internaţional.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase