Prima pagină Cultura

Inchiziţia din secolul XXI! Motivul pentru care o parohie catolică din Polonia a ars cărţi din seria ''Harry Potter''

Catalina Murea 04.03.2019 | ● Vizualizări: 556

Preoţii unei parohii catolice din oraşul polonez Gdansk au fost criticaţi pentru că au ars cărţi, inclusiv volume din seria "Harry Potter", şi alte obiecte considerate malefice, relatează apnews.com.

Imaginile cu cărţile arse la biserica Sfânta Maria din Gdansk, care îi înfăţişează atât pe preoţi, cât şi pe băieţii de altar, au fost publicate pe reţeaua de socializare online Facebook. Ele au fost făcute publice de fundaţia catolică "SMS z Nieba" (SMS din Rai), cunoscută pentru că foloseşte metode neconvenţionale pentru a-şi îndeplini activităţile în folosul religiei, potrivit Mediafax.



Printre obiectele care au fost arse se numără o mască africană din lemn, o mică statuetă budistă, figurine cu elefanţi, cărţi despre magie şi volume scrise de autoarea britanică J. K. Rowling. Acestea au fost aduse de credincioşi, care au fost încurajaţi de preoţi să elimine obiectele din casă care reprezentau forţele răului. Alegerea de a arde volume din seria "Harry Potter" poate fi justificată de criticile aduse de Biserica catolică din Polonia, care a susţinut întotdeauna că aceste romane promovează vrăjitoria.

Fundaţia a spus că arderea cărţilor a avut ca scop să îi prevină pe credincioşi asupra influenţelor nocive ale magiei şi a ocultismului. Cu toate acestea, multe dintre comentariile de pe reţeaua de socializare au condamnat acţiunea, pe care au comparat-o cu evenimente care au avut loc în Germania nazistă înainte de Al Doilea Război Mondial. Unele dintre reacţii au susţinut că acest proces promovează ura şi s-au întrebat dacă va urma arderea persoanelor acuzate de vrăjitorie, practică devenită celebră evul mediu.

Evenimentul a fost criticat de Wojciech Parafianowicz, purtător de cuvânt al diecezei în care îşi are sediul organizaţia. El a afirmat că "nu îi place această formă de activitate preoţească, care este greşită". Cu toate acestea, prelatul a afirmat, pentru site-ul de ştiri wpolityce.pl, că aspectele oculte şi magia "au o influenţă nocivă asupra vieţii umane".

Influenţa Bisericii catolice în Polonia are origini atât istorice, cât şi politice. Instituţia este susţinută de guvernul conservator, ai cărui membri sunt predominant catolici.

Cele şapte cărţi din seria "Harry Potter" au fost publicate în peste 500 de milioane de copii între anii 1997 şi 2007. Ele au fost adaptate pentru marele ecran, cu Daniel Radcliffe în rolul lui Harry, Emma Watson ca Hermione Granger şi Rupert Grint ca Ron Weasley. Filmele au avut încasări totale de 2,39 de miliarde de dolari.