Prima pagină Cultura

Povestea fiului nelegitim al lui Arghezi, devenit marele fotograf Eli Lotar. A fost rodul dragostei dintre o profesoară şi un călugăr

Razvan Tupa 04.19.2019 | ● Vizualizări: 11593

Eli Lotar a fost rodul dragostei dintre profesoara Constanţa Zissu şi Tudor Arghezi, pe vremea când acesta era călugărul Iosif la mănăstirea Cernica.

Fotografia de avangardă şi povestea fiului lui Arghezi au fost mizele discursurilor, joi, la vernisajul ”Eli Lotar 1905 – 1969”, la Muzeul Colecţiilor de Artă.



Inaugurarea expoziţiei ”Eli Lotar 1905 – 1969”, găzduită de Muzeul Colecţiilor de Artă i-a adus în faţa publicului pe Valer – Daniel Breaz, Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Pierre Buhler, preşedintele Institutului Francez în România, care i-a ţinut locul lui Franck Riester, Ministrul francez al Culturii, reţinut la Paris după tragedia de la Catedrala Notre Dame, Ioan Cristescu, Directorul Muzeului National al Literaturii Romane ca şi pe Damarice Amao şi Pia Viewing, comisarii expoziţiei, potrivit Mediafax.

”Eli Lotar face parte şi din cultura română”, a arătat în deschiderea evenimentului, Ioan Cristescu.

”Aceasta este o variantă un pic diferită faţă de expoziţia de la Paris fiind concentrată asupra relaţiei epistolare dintre artist şi tatăl său”, a arătat Pierre Buhler.

Născut Eliazar Lotar Teodorescu, şi prezentat ca unul dintre cei mai importanţi fotografi ai avangardei pariziene, Lotar este cunoscut în România şi în calitate de fiu al poetului Tudor Arghezi. De altfel, primul aparat de fotografiat l-a primit de la tatăl său.

Eli Lotar s-a născut dintr-o relaţie pe care Arghezi avut-o pe când era călugarul Iosif la mănăstirea Cernica. Iubita acestuia, profesoara Constanţa Zissu, a plecat la Paris să nască. Arghezi a abandonat haina monahală şi a urmat-o, iar cei trei au rămas în Franţa şi Elveţia câţiva ani, după care au revenit în ţară.

Expoziţia reprezintă o retrospectivă a operei lui Eli Lotar, aşa cum a fost ea realizată în 2017 la Centre Pompidou, şi este o premieră absolută pentru România.

Fotograf şi cineast francez de origine română, Eli Lotar (Eliazar Lotar Teodorescu) ”revine” în 1924 la Paris, oraşul lui de suflet în care se născuse, după copilăria petrecută la Bucureşti, alături de tatăl său, Tudor Arghezi. Apropiat al lui Germaine Krull, de la care învaţă meserie, şi mai târziu al suprarealiştilor; publică mai ales în revistele de avangardă ”VU”, ”Jazz” şi ”Arts et métiers graphiques” şi participă la mai multe expoziţii internaţionale importante ca ”Fotografie der Gegenwart”, ”Film und Foto” şi ”Documents de la vie sociale”.

Expoziţia ”Eli Lotar (1905-1969)” examinează într-o lumină nouă rolul acestui actor crucial al modernităţii fotografice printr-un parcurs tematic, de la ”Noua Viziune” la cinematograful documentar, trecând prin peisajele sale urbane, industriale şi maritime. Portretele lui îi atestă înclinaţia pentru poze şi posturi şi raportul apropiat cu mare parte din artiştii importanţi ai epocii, spun organizatorii manifestării.

Angajamentul social şi politic al lui Eli Lotar, precum şi gustul lucrări realizate în colaborare, este dovedit de numeroasele proiecte realizate cu scriitori (Jacques şi Pierre Prévert), cu oameni de teatru (Antonin Artaud şi Roger Vitrac) şi cu regizori celebri (Joris Ivens, Alberto Cavalcanti şi Luis Buñuel)..

”Realizată în mare parte din fondurile fotografice ale artistului, conservate la MNAM-Centres Georges Pompidou, expoziţia adună în jur de 80 de fotografii vintage şi o selecţie de o sută de documente (cărţi, reviste, scrisori, negative, filme) care constituie esenţa activităţii lui Eli Lotar. Este compusă din cinci secţiuni tematice care nu urmăresc o ordine strict cronologică”, se arată în prezentarea evenimentului.

Primele trei părţi ale expoziţiei abordează reportajele fotografice realizate de Eli Lotar, majoritatea pentru presa ilustrată. Intiulate ”Noua viziune”, ”Peregrinări Urbane” şi ”Fotogenia siturilor” ele permit imersiunea în universul fotografului, recunoscut pentru particularitatea operei sale de la sfârşitul anilor 1920.

Realismul imaginilor realizate în 1929, în timpul incursiunilor sale prin abatoarele de la Villette, îl fascinează mai ales pe scriitorul Georges Bataille. Reproducerile revistelor din epocă (”VU”, ”L’Art Vivant”, ”Arts et métiers graphiques”, ”Jazz”, ”Bifur”, ”Documents”) prezintă o parte din numeroasele publicaţii ale lui Lotar din această perioadă. Fotografiile de epocă, printurile realizate pe baza negativelor şi documentele expuse în această secţiune conturează rolul său în avangarda fotografică europeană.

Lotar participă, începând cu 1929, la realizarea de filme documentare, lucrând cu cineaşti ca Joris Ivens sau Luis Buñuel.

Operele lui Lotar cu cel mai mare angajament social includ o selecţie de fotografii şi filme care reflectă complexitatea socială şi politică a perioadei interbelice şi colaborarea lui la ”Terre sans pain” (1933), singurul film documentar al lui Luis Buñuel, care ilustrează condiţiile de viaţă deplorabile din regiunea izolată şi aridă Hurdes, din Spania. Munca cu cineaşti care participă activ la emergenţa cinematografului documentar marchează profund cariera lui Lotar, care va realiza, după război, ”Aubervilliers” (1945), un documentar poetic despre condiţiile de viaţă în locuinţele mizere ale acestui oraş. Secţiunea dedicată acestei zone a creaţiei artistului este reţinută în expoziţie sub titlul ”Angajare documentară”.

Intitulată ”Poze şi posturi”, a cincea secţiune a expoziţiei este dedicată în special întâlnirilor artistice şi literare fructoase din viaţa lui Lotar. Music-hall, teatru, cinema, arte ale divertismentului popular prin excelenţă, ele formează mediul în care intră Lotar odată ajuns la Paris. Spectacolele de tipul ”Revue nègres”, ca cel al celebrelor Blackbirds sau expresivitatea corporală a unor dansatori ca Feral Benga îl entuziazmează pe fotograf. Colaborările sale cu diverşi artişti, dramaturgi şi poeţi îi permit să-şi folosească expertiza artistică şi tehnică (în deosebi prelucrarea luminii şi cadrajului) la imaginea montajelor fotografice pe care le produce pentru broşura Teatrului Alfred Jarry al lui Antonin Artaud şi al lui Roger Vitrac, precum şi în colaborarea amicală cu Alberto Giacometti, al cărui ultim model va fi chiar Lotar.

Lotar a avut parte de o recunoaşte târzie. ”O primă retrospectivă i-a fost consacrată abia la începutul anilor 1990, la Centrul Pompidou. De atunci, progresul cercetărilor în domeniul suprarealismului, fotografiei dintre cele două războaie mondiale, dar şi cinematografului au permis scoaterea la lumină a activităţii sale şi restituirea unicităţii traiectoriei sale şi a universului său vizual. Produsă de Galeria Naţională Jeu de Paume şi de Centrul Pompidou, prezenta expoziţie este o retrospectivă alcătuită pornind de la arhiva şi fondul atelierului fotografului, conservate de Cabinetul de Fotografie al Muzeului Naţional de Artă Modernă, cât şi din fotografiile de epocă aparţinând unor colecţii private”, arată realizatorii expoziţiei de la Muzeul Colecţiilor de Artă.

Expoziţia ”Eli Lotar 1905 – 1969” este deschisă în perioada 18 aprilie-14 iulie şi face parte din secţiunea românească a sezonului România-Franţa.